Ramai la curent!

Prima Pagina

Ovidiu Bucurei a fost demis din funcția de Director Economic al RATBV. Ce i s-a imputat și cine este înlocuitorul lui

Publicat

in

Consiliul de Administrație al RATBV, Ovidiu Bucurei, a fost revocat din funcție de Consiliul de Administrație al societății comerciale. Decizia a fost luată în 18 decembrie și, potrivit documentului, a intrat în vigoare la data amintită, începând cu ora 15.57.

În locul lui a fost numit Cristinel Viorel Florea (Șeful Serviciului Analiză Buget), care au precizat surse din RATBV, a participat la concursul câștigat de Bucurei, dar s-a clasat pe locul al doilea.

Bucurei a anunțat că va contesta decizia Consiliului de Administrație în instanță.

Conform declarației lui Ovidiu Bucurei, Consiliul de Administrație l-a revocat din funcție pentru o posibilă încălcare a condițiilor de confidențialitate din contractul de mandat.

„Mi s-a reproșat faptul că în timpul unei ședințe a Comisiei de Dialog Social de la Prefectura Brașov amintit de un audit intern ce a vizat activitatea unui lideri sindicali. Un astfel raport ce a fost pus la dispoziție și Primăriei Brașov, dar și Consiliului de Administrație. Acel raport trebuia valorificat, în sensul că ar fi trebuit să fie sesizate organele competente”, a declarat Ovidiu Bucurei.

Pentru revocarea din funcție a lui Bucurei au votat trei membri ai Consiliului de Administrație, respectiv Marius Chiriac, Ovidiu Paraschivescu și Petru Petre, iar împotrivă alți doi, respectiv Laurențiu Ilie și Eduard Bălășcan.

Citește mai departe
1 Comentarii

1 Comentarii

  1. Pingback: Demitere la vârful RATBV - MyTex.ro

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Interes mare pentru extinderea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav. 5 oferte pentru construirea noile „parcări” de aeronave

Publicat

in

Cinci companii și asocieri de companii și-au arătat interesul pentru contractul scos la licitație de Regia Autonomă „Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav”, ce vizează extinderea zonei de îmbarcare/debarcare a aeroportului.

Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Brașov, până la termenul limită de depunere a ofertelor, Regia Autonomă „AIBG” a înregistrat documentații transmise de către un operator individual și de patru asocieri de firme, respectiv:

  • asocierea Concelex SRL, X-Way Infrastructure SRL.
  • Strabag;c
  • asocierea Aduro, BMF Grup Soluții Integrate;
  • asocierea Swietelsky Construct, Swietelsky Magyarorszag Kft, Viarom Construct;
  • asocierea ROMAIR Consulting SRL, BOG’ART;

Toate cele cinci oferte au intrat în etapa de evaluare.

Valoarea totală estimată a achiziției este de 55.820.750 lei fără TVA, fondurile urmând să fie asigurate din bugetul propriu al județului Brașov. 

Aceata este cea mai amplă achiziție, atât sub aspect financiar, cât și ca volum al lucrărilor prevăzute, demarată în cei trei ani de funcționare a celui mai tânăr aeroport al României și, totodată, cea care deschide drumul dezvoltării infrastructurii de transport aerian și transformării Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav într-un hub de importanță națională și europeană.   

„Mă bucur că, iată, la nici trei ani de la inaugurarea zborurilor am ajuns în etapa de extindere a infrastructurii aeroportului nostru. La cele trei locuri de parcare existente vom adăuga încă cinci, dintre care patru locuri destinate aeronavelor de categoria C şi o poziţie de categoria E. Obiectivul nostru este clar: mai multe zboruri, mai multe destinații și un confort sporit pentru pasageri. Această dezvoltare va crea condițiile pentru ca operatorii aerieni să-și stabilească baze operaționale la noi”, a menționat Daniel Micu, directorul general al Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav. 

Lucrările de proiectare și execuție se vor realiza conform Studiului de Fezabilitate și cuprind următoarele activități: 

  • Activitatea de proiectare și asistență tehnică; 
  • Execuție lucrări Obiect 1.1 – Extinderea platformei de îmbarcare/debarcare cu 4 poziţii categoria C şi o poziţie categoria E, plus calea de degajare rapidă (cale de rulare BRAVO – TWY B);
  • Execuție lucrări Obiect 1.2 – Canalizarea pluvială;
  • Execuție lucrări Obiect 1.3 – Instalaţii electrice şi de balizaj; 
  • Organizarea de șantier;
  • Probe, încercări, verificări, cu respectarea legislaţiei în vigoare; 
  • Pecepţia la terminarea lucrărilor; 
  • Asigurarea lucrărilor de intervenţie pe perioada de garanţie pentru lucrările executate; 
  • Recepția finală, după expirarea perioadei de garanție a lucrărilor. 

După parcurgerea etapelor de evaluare a ofertelor, în cazul în care procedura se va finaliza cu atribuirea contractului, termenul pentru implementarea tuturor lucrărilor de proiectare și execuție este de 12 luni de la transmiterea ordinului de începere de către autoritatea contractantă.

Aeroportul Internaţional Brașov-Ghimbav, primul construit în ultimii 50 de ani în România, este clasificat cod 4C şi deserveşte un număr de aproximativ patru milioane de locuitori.

„Prin această etapă de modernizare, județul Brașov își consolidează poziția pe harta logistică a României și a Europei de Est. Extinderea infrastructurii de transport aerian la o capacitate portantă suficientă pentru accesul tuturor tipurilor de aeronave din categoriile C-E va contribui la transformarea aeroportului nostru într-un nod de transport intermodal de călători şi marfă de interes european. Dezvoltarea sa nu doar că va facilita conexiunile internaționale, dar va acționa și ca un catalizator pentru mediul de afaceri local, stimulând investițiile străine și turismul montan prin reducerea timpilor de deplasare și creșterea accesibilității”, a declarat președintele Consiliului Județean, Adrian-Ioan Veștea.

