Connect with us

Fapt divers

Razie ANAF pentru tutun de narghilea, la firme din toată România. Amenzi de 1,3 milioane de lei până acum

Published

on

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din ANAF face, în perioada aceasta, controale la firme care dețin sau comercializează tutun de narghilea, iar până acum inspectorii au dat deja amenzi de cel puțin 1,3 milioane de lei pentru astfel de produse netimbrate corespunzător.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, în perioada 24 – 31 octombrie 2023, inspectorii DGAF au făcut 80 de controale antifraudă la nivel național, cu scopul „reducerii evaziunii fiscale și a comerțului ilicit în domeniul comercializării produselor accizabile din categoria alte tutunuri de fumat (amestec pentru fumat în narghilele)”.

Antifrauda a dat deja 37 de amenzi contravenționale, în cuantum total de 1.301.500 lei, pentru „abateri de la legislația specifică comercializării produselor accizabile”. De asemenea, au fost confiscate peste 12 kg de produse accizabile supuse marcării, iar pentru 19 locații s-a dispus suspendarea activității de comercializare a produselor accizabile pe o perioadă de o lună.

În majoritatea locațiilor vizate, DGAF susține că  a găsit „diverse amestecuri” pentru fumat în narghilele, care nu erau marcate sau care erau marcate cu timbre de proveniență ale altor țări (membre ale Uniunii Europene ori non-UE), în ambalaje fără specificații privind proveniența.

Totodată, la 16 dintre operatorii economici verificați au fost constatate „cantități semnificative” de amestec pentru fumat în narghilele, mai exact 445 kg, pentru care Fiscul susține că are „indicii temeinice a fi produse accizabile, depășind limita legală prevazută de legislație”. Astfel, au fost efectuate prelevări de probe în vederea stabilirii tratamentului fiscal ce se impune a fi aplicat, cu privire la accize și TVA datorat bugetului de stat. În funcție de constatări, vor fi sesizate și organele de urmărire penală.

DGAF recomandă agenților economici să se asigure că produsele accizabile ce urmează a fi comercializate sunt conforme, în sensul că sunt ambalate, etichetate și marcate fiscal conform legislației din România.

Acțiunile DGAF de verificare, în cadrul operațiunii „Nargile”, vor continua în perioada imediat următoare, la nivel național – a precizat DGAF din cadrul ANAF.

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Fapt divers

Accident tragic într-o pădure din județul Brașov. Echipele de intervenție nu au mai putut face nimic

Published

on

Salvatorii montani din Zărnești au avut parte, luni, de o misiune în care nu le-a rămas decât să constate decesul.

În jurul orei 16.30, ei au fost solicitați prin numărul unic de urgență 112 să intervină în zona Bârsa Groșetului – Pârâul lui Boboc, unde un lucrător forestier a suferit un accident.

„La intervenție au fost mobilizate în regim de urgență un echipaj terestru, precum și elicopterul din POA Brașov. Din păcate, la fața locului nu s-a mai putut face nimic pentru victimă, fiind doar constatat decesul acesteia”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Cauzele accidentului urmează să fie stabilite de organele de anchetă.

Continue Reading

Cotidian

Activitatea Spitalului Militar Brașov, afectată de un incendiu. Flăcările au distrus materiale sanitare depozitate într-un container

Published

on

Un incendiu a izbucnit luni dimineață în curtea Spitalului Militar din municipiul Brașov, la un container în care erau depozitate materiale sanitare, a anunțat ISU Brașov. Potrivit Europa FM, nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului.

Incendiul a pornit la un container în care erau depozitate mai multe materiale sanitare. Acesta se manifestă cu degajare mare de fum care poate fi văzut de la câțiva kilometri distanță.

Pompierii au menționat că nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului, iar în urma incendiului nu au rezultat victime. În schimb, activitatea în mai multe pavilioane ale Spitalului Militar este întreruptă.

De asemenea, incendiul a fost localizat și nu există pericol de extindere la alte spații sau clădiri aflate în apropiere, precizează ISU Brașov.

Pentru stingerea incendiului, pompierii au intervenit cu trei autospeciale.

Continue Reading

Fapt divers

Accident feroviar în Brașov: tren încărcat cu motorină, în coliziune cu un autoturism

Published

on

Un accident feroviar grav s-a produs azi, în municipiul Brașov, după ce o garnitură de tren care transporta motorină a intrat în coliziune cu un autoturism, pe strada Borzești, în zona dinspre Bartolomeu. La fața locului au fost mobilizate de urgență mai multe echipe de intervenție ale ISU.

Am fost anunțați despre producerea unui accident feroviar în municipiul Brașov, pe strada Borzești, unde o garnitură de tren a intrat în coliziune cu un autoturism”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.

Potrivit ISU, în urma impactului nu au fost înregistrate victime, însă intervenția a fost una complexă, având în vedere natura încărcăturii transportate de tren.

Intervenție cu autospecială CBRN, din cauza riscului de incendiu

La locul accidentului au fost trimise un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN (pentru riscuri chimice, biologice, radiologice și nucleare) și un echipaj SMURD.

Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, întrucât garnitura de tren era formată din mai multe vagoane încărcate cu motorină, existând un potențial risc major în cazul producerii unor scurgeri sau al izbucnirii unui incendiu.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente.

Continue Reading

Trending