Ramai la curent!

Stiri Brasov

Ultima zi, la Festivalul „Săptămâna Haferland”: expoziţii de artă, ateliere, proiecţii de film, concerte de fanfară

Publicat

in

O expoziţie de artă, ateliere pentru copii şi adulţi, o proiecţie de film şi concerte de fanfară vor avea loc la Criţ, în ultima zi a Festivalului Săptămâna Haferland.

Ziua va fi deschisă cu evenimentul „Fanfara cântă pe deal” în care Fanfara Original Karpaten-Express va concerta, începând cu ora 10,30 în întâmpinarea oaspeţilor. De la ora 11,00 va fi oficiată o slujbă religioasă în Biserica Fortificată din Criţ.

Discursurile invitaţilor vor avea loc începând cu ora 12,10. Printre personalităţile prezente la Criţ se numără istoricul Adrian Cioroianu, manager al Bibliotecii Naţionale a României, Irina Cajal, subsecretar de stat în Ministerul Culturii, Liviu Jicman, managerul Institutului Cultural Român, ambasadorul Marii Britanii în România, Andrew Noble.

De la ora 13,00 este programată o paradă a costumelor populare săseşti şi maghiare, urmată, de la ora 13,15, de concertul fanfarei tradiţionale săseşti de juniori braşoveni. Vor urma apoi dansuri tradiţionale săseşti susţinute de Kulturwerk Bayern – Asociaţia Saşilor Transilvăneni din Germania.

Prelegerea despre însemnătatea vecinătăţilor la saşi în Criţ, susţinută de Ruxandra Hurezean, va avea loc de la ora 14,00, iar de la ora 14,30 va putea fi ascultată fanfara Original Karpaten-Express.

Ansamblul folcloric Buzavirag din Braşov va prezenta, începând cu ora 15,00, dansuri trandiţionale ceangăieşti din zona Crizbav, urmate, de la ora 15,30, de prelegerea despre influenţa saşilor asupra ceangăilor.

Între orele 14,00 – 18,00, la Biserica Fortificată din Criţ va fi prezentată expoziţie de artă, iar vizitatorii vor avea posibilitatea să participe la o serie de ateliere de cioplire în lemn, de pictură pe lemn, de ţesut şi brodat, de bricolat, de împletire a poveştilor din plante, şi vor avea posibilitatea să urmărească şi un film prezentat de Centrul Cultural Sibiu.

Ziua se va încheia cu activităţi la Dominic Boutique din Cloaşterf – concert de jazz susţinut de MC Acoustic, de la ora 17,15, şi seară de lectură alături de Ruxandra Hurezeanu, de la ora 18,00.

Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Săptămâna Haferland se desfăşoară, până duminică, în zece localităţi din regiunea cunoscută istoric drept Ţara Ovăzului (Haferland) – Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criţ, Roadeş, Meşendorf, Cloaşterf, Buneşti şi Viscri. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Sănătate

Grijadeplămâni.ro oferă toate datele despre cancerul pulmonar. Harta cabinetelor de pneumologie din România, noua funcționalitate a platformei

Publicat

in

Persoanele care resimt simptome ce pot ascunde un cancer pulmonar au, de acum, la dispoziție un instrument online care îi poate ajuta să ajungă mai repede la medic. Platforma grijadeplamani.ro a lansat o nouă funcționalitate – o hartă interactivă cu clinici și cabinete medicale de pneumologie din toată țara.

Noua funcționalitate, realizată de MSD România, în colaborare cu Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) și Spitalul de Boli Infecționase și Pneumoftiziologice „Victor Babeș” din Timișoara vine ca o completare a testului de evaluare a simptomelor deja disponibil pe platformă. Harta este gândită pentru a scurta drumul dintre apariția primelor semne de boală și consultul de specialitate. Practic, utilizatorii care completează testul online pot vedea apoi unde se află și cele mai apropiate cabinete sau clinici de pneumologie, cu localizare rapidă și informații utile pentru programare, în cazul în care decid să meargă la o consultație.

Viteza intervenției este vitală în cazul cancerului pulmonar

Lansarea acestei hărți vine pe fondul celor mai recente date statistice medicale care arată cancerul pulmonar ca fiind una dintre cele mai agresive forme de cancer. Tocmai pentru că depistarea sa este în multe cazuri târzie, face ca șansele de supraviețuire să fie reduse.