Citește mai departe

Cotidian

Distribuție Energie Electrică extinde rețelele electrice din zona industrială Transilana din Ghimbav. Cele existente nu mai fac față nevoilor de consum

Publicat

in

Aflată în plină dezvoltare zona industrială din nord-estul Ghimbavului va beneficia de investiții semnificative în rețelele electrice. Proiectul va fi derulat de Distribuție Energie Electrică SA – Sucursala Brașov, iar investiția este acum în etapa obținerii acordului de mediu.

Conform proiectului rețeaua de distribuție a energiei electrice va fi extinsă pentru asigurarea cu energie electrică a zonei de mică industrie, depozite și prestări servicii „Transilana II”, amplasată în zona nordică a orașului Ghimbav. Lucrările vor fi realizate pe străzile Avram Iancu, Calea Făgărașului, Gării, Aeroportului (actual Hermann Oberth), Iosif Silimon, Aviatorilor, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Dumitru Prunariu și Alexandru Șerbănescu.

Rețelele vor fi subterane  

Rețeaua electrică va fi subterană și va avea o lungile de 2.500 m. Cablurile electrice vr fi îngropate de-a lungul drumurilor publice de acces din zonă, în acostament sau zonă verde limitrofă carosabilului, pe domeniul public administrat de Primăria Ghimbav. De asemenea, cablurile electrice vor trece pe sub DN1, calea ferată Brașov – Sibiu și pârâul Ghimbășel.

Alimentarea cu energie electrică a proprietăților se va face prin intermediul a 19 cutii de distribuție amplasate conform proiectului. 

Alimentarea cu energie electrică se va face din Stația Ghimbav 110/20kV amplasată pe str. Făgărașului (DN1).

Citește mai departe

Educație

Gala Științescu 2026 – zece proiecte STEAM create de copii și tinerii din Brașov, prezentate publicului pasionat de știință

Cele zece proiecte finanțate în cadrul Științescu 8.0 vor fi prezentate publicului la Brașov, într-un eveniment dedicat experimentelor, tehnologiei și educației STEAM. Vizitatorii vor putea testa instalații, prototipuri și invenții realizate de elevi și profesori.

Publicat

in

Proiectele dezvoltate în ultimele luni de elevi, profesori și organizații locale în cadrul Programului Fondul Științescu 2025 – 2026 vor fi prezentate publicului într-un eveniment dedicat experimentelor, tehnologiei și educației alternative. Gala va avea loc pe 14 mai 2026, în intervalul orar 12:00 – 14:00 și va fi găzduită de Școala Gimnazială nr. 11 „Ștefan Octavian Iosif”, au anunțat organizatorii de la Fundația Comunitară Brașov și Inspectoratul Școlar Județean Brașov.

Gala Științescu 8.0 va reuni, la Școala Gimnazială nr. 11 cele zece echipe care au beneficiat de finanțare în cadrul ediției desfășurate în perioada noiembrie 2025 – mai 2026. Publicul va putea interacționa direct cu participanții și va avea acces la instalațiile, prototipurile și produsele realizate în cadrul proiectelor STEAM — domeniu care combină știința, tehnologia, ingineria, arta și matematica. Organizatorii au pregătit șapte zone tematice în care vizitatorii vor putea testa experimente, discuta cu elevii implicați și descoperi modul în care științele exacte pot deveni atractive pentru copii și adolescenți.

Cele 7 puncte tematice de la gala Științescu 8.0

  • Biopunct – informații despre păsări, diferite obiecte realizate din materiale reciclabile;
  • Parc și atelier muzical – instrumente muzicale de exterior, atelier de muzică, 
  • Punct rutier și mașina electronică creată de elevi în cadrul unui atelier, dar și o patrulă rutieră în colaborare cu Poliția Rutieră Brașov;
  • Agricultură modernă și tehnologii – seră, cuibar termostatic, aerophonice, mini ciupercărie, aquacultură, insecte comestibile;
  • Biodiversitate – terarii, covoare cu urme, viața animalelor (zimbru , castor, lilieci), arii protejate, 
  • Fizică distractivă și VR – magnetism, electricitate și studiul istoriei prin echipament VR,
  • Punct Astronomic.

Acestea vor oferi vizitatorilor de toate vârstele șansa de a experimenta, discuta cu micii cercetători, explora curiozitatea și descoperi lumea fascinantă a științelor.

La eveniment vor fi prezenți reprezentanții echipelor de proiect: Asociația Krontechies, Academia de Informatică, Artbyte, Grupul de Inițiativă Clubul lui Castoraș, Asociația Timp pentru Copii, Asociația Cercetătorii Viitorului, Grupul de Inițiativă Alianța Micilor Exploratori, Grupul de Inițiativă Artissan, Asociația Prietenii lui Moisil, Asociația de părinți Ștefan Octavian Iosif.

Buget de peste 132.000 de lei pentru ediția a opta din Programul Fondul Științescu

În cadrul celei de-a opta ediții a Programului Fondul Științescu Brașov, dezvoltat de Fundația Comunitară Brașov, au fost finanțate proiecte cu un buget total de 132.137 lei pe două componente:

  • Științescu Clasic – pentru care a fost alocată suma de 57.137 lei
  • Științescu HUB 4.0 – cu un buget de 75.000 lei

Fondul Științescu este un program național de finanțare pentru proiecte educaționale din domeniul STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică) care încurajează pasiunea copiilor şi tinerilor cu vârste între 6 şi 18 ani pentru aceste domenii.

Citește mai departe

Trending