Primarul Coliban nu se lasă: Ministrul Rafila trebuie să asigure până la finalul anului finanțarea pentru spitalul brașovenilor pe care l-a scos din PNRR

Deși Primăria Brașov n-are în administrare niciun spital, Allen Coliban și echipa sa au realizat proiectele pentru două spitale de stat care să deservească populația din municipiu, dar și din regiune. Ar fi putut arăta înspre Consilul Județean, instituția care administrează spitalele din Brașov, dar modul lui de-a vedea lucrurile e diferit de cel al politicienilor tipici postdecembriști. (* Articol al USR Brașov)

Noul Spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase a fost scos de la finanțarea nerambursabilă prin PNRR de guvernul Ciolacu

Fondurile trebuiau asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), proiectul Brașovului clasându-se, datorită maturității proiectului, pe locul 7 din 49 pentru proiectele din domeniul sănătății depuse pentru construirea de spitale sau secții noi, lucru anunțat și de Ministerul Sănătății, la începutul acestui an.

În septembrie, premierul Ciolacu și cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, au scos noul spital al brașovenilor de pe lista proiectelor cu finanțare nerambursabilă prin PNRR, fără să ofere justificări convingătoare. Au vorbit despre faptul că terenul pe care ar fi trebuit să se construiască spitalul este încadrat ca teren agricol, dar acel detaliu nu ar fi pus în pericol realizarea proiectului.

Siegfried Mureșan (PNL), eurodeputatul care a negociat condițiile de eligibilitate pentru spitalele din România în PNRR, nu înțelege de ce guvernul Ciolacu a scos spitalul brașovenilor de pe lista proiectelor cu finanțare nerambursabilă prin PNRR: ”spitalul din Brașov era și este eligibil pentru această finanțare”.

Proiectul spitalului merge mai departe: au fost depuse cinci oferte la licitația pentru noul spital

Scoaterea abuzivă a spitalului brașovenilor de pe lista proiectelor cu finanțare nerambursabilă prin PNRR poate întârzia realizarea lui, dar proiectul merge mai departe. Săptămâna trecută a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor în cadrul procedurii de achiziție pentru proiectarea și execuția obiectivului de investiții „Spital clinic de pneumoftiziologie și boli infecțioase – Brașov“. Au fost depuse cinci oferte pentru construirea acestui spital ceea ce demonstrează încă o dată, dacă era cazul, maturitatea proiectului realizat la inițiativa primarului Allen Coliban.

Primarul Coliban nu concepe ca Brașovul să nu aibă spitale civilizate și brașovenii să continue să se trateze pe cele 107 locuri din clădirea care a avut funcțiunea de baie comunală înainte de-a deveni spital de boli infecțioase sau în spitalul de pneumoftiziologie care funcționează în vile turistice degradate, construite în urmă cu mai bine de un secol, și cere ministrului Rafila finanțarea promisă prin BEI, până la finalul anului.

”Brașovul are nevoie de un Spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase și de aceea am tratat tot timpul cu maximă seriozitate acest proiect. Din păcate, nu pot să spun același lucru despre Ministerul Sănătății. Noi ne-am îndeplinit partea noastră de obligații și astăzi avem cinci oferte depuse pentru construirea acestui spital. Dacă la începutul anului eram felicitați pentru proiectul nostru și obțineam finanțare prin PNRR, după câteva luni, când licitația era demarată, Ministerul Sănătății a luat decizia, fără prea multe explicații, să retragă proiectul nostru de la finanțare, pentru a-l include într-o finanțare BEI, împrumut pe care ministrul Rafila s-a angajat că îl va semna până la sfârșitul anului. Sperăm ca de data asta să își onoreze promisiunea, pentru că vorbim de înlocuirea unor facilități care funcționează în condiții improprii, iar brașovenii au dreptul să beneficieze de tratamente medicale în aceleași condiții ca orice european”, a declarat primarul Allen Coliban.

Spitalul face parte din proiectul municipalității de creștere a calității serviciilor în domeniul sănătății prin construirea unui “oraș medical” (medical city), care include și proiectul spitalului regional.

Spitalul de pneumoftiziologie și infecțioase urmează să fie dezvoltat în zona Bartolomeu (CATTIA), în vecinătatea centurii ocolitoare a municipiului și a străzii Institutului, lângă viitorul spital regional. Conform studiului de fezabilitate aprobat de Consiliul Local în 2022, spitalul se va construi pe un teren cu o suprafață totală de 76.781 m.p. și va fi compus din patru corpuri, cu o suprafață totală desfășurată de 40.695,5 m.p.

Spitalul va avea un număr 279 de paturi, din care 242 în regim spitalizare continuă, 15 la terapie intensivă și 22 pentru structura de spitalizare de zi, putând fi suplimentate până la 324 în cazuri de necesitate.

Valoarea estimată a acestei achiziții este de aproximativ 400 milioane de lei (389.131.226,67 lei), la care se adaugă TVA.

*Articol al USR Brasov

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.