Construirea noului pod de la Cincșor, blocată din cauza unor dispute. Consiliul Județean Brașov ia în calcul rezilierea contractului 

Într-o perioadă în care strategiile militare sunt construite în jurul mobilității, a vitezei, România rămâne o țară în se ajunge cu greu într-o bază militară. Un exemplu în acest sens este baza de la Cincu, devenită un centru militar important al flancului Sud Estic al NATO.  Pentru a transporta un vehicul blindat de la Gara din Voila la baza respectivă, platforma trebuie să facă un ocol semnificativ, până aproape de municipiul Sibiu, pentru a ajunge la Cincu dinspre Agnita, asta pentru că Oltul nu poate fi trecut pe podul dintre Voila și Cincșor, de pe DJ 105.

Consiliul Județean Brașov a obținut bani prin Programul Național de Dezvoltare Locală pentru construirea unui nou pod, a organizat mai multe licitații și, după ce a găsit un constructor, a semnat un contract la finalul anului 2021, iar în luna ianuarie a anului 2022 a emis ordinul de începere a lucrărilor. Acum, după mai bine de un an de la predarea amplasamentului către constructor, Consiliul Județean Brașov ia în calcul să rezilieze contractul.

Unde a apărut blocajul?

Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică, acesta explicând că în acest moment proiectul este blocat din cauza unei dispute între constructor și proiectant. Constructorul insistă asupra unei soluțiilor propuse de el pentru realizarea fundațiilor: una prevede demolarea fundațiilor și reconstruirea unora noi pe amplasamentele celor vechi, iar cealaltă prevede ancorarea fundațiilor, printr-o soluție inginerească nouă. De cealaltă parte, proiectantul pledează pentru consolidarea actualelor fundații.

Disputa dintre cele două tabere durează de mai multe luni, iar pentru lămuri situația, administrația județeană brașoveană a apelat la un expert independent, care a considerat oportună soluția inginerească nouă a constructorului. Numai că proiectantul nu pare a fi dispus să renunțe la soluția propusă de el, argumentând ar putea apărea unele probleme din cauza arcelor metalice, care ar crea o presiune pe fundațiile propuse de constructor.

Proiectantul este suveran…

Practic, situația pare fără ieșire, iar președintele Consiliului Județean Brașov a declarat că va avea o ultimă discuție cu toate cele trei tabere.

„Dacă nu se va ajunge la un consens, ne vedem puși în situația de a rezilia contractul, cu toate consecințele de rigoare. Problema este că în astfel de situații, proiectantul este suveran, iar în cazul de față acesta nu este în acord cu constructorul. Cel mai târziu la sfârșitul acestei luni vom lua o decizie finală în ceea ce privește contractul pentru construirea podului”, a spus Șerban Todorică.

Când vor începe lucrările?

Din acest contract, până acum s-au făcut numai lucrările de deviere a rețelelor, intervenții care acum sunt în curs de recepționare. În schimb, în cazul în care se va rezilia contractul, constructorul riscă să nu încaseze banii pentru elementele metalice pe care le-a comandat și le-a adus pe șantier. „Grinzile metalice și celelalte structuri sunt achitate numai după montare”, a spus Todorică.

De asemenea, nu a fost demolat nici vechiul pod, asta pentru că, în acest moment, nu se știe dacă trebuie să fie demolate sau nu fundațiile.

În cazul în care se va rezilia contractul, Consiliul Județean trebuie să organizeze o nouă licitație, astfel că lucrările nu vor începe prea curând. În cel mai fericit caz, dacă procedura de atribuire se derulează fără probleme, șantierul ar putea fi redeschis în primăvara anului viitor.  

Oficial, lucrările ar fi trebuit să fie gata în cursul acestui an.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.