Trenurile, „trase pe dreapta” timp de două ore. Angajații CFR Infrastructură sunt în grevă de avertisment

Angajații CFR Infrastructură sunt astăzi, între orele 7.00 și 9.00, într-o grevă de avertisment, perioadă în care nu circulă trenurile de marfă și de călători. Conform anunțului conducerii companiei, ca urmare a acestei greve trenurile înregistrează întârzieri semnificative.

Greva afectează 266 de trenuri de călători ale CFR Călători programate în cele două ore, cărora li se adaugă cele de marfă și garniturile private.

Sindicaliștii de la CFR Infrastructură sunt nemulțumiți de faptul că nu a fost încheiat Contractul Colectiv de Muncă, de nivelul de salarizare, dar și de condițiile de muncă, despre care salariații spun sunt de nivelul anilor 1950.

Una dintre revendicările sindicaliștilor este ca salariile să fie majorare, astfel încât cel mi mic să pornească de la 5.000 de lei net.

Sindicaliștii vor avea săptămâna viitoare discuții cu premierul Marcel Ciolacu și avertizează că în cazul în care revendicările nu le vor fi soluționate vor declanșa greva generală pe termen nelimitat.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.