Ramai la curent!

Cotidian

Înscrieri pentru „Rabla local”. Braşovenii pot primi 3000 de lei pentru casarea autoturismului uzat

Publicat

in

Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat deschiderea înscrierilor pentru programul Rabla Local. Acest program oferă fiecărei persoane suma de 3.000 de lei dacă renunță la autoturismul uzat pe care îl are în proprietate. Brașovul a obținut suma maximă de finanțare, respectiv 12 milioane de lei, care vor fi folosiţi pentru casarea a 5.000 de autovehicule.

Cofinanțarea AFM reprezintă 80% din valoarea sumei totale alocate acestui proiect la nivelul municipiului Brașov, iar diferența, în valoare de 3 milioane de lei, va fi acoperită din bugetul local, a anunţat, într-un comunicat de presă, Primăria municipiului Braşov.

Pentru a se înscrie în Program, persoanele fizice trebuie să își creeze un cont de utilizator pe site-ul https://www.afm.ro/. Dacă există un cont deja creat, acesta este valabil doar dacă a fost utilizat în cadrul unui program destinat persoanelor fizice (de ex. programul „Casa Verde fotovoltaice 2023”). După crearea contului, persoanele fizice se pot înscrie în program.

În cadrul unui cont pot fi realizate înscrieri aferente unui singur CNP, astfel că persoana fizică se poate înscrie o singură dată în aplicație. Pentru a beneficia de sumele puse la dispoziţie pentru casarea maşinii vechi, o persoană trebuie să aibă domiciliul pe raza teritorială a primăriei unde se află în evidențele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită finanțare- în acest caz, în municipiul Braşov.

După înscriere, AFM întocmește lista cu persoanele fizice eligibile și o comunică municipalității. Primăria Brașov va publica lista cu persoanele fizice eligibile, după care aceste persoane demarează procedura de casare a autovehicul, conform prevederilor HCL nr. 294/26.04.2023, privind casarea autovehiculelor uzate.

Pentru a putea beneficia de stimulentul de casare, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • a) să fie o persoană fizică cu domiciliu în municipiul Brașov;
  • b) să dețină în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puțin 5 ani și să se afle în evidențele fiscale ale municipiului Brașov, cu excepția persoanei fizice care a devenit proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale;
  • c) să nu aibă obligații restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat și bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;
  • d) să nu fi obținut și nici să nu fie pe cale să obțină finanțare prin proiecte ori programe finanțate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020—2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020—2024, pentru același autovehicul uzat cu care participă în program;
  • e) să nu fie condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;
  • f) să se angajeze să predea spre casare și să radieze din circulație și din evidențele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare;
  • g) să se angajeze că nu va achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 5 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.

În judeţul Braşov, 15 primării au solicitat fonduri pentru casarea autovehiculelor vechi

Per total, pentru județul Brașov, AFM a aprobat cererile depuse de 15 primării, care au solicitat suma totală de 15.295.2000 de lei în vederea casării a 6.373 de mașini.

LocalitateNumăr mașiniSumă alocată de la AFM (lei)
Săcele200480.000
Prejmer100240.000
Hălchiu100240.000
Hoghiz100240.000
Bran3379.200
Vulcan4096.000
Șoarș50120.000
Vama Buzăului50120.000
Voila50120.000
Budila50120.000
Lisa50120.000
Brașov5.00012.000.000
Făgăraș250600.000
Sânpetru100240.000
Codlea200480.000

 

Citește mai departe
1 Comentarii

1 Comentarii

  1. Constantin

    03/08/2023 at 13:47

    Dețin un autoturism ce as dori sa renunț la prin acest program, ce l-am achizitionat în data de 08.10.2018 conform contractului de vânzare cumpărare. Se încadrează pentru acest program? Este la limită sau nu se încadrează?

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ATENȚIE! Astăzi se circulă gratis pe liniile RATBV din Brașov și 10 localități din zona metropolitană. Șase primării nu au aderat încă la Programul „Vinerea Verde”

Publicat

in

Începând de astăzi, 3 martie, intră în vigoare Programul „Vinerea Verde”. Astfel, în fiecare zi de vineri, pe liniile metropolitane ale RATBV din localitățile care au aderat la program, transportul va fi gratuit pentru toți călătorii.

Conform anunțului Asociației de Transpot Brașov, în prima vineri a programului, călătorii beneficiază de gratuitate pe toate liniile din municipiul Brașov (inclusiv Linia 20: Livada Poștei – Poiana Brașov), dar și pe cele care fac legătura între municipiul Brașov și localitățile Teliu, Feldioara, Bod, Prejmer, Vama Buzăului, Predeal, Sânpetru, Cristian, Codlea și Tărlungeni.
În „Vinerea Verde”, validatoarele din autobuze vor fi oprite, iar evidența călătorilor va fi ținută cu ajutorul sistemelor de numărare a pasagerilor din autobuze.

Conform aceleiași surse, orașul Râșnov se va alătura inițiativei începând cu luna mai.

Alte primării sunt așteptate să spună „Da”

„În perioada următoare, programul va fi extins și în alte localități membre ale Asociației de Transport Brașov”, au anunțat reprezentanții asociației.

