Ramai la curent!

Cotidian

Ministerul Mediului propune împușcarea a 220 de urși. „Ordinul urșilor” este plimbat între minister și Academia Română

Publicat

in

Ministerul Mediului va solicita Academiei Române avizul pentru recoltarea a 220 de urși (140 de exemplare pentru cota de prevenție și 80 de exemplare pentru cota de intervenție ar trebui să fie suficiente), a declarat marți seara, la TVR Info, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet. Aceste cote au fost stabilite după ce inițial (în perioada în care conducerea ministerului era asigurată de Tánczos Barna) ministerul a emis un proiect de ordin de ministru care prevedea împușcarea a 500 de urși, cifră neagreată de Academia Română.

„În urma unui studiu comandat de Ministerul Mediului și realizat de Universitatea Brașov și Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Silvicultură Marin Drăcea a fost stabilit, cu aproximație, care este populația de urs brun din România. De asemenea, a fost stabilit un număr optim de exemplare, mai mic decât populația existentă. Printr-un calcul matematic, a fost propusă o cotă de intervenție și de prevenție de de aproape 500 de exemplare. Conform legislației, proiectul ordinului de ministru prin care fost stabilit numărul de aproape 500 de exemplare a fost transmise spre avizare Academiei Române, unde există alți specialiști. După un schimb de adrese, prin care ne-au fost solicitate clarificări, pe care le-am și transmis, Academia Română a avizat respectivul ordin, însă cu reducerea numărului de exemplare de la aproximativ 500 la 220. În această situație, trebuie să respect ce a propus Academia Română. Am decis să emit un nou ordin, în care să țin cont de solicitarea Academiei Române. Cred că redactarea noului ordin a fost finalizată de colegii mei. Documentul va fi transmis spre avizare Academiei Române și va fi supus consultării publice”, a declarat ministrul.

„Nu pot să risc un ping-pong nesfârșit”

El a menționat că a decis să respecte propunerea Academiei Române pentru a rezolva cât mai repede problema urșilor:

„Trebuie să respect ce a propus Academia Română, pentru că nu pot să risc un ping-pong nesfârșit, în care eu să cer 600 sau 700 de exemplare, iar Academia să spună nu (…) Unii consideră că cifra de 220 este prea mică, unii că e prea mare. Unii consideră că ar trebui să lăsăm urșii în pace, pentru că sunt animale inofensive și jucăușe. Însă, această situație, în care urșii ajung chiar și în centrul orașelor mari, poate genera o tragedie în orice secundă”.

Pe de altă parte, reprezentantul ministerului Mediului a spus că de recoltarea urșilor problemă va fi făcută de angajații fondurilor cinegetice.

„Nu vreau să se repede povestea ursului Arthur, când un străin a pus pe masă o sumă de bani și a împușcat un exemplar valoros, care, probabil, nu a văzut omul în viața lui. Nu vreau să transform problema urșilor în vânătoare de trofee sau în licitație internațională”, a argumentat Mircea Fechet.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Salvatorii montani, în alertă. Mai mulți alergători au alunecat în răpe, la ultramaratorul Transylvania 100

Publicat

in

Salvatorii montani care acoperă Munții Bucegi au intrat în alertă sâmbătă dimineața, după ce starea traseulului de alergre de la ultramaratonul de 100 de kilometri „Transylvania 100” le-a creat probleme alergătorilor.

Astfel, sâmbătă, Salvamont Brașov a anunțat că au fost înregistrate 16 incidente.

„Dintre acestea, 3 cazuri au presupus extragerea persoanelor din zone abrupte/râpe, 8 cazuri au fost preluate de pe traseu, iar 4 persoane au prezentat semne de hipotermie, refuzând ulterior transportul cu ambulanța. Într-un caz s-a intervenit pentru alungarea unui urs”, a anunțat Salvamont Brașov.

Pentru realizarea intervențiilor au fost mobilizați peste 40 de salvatori montani de la mai multe formații. Reprezentanții Salvamont Brașov au anunțat în jurul orei 13.30 ca mai era în derulare o singură intervenție.

Alergătorii montani s-au accidentat în zona Tigănești – Mălăiești, unde, unde au alunegat pe zăpada înghețată. Salvatorii montani din județele Brașov și Prahova au precizat că rămân în alertă, până la finalizarea cursei.

Citește mai departe

Cotidian

80 de ani de NBA: Istoria celei mai importante ligi de baschet din lume

Publicat

in

Pe 6 iunie se împlinesc 80 de ani de când a luat ființă ceea ce astăzi este NBA, cea mai importantă ligă de baschet din lume. În 1947, la New York, a luat ființă Asociația de Baschet a Americii (ABA), care ulterior a fost redenumită în NBA, 3 ani mai târziu, după fuziunea cu Liga Națională de Baschet (LNB).

