Viceprimarul Brașovului Sebastian Rusu își pune cenușă în cap după ședința Consiliului Local din 31 octombrie. Cum a ajuns un fost securist să fie propus pentru un post de conducere la RIAL Brașov

Viceprimarul Brașovului Sebastian Rusu a recunoscut ca făcut o greșeală în momentul în care l-a propus pe Nicolae Paraschiv (fost maior de Securitate) pentru ocuparea unui post de membru în Consiliul de Administrație al RIAL SRL.

„Îmi asum această greșeală. A fost o propunere regretabilă, făcută înainte de ședința de plen, în urma unor discuții cu unii colegi. Am învățat lecția și promit că astfel de situații nu se vor mai repeta”, a declarat Sebastian Rusu.

Reamintim că pe ordinea de zi a Consiliului Local Brașov din 31 octombrie a fost introdus un punct privind desemnarea unui membru în Consiliul de Administrație al RIAL SRL, post rămas vacant în urma USR și PSD nu au avut propuneri, iar Sebastian Rusu l-a propus pe Nicolae Paraschiv, argumentele lui fiind că acesta a fost timp de 17 ani secretar general al municipiului Brașov și, pentru o perioadă, director juridic al RIAL. Proiectul nu a mai fost votat, pentru că a fost retras de primarul Brașovului, Allen Coliban.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.