Șapte elevi de 10 la Evaluarea Națională din județul Brașov. De la ce școli provin aceștia

Ministerul Educației a publicat primele rezultate de la Evaluarea Națională 2023, cele finale urmând a fi publicate după soluționarea contestațiilor.

Conform informațiilor disponibile pe site-ul http://evaluare.edu.ro/, în județul Brașov au fost șapte medii de 10. Două dintre mediile maxime au fost obținute de elevi ai Colegiului Național „Dr. Ioan Meșotă” din Brașov. Câte un elev cu media 10 provine de la Colegiul Național Andrei Șaguna, Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil”, Școala Gimnazială nr. 8 și Școala Gimnazială nr. 19, toate din municipiul Brașov. De altfel, anul acesta nu a fost niciun elev din afara municipiului reședință de județ care să obțină media maximă, cea mai mare fiind 9,95, obținută de un absolvent al ciclului gimnazial de la Liceul Teoretic „George Moroianu” din Săcele.

Conform anunțului Inspectoratului Școlar al Județului Brașov, contestațiile pot fi depuse direct la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (între orele 16:00 – 19:00) și 29 iunie (în intervalul 08:00 – 12:00). Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie.

Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat la cunoștință că nota acordată – ca urmare a soluționării contestației – poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele vor fi semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori.

Descărcați Modelul cererii de contestație

Transmiterea în format electronic a contestației se face prin intermediul poștei electronice la adresa oficială a unității școlare la care elevul a susținut probele scrise. Lista cu adresele oficiale de email și numerele de telefon ale unităților școlare gimnaziale poate fi consultată AICI.

Anul trecut, în județul Brașov au fost tot 7 elevi care au obținut media 10 la Evaluarea Națională.

1 Trackback / Pingback

  1. Șapte elevi de 10 la Evaluarea Națională din județul Brașov. De la ce școli provin aceștia - 📰 newsflash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.