Poate părea surprinzător, dar actuala ligă națională de baschet a fost înființată de proprietarii arenelor mari de hochei din partea de Nord-Vest și din Vestul Mijlociu al SUA și Canada. Primul meci din istoria competiției le-a pus față în față pe Toronto Huskies (Canada) și New York Knickerbockers (SUA). Meciul a avut loc la Toronto, pe Maple Leaf Gardens, iar primul coș din istoria competiției a fost marcat de Ossie Schectman de la Knicks.

Primii ani ai competiției nu au fost tocmai ușori, mai ales că nivelul nu era ridicat, iar competiția cu Liga Națională și Liga Americană de Baschet își spunea cuvântul. Totuși, în anii următori, echipe din Fort Wayne, Indianapolis, Minneapolis și Rochester s-au mutat în ABA (actuala NBA). De asemenea, din sezonul 1948/1949, ABA a preluat și celelalte cluburi din Liga Națională. Pe 3 august 1949, s-a trecut de la denumirea de ABA la NBA.

În anii de început, NBA avea 19 francize, atât din orașe mari, cât și mai mici. În 1950 numărul francizelor a scăzut la 11, iar în 1953 la 8, cel mai mic din istorie: New York Knicks, Boston Celtics, Golden State Warriors, Los Angeles Lakers, Sacramento Kings, Detroit Pistons, Atlanta Hawks, și Philadelphia 76ers.

Care e prima campioană din istoria NBA?

Actuala Golden State Warriors, denumită pe atunci Philadelphia Warriors, este prima campioană din istoria NBA, în 1947, după ce a învins-o în finală pe Chicago Sags. În istorie, Warriors au câștigat 7 titluri.

Recorduri din NBA

  • Boston Celtics este echipa care a câștigat cele mai multe titluri în NBA, 18 la număr, ultimul în 2024. Este urmată de Los Angeles Lakers (17 titluri) și Golden State Warriors (7 titluri).
  • Bill Russell de la Boston Celtics este jucătorul care a câștigat de cele mai multe ori titlul în NBA (11 ori). O performanță incredibilă, ținând cont că a disputat doar 13 ani în NBA.
  • LeBron James este jucătorul cu cele mai multe sezoane în NBA, 23. El este încă în activitate. Deține și recordul de cele mai multe meciuri jucate, nu mai puțin de 1622.

80 de ani de NBA cu MrBit

MrBit.ro (L1213854W001295 ONJN) celebrează într-un mod inedit împlinirea a 80 de ani de NBA. Până pe 6 iunie, ziua în care s-a înființat celebra ligă de baschet, clienții agenției de pariuri online au ocazia să intre în Cursa Campionilor NBA. Acesta este o competiție tip clasament în care fiecare pariu câștigător pe NBA te aduce mai aproape de recompense.

Astfel, fiecare pariu câștigător cu miză minimă de 50 lei și cotă minimă de 1.50, aduc puncte în funcție de cotele totale combinate ale pariurilor câștigătoare. Cu cât jucătorii avansează mai mult, cu atât obțin mai multe puncte. La sfârșitul campaniei, primii 50 de clasați vor împărți un fond de premii de 5.000 de lei sub formă de pariuri gratuite. Recompensa oferită de MrBit casă de pariuri licențiată de ONJN pentru locul 1 este de 1.000 de lei, urmată de premii progresiv mai mici pentru pozițiile ulterioare din top 50.

MrBit.ro are surprize și pentru fanii altor sporturi. Astfel, cei care pariază pe fotbal, în ligile importante, pot profita de campania Plata Anticipată, în care pariurile vor fi declarate câștigătoare dacă echipa pe care au mizat conduce cu 2-0. Același lucru este valabil și la meciurile masculine de tenis de la turneele de Grand Slam.

Citește mai departe

Cotidian

Primăria Brașov vrea să mai cumpere 10 autobuze electrice. Pentru acest proiect a fost solicitată o finanțare europeană

Publicat

in

Flota RATBV ar urma să primească încă 10 autobuze electrice articulate, de mare capacitate. Pentru achiziționarea acestora, Primăria Brașov a solicitat o finanțare europeană nerambursabilă, iar pentru a putea semna un contract de finanțare urmează să fie aprobată o hotărâre în ședința de plen Consiliului Local de mâine.

Proiectul prevede achiziția a 10 autobuze electrice articulate, de mare capacitate. Cele 10 autobuze electrice vor funcționa pe Linia 2B – 6 autobuze și pe Linia 28 – 4 autobuze. În caz de nevoie, urgențe justificate acestea pot fi relocate pe alte linii cu cerere ridicată de transport și cu un deficit de capacitate.

Valoarea totală a proectului este de 49.231.875 lei (inclusiv TVA), din care Municipiul Brașov plăti suma de 984.638 (inclusiv TVA), reprezentând cheltuielile neeligibile ale proiectului și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.

Citește mai departe

Trending