Turist polonez, decedat în Munții Făgăraș. Elicopterul SMURD a refuzat să preia trupul neînsuflețit, iar polițiștii aveau nedumeriri

Un turist polonez a decedat vineri în Munții Făgăraș, între Trei Pași de Moarte și Nerlinger, în urma unui stop cardio-respirator. Pentru a încerca salvarea lui s-a deplasat elicopterul SMURD de la Brașov, însă medicii nu au mai putut face nimic, iar trupul neînsuflețit a fost lăsat în grija salvatorilor montani.

Elicopterul SMURD nu are voie să ia decedați la bord, chiar dacă acea victima moare în timpul acțiunii de de salvare. Așa că elicopterul pur și simplu a plecat, iar noi am suplimentat salvatorii montani pentru a transporta corpul turistului de sub Nerlinger până la drumul Transfăgărășan, în vederea preluării de către IML. Urmare acestei proceduri, rugăm turiștii sa aibă grijă să nu se accidenteze în această seară (vineri seara, n.r.), întrucât atât patrula argeșeană cât și cea sibiană sunt în acțiune până la miezul nopții”, au scris pe rețelele de socializare salvatorii din Argeș, care au participat la misiune.

Ce nedumerire aveau polițiștii

Salvamontiștii au avut parte de încă un episod neplăcut, după ce a ajuns cu trupul neînsuflețit la drum, în județul Argeș.

„După ce a fost coborât corpul turistului decedat la drumul Transfăgărășan, polițiștii din Sibiu nu înțelegeau de ce trebuie să preia un corp din Argeș. Pentru că a decedat în județul Sibiu și dacă ar fi fost coborât prin Sibiu, evacuarea ar fi durat două zile, probabil. Pentru ca, așa cum am zis, decedații nu se iau la bordul elicopterului si trebuie coborâți din munte de o altă instituție care nu are nicio atribuție în acest sens, adică Salvamont România-Dispeceratul Național Salvamont! Doar ăa noi nu putem proceda altfel… ”, au mai scris salvatorii montani argeșeni.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.