VIDEO. Descărcarea arheologică pe șantierul autostrăzii Sibiu – Făgăraş, gata în două săptămâni. Pe traseu se face și deminarea

Turcii de la Makyol par nerăbdători să înceapă lucrările cele patru loturi ale Autostrăzii Sibiu – Făgăraș (secțiune a Autostrăzii 13: Sibiu – Brașov – Bacău) și își mobilizează subcontractorii pentru a finaliza cât mai repede studiile și investigațiile premergătoare etapei de elaborare a proiectului tehnic.

Astfel, în această perioadă, pe întreg segmentul de autostradă Sibiu- Făgăraș se face diagnosticul arheologic, pentru a se vedea dacă pe traseu există vestigii istorice. Aceste cercetări, al căror scop este identificarea potențialelor situri arheologice vor fi gata în aproximativ două săptămâni.

„De-a lungul autostrăzii facem secțiuni din 50 în 50 de metri sau chiar mai dese. Cred că vom sări lejer mia de secțiuni. Săpăm până la stratul de steril arheologic. În aceste secțiuni putem găsi amprenta antropică: atunci când sapă o groapă, se vede diferența, pentru că deranjează straturile de sol”, a declarat arheologul Alin Gheorghe, care face cercetările.

El a precizat că, până acum, în zona Făgăraș a fost identificat un potențial sit arheologic, care se va săpa, probabil, în momentul în care vor începe lucrările la autostradă.

Diagnosticul arheologic este doar una dintre numeroasele etape de cercetare în teren, au menționat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov. Astfel, printre altele, pe întreg traseul trebuie făcută deminarea, adică identificarea muniției neexplodate și neutralizarea acesteia. De asemenea, se fac și studii geologice detaliate și alte investigații.

Cei 68 de kilometri de autostradă (plus 5,6 kilometri de drum de legătură) vor fi realizați de asocierea condusă de compania Makyol din Turcia, care va primi aproape 1,3 miliarde de euro. Dacă graficul de lucrări va fi respectat, pe acest sector de autostradă se va putea circula din anul 2028.

1 Trackback / Pingback

  1. VIDEO. Descărcarea arheologică pe șantierul autostrăzii Sibiu – Făgăraş, gata în două săptămâni. Pe traseu se face și deminarea - 📰 newsflash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.