Turnul de apă de pe Dealul Melcilor va fi acoperit cu o imensă pictură murală cu mesaj

Turnul de apă de pe Dealul Melcilor va fi pictat de către un artist vizual, într-o acţiune menită să atragă atenţia asupra risipei de apă. Consiliul Județean Brașov și Compania APA Brașov prezintă acest mesaj comun cu ajutorul artistului Alex Baciu (foto) – cunoscut pentru creațiile sale murale atât în România, cât și în străinătate. 

Pictura murală care poate fi observată pe bazinul de apă de pe Dealul Melcilor din orice colț al Brașovului este una dintre acțiunile de stradă care fac parte dintr-o campanie mai amplă de conștientizare a Consiliului Județean Brașov și a Companiei APA Brașov – #WateroftheFuture, în cadrul proiectului european ”People and Planet – A Common Destiny”.

Datorită poziției care permite ca mesajul să fie vizibil din multe părți ale orașului, devenind astfel un hotspot sau chiar un reper al Brașovului, reprezentanţii CJ şi ai Companiei Apa se aşteaptă ca muralului să aibă impact, şi să aibă un rezultat eficient în timp, astfel încât un număr cât mai mare de oameni să-l poată descoperi.

„Mesajul Consiliului Județean Brașov și al Companiei Apa nu este doar de înfrumusețare a unui spațiu atât de vizibil al Brașovului, ci are rolul de educare a comunității privind risipa de apă, se bazează pe teme precum durabilitatea și libertatea. Ca bonus, noi, autoritatea publică, și artistul vizual am ales să lucrăm cu materiale prietenoase cu mediu. O colaborare benefică și îmbogățitoare pentru urbe, între oameni atât de diverși, de la artiști la funcționari publici, la voluntari, mediu de afaceri și public”, a declarat Todorică Șerban, președintele Consiliului Județean Brașov.

Apa, ca element primordial direct responsabil pentru evoluția noastră și pentru menținerea noastră pe Pământ, deși are cea mai mare răspândire pe glob, are cel mai mare grad de poluare care, din păcate, nu poate fi controlat, spun dezvoltatorii acestui proiect.

„Acest mesaj vizual nu l-am dorit doar o formă de înfrumusețare a unuia dintre obiectivele importante – Rezervorul de apă de pe Dealul Melcilor, ci un simbol care scoate în evidență mesajul pe care toată lumea ar trebui să îl ia în serios, acela legat de grija și respectul față de resursele de apă”, a afirmat Alina Bălătescu, purtător de cuvânt al Companiei Apa Brașov.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.