Curtea de Conturi a României a publicat raportul de follow-up aferent auditului financiar ce a vizat activitatea Primăriei Brașov în anul 2021. În urma raportului de audit aferent anului 2021, Curtea de Conturi a solicitat Primăriei Brașov să calculeze și să recupereze prejudiciul la bugetul local al municipiului, apărut în urma derulării, în catacombele de După Ziduri, a proiectului „Brașov Underground Muzeum” al Asociației Amural (proiect derulat în perioada martie – august 2021).
Opinia auditorilor a fost că Amural a ocupat abuziv aceste catacombe, fără existența aprobării autorității
publice deliberative, fără existența unui act juridic încheiat cu UATM Brașov și fără existența unui
acord al UATM Brașov pentru desfășurarea evenimentului. În aceste condiții, Curtea a solicitat Primăriei Brașov să calculeze și să recupereze prejudiciul apărut în urma folosirii gratuite a spațiului, dar și să recupereze contravaloarea energiei electrice consumate de „Brașov Underground Muzeum”.
Ce măsuri a luat Primăria Brașov
După ce a primit decizia Curții de Conturi, municipalitatea brașoveană a început demersurile pentru respectarea măsurilor dispuse de auditori. Astfel, printr-o dispoziție de primar a fost stabilită o comisie de cercetare administrativă a împrejurărilor folosirii imobilului „Catacombe Brașovului’’ de către Asociația Amural. Comisia a întocmit un raport de analiză, prin care a stabilit întinderea prejudiciului creat bugetului local al municipiului Brașov, prin plata fără bază legală a cheltuielilor cu bunuri și servicii (energia electrică), în cuantum total de 3.908,49 lei, din care 3.398,49 lei debit și penalități în sumă de 510 lei calculate până la data de 30 noiembrie 2022. În documentul Curții se menționează că Amural a plătit această sumă.
Pentru stabilirea cuantumului prejudiciului reprezentând lipsa folosinței imobilului „Catacombele Brașovului”, din raportul de follow-up al Curții de Conturi rezultă că demersurile au fost mai complicate:
- Serviciul Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial (SAPUC) din cadrul primăriei a contractat servicii de evaluare a imobilului și de stabilire a valorii chiriei.
- Raportul de evaluare nr. 284 din 12.12.2022 a fost comunicat entității fiind înregistrat sub nr. 155.336/15.12.2022, (anexa nr. 9.1), prin care s-a stabilit prețul de închiriere, în conformitate cu standardele internaționale de evaluare, la tariful de 3,15 lei/zi/mp în cazul închirierii pentru activități fără scop comercial, respectiv 27,33 lei/zi/mp în cazul activităților cu scop comercial. Raportul de evaluare în vederea stabilirii întinderii prejudiciului pentru lipsa de folosință a imobilului, întrucât comisia de cercetare administrativă a constatat necorelarea specificității spațiului (galerii subterane) cu posibilitățile reale de utilizare a acestuia cu destinație cultural-artistică, muzeală sau similară fapt pentru care s-a evaluatorului completarea Raportului în vederea stabilirii tarifului de închiriere.
- Expertul evaluator a formulat un răspuns adresat SAPUC, în care a precizat faptul că: „stabilirea unei chirii de piață, alta decât închirierea ca și domeniu public, trebuie să plece de la existența unor potențiali doritori să închirieze acele spații, având în vedere evenimente care se pot organiza în acele galerii subterane, prin desfășurarea unor cercetări de piață amănunțite”, solicitând totodată entității efectuarea unei analize de piață care să determine existența unor potențiali clienți și sumele pe care aceștia sunt dispuși să le achite pentru desfășurarea evenimentelor. De asemenea, evaluatorul a comunicat entității elementele care trebuie avute în vedere pentru determinarea potențialilor utilizatori ai spațiului precum și faptul că Biroul Relații Externe, Turism și Evenimente (BRETE), prin Compartimentul evenimente poate gestiona ușor și fără costuri acest tip de analiză de piață.
