Având în vedere că activitatea Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav este destul de redusă, Camera de Comerț și Industrie a României a organizat miercuri la Brașov o prezentare a unei aeronave de mici dimensiuni ce ar putea fi luată în calcul pentru a intra în flota viitoarei societăți pe acțiuni Liniile Aeriene Române (în care acționari să fie consilii județene). Acest operator ar urma să aibă curse aeriene interne, care să lege, în principal, aeroporturile din județele membre.
De altfel, pe lângă faptul că au aflat care sunt caracteristicile tehnice ale aeronavei L 410, produsă de cehii de la Aircraft Industries, reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie a României și cei ai administrațiilor județene au discutat și despre pașii ce trebuie urmați pentru a înființa Liniile Aeriene Române (LAR). De asemenea, cum evenimentul a fost organizat la Brașov, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, a spus că o primă rută deservită de LAR ar putea fi Brașov – Constanța.
Începutul… cu cinci sau șase aeronave
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, (29) Eugen Dărăban (CCIR) despre înființarea Liniilor Aeriene Române (LAR) – YouTube, a declarat scopul constituirii acestei societăți este de asigura interconectivitatea pe cale aeriană în interiorul României.
„Se va porni, probabil, cu un număr mic de aeronave, respectiv cinci sau șase. Este foarte important ca acționarii – consiliile județene – să ia o decizie privind achiziționarea unui singur model de aeronave, astfel încât să fie evitate complicațiile logistice. Prețul nenegociat al unui avion, fără opțiuni suplimentare, ar fi de 7,5 milioane de euro. În funcție de rezultatele negocierilor și de numărul de aeronave contractate s-ar putea obține un discount. Sumele ar urma să fie asigurate de acționari, însă este important de precizat că aceștia nu trebuie să asigure întreaga sumă de la început, ci să se angajeze că vor suporta prețul unui avion. În plus, societatea comercială va putea obține linii de finanțare cu angajamente solide în spate.
Din punctul nostru de vedere, lucrurile sunt gata, în sensul că statutul societății este pregătit, societatea de management tehnic și operațional există. Acum, noi nu putem controla și deciziile la nivelul administrațiilor publice”, a explicat Daraban.
Este oportun?
Dacă în opinia președintelui Camerei de Comerț și Industrie a României „lucrurile pentru înființarea noii societăți comerciale sunt gata”, din punctul de vedere al administrațiilor județene demersurile sunt abia la început.
„Acum suntem în etapa stabilirii oportunității înființării acestei companii. Camera de Comerț și Industrie a României lucrează la un studiu de oportunitate, document de care se ocupă. Din acest studiu vor rezulta toate costurile aferente, dar vor fi analizate și veniturile ce pot fi realizate. Apoi, dacă vom considera că este oportun, vom constitui respectivă structură asociativă, care, la rândul ei, va înființa compania. Planul este ca aportul la această societate să fie costul unui avion per consiliu județean. Valorile vor fi stabilite după ce se vor achiziționa aeronavele”, a explicat președintele Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică.
Ce aeronavă a fost prezentată pe Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav
În cadrul evenimentului de la Ghimbav, a fost prezentat modelul L 410 NG, o aeronavă cu 19 locuri, care a intrat în producția de serie în anul 2018, fiind o dezvoltare a unui model din anii ’70 produs în URSS.
Aparatul de zbor, au spus reprezentanții producătorului, poate zbura în condiții meteorologice extreme (de la -50 °C la +50 °C), fiind folosit inclusiv în Nepal, pentru transportul turiștilor care vor să urce pe Everest. Avionul are o autonomie de 2.570 de kilometri, o viteză de zbor de 417 km/h și o capacitate cargo de 500 kg.
Reprezentantul companiei din Cehia a menționat că prețul de pornire pentru un astfel de aparat este de aproximativ 7,5 milioane de euro.
Pentru a demonstra calitățile tehnice ale aeronavei, producătorul a organizat și zboruri de pe Aeroportul Internațional Ghimbav – Brașov.
Pentru achiziția aparatelor de zbor se va organiza o licitație
Atât președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, cât și președintele Consiliului Județean Brașov au precizat că a fost vorba doar de o prezentare a unui model de aeronavă.
Pentru achiziția avioanelor se va organiza o licitație la care sunt așteptați mai mulți producători. În funcție de cantitatea comandată, de opțiunile solicitate, dar și de capacitatea LAR de a negocia, aeronavele ar putea fi achiziționate la un preț mai mic.
Fii primul care comentează