CNAIR stabileşte peste câteva zile constructorul sectorului din județul Brașov al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș

Proiectanții și constructorii Autostrăzii Sibiu – Brașov își vor începe treaba în această  primăvară. Cel puțin asta a dat de înțeles ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, zilele trecute, în timpul vizitei pe șantierul Autostrăzii de Centură București Nord. 

„Sper să avem o veste bună pe unul din cele patru loturi, în sensul că vom desemna un câștigător, urmând ca în săptămânile viitoare să dăm și pe celelalte trei loturi”, a declarat ministrul. 

Potrivit Economica.net, Cel mai probabil, șeful Transporturilor s-a referit la tronsonul (lotul 4) din județul Brașov din Autostrada Sibiu – Făgăraș, primul pentru care au fost depuse oferte, încă din noiembrie anul trecut.  

Pentru lotul din județul Brașov au fost depuse șase oferte, constructorii interesați fiind din  România, Turcia, Georgia și Ucraina. 

Acest tronson are o lungime de 16,26 km, iar perioada maximă pentru proiectare și execuție va fi de 48 de luni (12 luni proiectare și 36 de luni execuție). Tronsonul a cărei construcție are o valoare estimată de 1,16 miliarde de lei fără TVA se va desfășura între localitățile Sâmbăta de Sus ( DJ 105B)- Municipiul Făgăraș și Drumul de legătură cu DN1.

Autostrada Sibiu – Făgăraș (68 km), finanțată prin fonduri europene, are o importanţă majoră în desfăşurarea traficului deoarece face parte dintr-un proiect mai amplu de conectivitate a infrastructurii rutiere la rețeaua de transport europeană TENT – Comprehensive.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.