Mai exact, până în prezent nu aprobat hotărâri privind aderarea la program
Consiliile locale din Săcele, Hărman, Hălchiu, Ghimbav, Zărnești și Vulcan.

Pe ce linii se circulă gratuit în 3 aprilie:

  • Toate liniile din municipiul Brașov;
  • 110 Brașov – Cristian;
  • 220 Brașov – Codlea;
  • 320 Brașov – Feldioara;
  • 410 Brașov – Subcetate Sânpetru;
  • 411 Brașov – Residence Sânpetru;
  • 412 Brașov – Spital Sânpetru;
  • 420 Brașov – Sânpetru – Bod;
  • 520 Brașov – Prejmer;
  • 540 Brașov – Vama Buzăului;
  • 610 Brașov – Zizin – Purcăreni;
  • 611 Brașov – Cărpiniș – Tărlungeni;
  • 612 Brașov – Cărpiniș – Tărlungeni – Zizin – Purcăreni;
  • 810 Brașov – Predeal.

Liniile pe care nu se circulă gratuit în 3 aprilie:

  • 120: Brașov – Cristian – Vulcan;
  • 140: Brașov – Zărnești;
  • 210: Brașov – Ghimbav;
  • 310: Brașov – Hăchiu;
  • 511: Brașov – Hărman – Podu Oltului;
  • 710: Brașov – Săcele Garaj;
  • 711: Brașov – Gârcini.

Citește mai departe

Cotidian

Tichetele „de suflet” pentru seniorii cu venituri mici se pot obține până la săptămâna viitoare

Publicat

in

Pensionarii din municipiul Brașov, cu venituri până în 2000 lei/ lună beneficiază și în acest an de tichetele gratuite din partea Primăriei, în cadrul campaniei „Dar din suflet pentru seniori”.

Campania aferentă sărbătorilor pascale a început încăt din luna martie, iar până la acest moment, 3976 beneficiari au intrat în posesia tichetelor. Cei care îndeplinesc criteriile pentru a primi tichetele gratuite își pot înregistra în continuare solicitările, până la data de 9 aprilie 2026.

Cine poate beneficia de tichetele „de suflet” de la Primăria Brașov

Reamintim că tichetele de suflet sunt destinate pensionarilor cu domiciliul stabil în municipiul Brașov, care au venituri de maxim 2000 de lei/ lună, vârsta minimă de 63 de ani femeile și 65 de ani bărbații, sau împlinesc această vârstă până în data de 31.12.2026 inclusiv. Un aspect foarte important ține de plata datoriilor față de bugetul local: vârstnicii beneficiază de tichetele de suflet numai dacă nu au datorii la taxe și impozite.

Sprijinul se acordă sub forma unor tichete în valoare totală de 200 de lei (10x20lei) care pot fi folosite exclusiv pentru achiziționarea bunurilor alimentare.

Cum se obțin tichetele de suflet

Persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate vor depune o cerere  conform modelului prestabilit, însoțită de următoarele documente:

  • actul de identitate (CI sau BI) în original;
  • cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original;
  • împuternicire olografă în cazul persoanelor vârstnice nedeplasabile, însoțită dedocumente medicale din care să reiasă incapacitatea solicitantului de a se deplasa;
  • actul de identitate al împuternicitului, când este cazul, copie;
  • Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal
  • depunerea cererii însoțită de documentele justificative, se face concomitent cu ridicarea tichetelor
  • ridicarea tichetelor valorice de la sediul DAS Brașov (fie personal, fie prin persoană împuternicită-pentru persoanele nedeplasabile).

Citește mai departe

Cotidian

Coiful dacic de la Coțofenești și două brățări de aur furate din Olanda ar fi fost recuperate

Publicat

in

Coiful dacic de la Coţofeneşti, furat din Muzeul din Drents, Olanda, a fost recuperat, afirmă surse pentru RTL News. Autoritățile olandeze promit că vor oferi mai multe informații azi, în cadrul unei conferințe de presă.

Sursele, care au adăugat că alături de coif ar fi fost recuperate și două brățări de aur din cele trei furate, au precizat că Guvernul român a fost deja informat.

Reamintim că patru opere de artă românești de mare valoare – coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări de aur, au fost furate în timpul jafului din 25 ianuarie 2025. Obiectele furate făceau parte dintr-o expoziție intitulată „Dacia – Rijk van goud en zilver”.

Ulterior, Ministerul Culturii a anunţat, în septembrie 2025, că România a încasat suma de 5,7 milioane de euro, reprezentând despăgubirea de asigurare pentru cele patru bunuri culturale mobile furate în ianuarie 2025 din Muzeul Drents din Olanda

Tribunalul din Assen va judeca, în zilele de 14, 16, 17 aprilie cazul privind furtul de opere de artă Cei trei suspecți din Heerhugowaard vor fi judecați atunci pentru furtul unor comori artistice vechi de secole, provocarea unei explozii și distrugerea muzeului. Cei trei suspecți sunt Jan B. (21 de ani), Douglas Chesley W. (37 de ani) și Bernhard Z. (35 de ani).

Citește mai departe

Trending