„Cu fiecare zi care trece, șansa pentru intervenție timpurie se diminuează. Cancerul pulmonar evoluează rapid, iar un diagnostic tardiv implică, pe de-o parte tratamente mai complexe și o rată de supraviețuire scăzută, și pe de altă parte costuri crescute pentru sistemul de sănătate. Prin această nouă funcționalitate, dorim să eliminăm bariere precum lipsa informațiilor, dificultatea de orientare în sistem sau amânarea consultului medical”, afirmă Cezar Irimia, președinte FABC.

De altfel, datele prezentate de inițiatorii acestei platforme arată că, la nivel mondial, doar aproximativ un sfert dintre pacienți sunt diagnosticați într-un stadiu incipient.

Diferența între momentul diagnosticării este uriașă: dacă boala este descoperită devreme, în stadiul I, rata de supraviețuire la 5 ani poate ajunge până la 70%. În schimb, în stadiile avansate, aceasta poate coborî până la 12%.

Mai mult, specialiștii atrag atenția că și întârzierea tratamentului poate costa vieți. Potrivit datelor oferite de MSD România, fiecare 4 săptămâni de întârziere în începerea tratamentului pot crește riscul de deces.

Peste 11.000 de cazuri noi în fiecare an, în România

Cancerul pulmonar rămâne una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică din România.

Potrivit datelor oficiale puse la dispoziție de MSD România, în fiecare an sunt diagnosticate peste 11.000 de cazuri noi de cancer pulmonar, bronșic și traheal. În rândul bărbaților, cancerul pulmonar este al doilea cel mai frecvent tip de cancer, iar la femei se află pe locul al patrulea în funcție de incidență.

În plus, anual sunt înregistrate peste 10.000 de decese, aceasta fiind, de altfel, principala cauză de deces oncologic din România;

Care sunt simptomele afecțiunilor pulmonare:

Specialiștii spun că una dintre cele mai mari probleme este faptul că simptomele sunt adesea ignorate sau confundate cu alte afecțiuni respiratorii.

Printre cele mai frecvente semne de alarmă se numără:

  • tusea persistentă;
  • infecțiile pulmonare recurente;
  • tusea cu sânge;
  • lipsa de aer;
  • scăderea în greutate;
  • pierderea poftei de mâncare.

Fumatul rămâne principalul factor de risc

Datele citate în proiect arată că fumatul continuă să fie principalul factor de risc pentru apariția cancerului pulmonar.

Totodată, specialiștii atrag atenția și asupra altor cauze importante, precum poluarea atmosferică; expunerea la radon sau fumatul pasiv.

Citește mai departe

Cotidian

Compania Apa a deschis un nou șantier în Brașov. În zona străzii Stadionului se fac foraje orizontale

Publicat

in

Dacă pe strada 13 Decembrie din Brașov, lucrările de reabilitare a rețelei de apă se fac cu săpătură, fiind îngreunat traficul rutier, într-o altă zonă din oraș, intervențiile sunt realizate cu o tehnologie modernă.

Astfel, Compania Apa Brașov a anunțat că în 25 martie, în zona străzii Stadionului, au început lucrările de extindere a rețelei de apă, între intersecția cu strada Mihai Viteazul și intersecția cu Bulevardul Griviței.

„Lucrările sunt realizate prin foraj orizontal, astfel că arterele principale vor fi traversate doar prin această tehnică. Circulația pietonală va fi îngreunată doar pe anumite porțiuni, care vor fi semnalizate corespunzător. În ceea ce privește circulația rutieră, vom anunța din timp eventualele restricții și străzile afectate”, au anunțat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Stiri Brasov

În „Ora pământului”, brașovenii sunt invitați să vadă stelele de pe Tâmpa. Evenimentul este organizat de CPNT

Publicat

in

Pe 28 martie,în „Ora pământului, Brașovul stinge luminile între orele 20.30 – 21.30. Comunitatea CPNT, îi invită pe brașoveni pe Tâmpa, acolo unde orașul întâlnește muntele.
Cei interesați să participe la acest eveniment, sunt așteptați la ora 19.15, pe Aleea de sub Tâmpa, la stația telecabinei, pentru a urca la platforma de sub litere, pe jos, pe Drumul Serpentinelor.

„Între orele 20.30 – 21.30, stingem frontalele și telefoanele. Rămânem în liniște pentru a observa orașul și cerul”, au anunțat organizatorii.

După ce se aprind luminile în oraș, va începe coborârea pe același traseu.

Recomandări pentru cei care vor participa la evenimentul „Ora Pământului”:

  • Lanterna este obligatorie (nu cea de la telefon);
  • Haine pentru vreme răcoroasă (tricou tehnic, polar și geacă anti-vânt, căciulă, mănuși subțiri);
  • Încălțăminte: bocanci de munte sau pantofi de trail cu talpă aderentă.

Citește mai departe

Trending