FOTO. Strada Hărmanului, o mică Veneție după ploaia de marți noaptea. Soluția primarului Brașovului: o „dezbatere amplă”

Ploaia abundentă din noaptea de marți spre miercuri a transformat strada Hărmanului din Brașov într-o mică Veneție. Precipitațiile au venit în cel mai nepotrivit moment, când asfaltul de pe stradă era ras și ar fi trebuit să înceapă reasfaltarea.

„Râul” de pe Hărmanului s-a format din cauza firmei care se ocupă de asfaltare, a fost concluzia Primarului Brașovului, Allen Coliban, care a găsit și o soluție pentru rezolvarea „problemei de fond” şi nu a pierdut ocazia să arate cu degetul către „nişte Dorei” de la compania angajată, care nu şi-au făcut treaba corect.

„Au început lucrările de asfaltare de pe Hărmanului. Canalele au fost acoperite temporar, pentru a nu fi colmatate. Niște Dorei au uitat să ia tabla de pe canal la finalul programului, deși Brașovul se afla sub cod galben de fenomene meteo. SVSU și Compania Apa au rezolvat situația punctuală, prompt. Vom cere penalități pentru neglijență firmei care efectuează asfaltările. Problema de fond rămâne însă și necesită o dezbatere mai amplă, asupra căreia voi reveni pe larg într-o postare ulterioară”, a scris primarul Brașovului pe Facebook.

Profitând de acest incident, edilul a scris câteva rânduri și despre administrație și alte probleme ale României, în care i-a ironizat pe alegători:

„Incompetența și corupția sufocă România în toate colțurile ei. Publicul aplaudă fente de imagine, așteptarea majoritară de la un primar este să fie cu cizme și cu cască în loc să facă management, sistemele de angajare, evaluare și motivare în administrația publică încurajează neperformanța și nu sunt atractive pentru profesioniști. Când auzim “Dorei” ne revoltăm la formă și scăpăm fondul – reforma administrației se face nu doar regândind modul de funcționare (procese, proceduri), ci și punând oameni competenți în pozițiile de decizie și control. Oameni care sunt foarte greu de găsit”.

De altfel, primarul Brașovului a anunțat că municipalitatea caută „un șef peste Dorei” (Șef Serviciu Străzi), asta după ce din Primărie, după anul 2020, au plecat, pe rând, aproape toți specialiștii, inclusiv cei recrutați de el.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.