Porţi deschise la Banca Naţională a României – Agenţia Braşov, din Piaţa Sfatului

Cu ocazia împlinirii a 143 de ani de la înființare, Banca Națională a României organizează cea de-a treia ediție a evenimentului ,,Zilele porților deschise la BNR’’. La Braşov, agenţia şi-a deschis porţile pe 26 aprilie şi va primi vizitatori şi azi, 27 aprilie 2023, în intervalul 11:00 – 17:30. 

Vizitatorii vor avea acces în sediul Agenției Brașov, Palatul Czell, situat în Centrul Vechi al Brașovului, cu intrare din Piața Sfatului, nr. 26.  

 

Ei vor avea ocazia să admire elementele de arhitectură și decorațiunile interioare, o expoziție de monede și bancnote numismatice și o replică a unui lingou de aur. De asemenea, vor putea să descopere orașul prin ochii pictorului Ștefan Mironescu, cel supranumit „Rapsodul Șcheilor’’, prin intermediul celor doisprezece picturi care fac parte din patrimoniul Muzeului Bisericii Sfântul Nicolae – ‘’Prima Școală Românească’’.

Participanții vor vedea, în premieră, şi Manuscrisul imnului național – un document folio, pe care Andrei Mureșianu și Gheorghe Sion au scris poezii ce au trezit spiritul anului 1848. Gazdele vor oferi şi informații referitoare la istoria, arhitectura și identitatea Băncii Naționale a României, pentru cei interesaţi.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.