- Ulterior, urmare solicitării formulate de către SAPUC, Biroul Relații Externe, Turism și Evenimente (BRETE) a comunicat faptul că în urma analizei efectuate au identificat și au propus 3 (trei) modalități de valorificare și tarifare a imobilului „Catacombe”, respectiv: gratuit – doar pentru operatorii de drept public sau privați aflați în parteneriat cu Municipiul Brașov potrivit prevederilor Ghidului de finanțare nerambursabilă sau prin Protocol de parteneriat pentru organizarea de evenimente, manifestări culturale sau acțiuni publice, adoptat prin Hotărâre de Consiliul Local; tarif pentru evenimente publice de scurtă durată: 300 lei/zi; tarif lunar pentru expoziții: 3.000 lei/lună sau 25% din încasări.
- Răspunsul Biroului Relații Externe, Turism și Evenimente (BRETE) a fost comunicat către conducerea entității, SAPUC, comisiei de cercetare administrativă și pe mail evaluatorului, acesta răspunzând: „Tipurile de utilizare posibilă a acestui spațiu se supun constrângerilor legate de dispunerea suprafeței (ansamblu de galerii subterane), lipsa ventilației, lipsa amenajărilor și a măsurătorilor de punere în siguranță, astfel că utilizarea conformă a acestuia se poate realiza doar după efectuarea unor lucrări de amenajare și intervenție. Pornind de la precizările BRETE privind specificul activităților ce se pot desfășura în spațiul „Catacombe”, precum și a analizei de piață efectuate pentru tarifele de utilizare a spațiilor expoziționale și muzeale aflate în proprietatea și operarea instituțiilor publice, în lipsa unor măsurători exacte (ridicare topografică), a unui plan topografic și a unor lucrări de amenajare, consider că modalitatea de determinare a valorii de închiriere a Catacombelor utilizând metoda analizei comparative nu se poate utiliza, în condițiile actuale, valoarea este cea stabilită prin HCL a spațiilor neamenajate din zona centrală conform HCL în vigoare”.
- Urmare a răspunsului primit de la expertul evaluator conducerea entității a dispus convocarea comisiei de cercetare administrativă a împrejurărilor folosirii imobilului „Catacombele Brașovului”, în vederea stabilirii întinderii prejudiciului creat bugetului local prin lipsa de folosință a imobilului în perioada în care Asociația Amural l-a utilizat. Comisia a stabilit întinderea prejudiciului, în cuantum total de 30.570 lei, din care 25.908 lei debit și penalități în sumă de 4.662 lei calculate până la data de 28 februarie 2023.
- Pentru suma respectivă a fost emisă o factură, care, cel puțin până în vara anului trecut nu a fost achitată de Amural.
Cum s-a ajuns la folosirea abuzivă a catacombelor?
Tot în raportul de follow-up al Curții de Conturi se arată că Asociația Amural din Brașov, prin adresa înregistrată la UATM Brașov sub nr. 2513/12.01.2021, a solicitat: „încheierea unui acord de parteneriat pentru următorul proiect artistic: Brașov Underground Muzeum (BUM) – eveniment cofinanțat de AFCN și care se va desfășura în Galeriile Subterane de După Ziduri în perioada martie – august 2021, iar în vederea parteneriatului, s-a solicitat UATM Brașov să se implice cu:
- Acord de utilizare gratuită și exclusivă a Galeriilor în perioada mai-august (plus perioada de
pregătire: martie-aprilie); - Asigurarea utilităților pe perioada mai sus menționată”.
În documentul amintit se mai arată că, ulterior, între Asociația Amural și UATM Brașov s-a purtat corespondență referitoare la încheierea unui acord de parteneriat pentru proiectul artistic Brașov Underground Muzeum.
Proiectul de hotărâre privind Protocolul de parteneriat cu Asociația Amural, pentru desfășurarea evenimentului Brașov Underground Muzeum (B.U.M) a fost supus aprobării Consiliului Local de către Primăria Brașov în 19 august 2021. Proiectul, întocmit cu mare întârziere – la sfârșitul perioadei de desfășurare a evenimentului „Brașov Underground Muzeum” – a fost respins.
Fii primul care comentează