Admiterea din acest an a adus din nou la Universitatea Transilvania din Brașov un număr record de candidați la toate programele de studii – licență și masterat: aproape 16.000. Astfel, potrivit reprezentanților universității brașovene, 12.151 de candidați au fost înscriși la programele cu frecvență de la licență, cu peste 100 de dosare mai multe decât în anul trecut.
38 de candidați pe loc, la Facultatea de Psihologie și Științele educației
Concurența cea mai mare este la Facultatea de Psihologie și Științele educației, la programul de studii Psihologie, unde sunt 38 de candidați pentru un loc fără taxă.
Emoții vor fi și la Facultatea de Medicină, unde peste 1.200 de candidați urmează să susțină examenul de admitere în 20 iulie și vor concura pentru unul dintre cele 117 locuri disponibile la programul de studii Medicină. La buget sunt alocate 64 de locuri, ceea ce înseamnă că la admiterea din acest an sunt 20 de candidați pe un loc fără taxă.
La mare căutare este și Facultatea de Științe economice și Administrarea afacerilor, unde la admiterea din acest an, la licență au fost validate aproape 1.800 de dosare. Și la Facultățile de Matematică și informatică și Inginerie electrică și Știința calculatoarelor numărul candidaților depășește 1.000.
Locuri libere la Muzică
La polul opus, cei mai puțini candidați s-au înscris la Muzică, 62, dar aici și numărul total al locurilor disponibile la licență este mai mic – 71. La Facultatea de Știința și ingineria materialelor s-au înscris 86 de candidați, iar la Facultatea de Design și inginerie a lemnului, singura facultate de profil din țară, au fost validate 93 de dosare.
În total, pentru admiterea din acest an, la Universitatea Transilvania din Brașov au fost scoase la concurs peste 10.000 de locuri la licență și masterat. Dintre acestea, peste 7.000 de locuri au fost alocate programelor de studii de licență.
Și în acest an, înscrierea la facultate s-a desfășurat exclusiv online. La Facultatea de Medicină examenele se vor desfășura în 20 și 21 iulie, în funcție de profilul ales. La Facultatea de Educație fizică și sporturi montane, la Facultatea de Muzică și la Psihologie și științele educației, probele practice se vor desfășura în perioada 17-19 iulie.
Rezultatele pentru toate facultățile vor fi afișate în 20 iulie. Excepție face Facultatea de Medicină, unde rezultatele vor fi afișate în 21 și 22 iulie.
Fii primul care comentează