Ieșire în decor a consilierului local brașovean Ciprian Iftime: „Sugeți p…”. Le-a cerut scuze brașovenilor, dar nu și colegilor

Dacă aproape 4 ani a lăsat impresia unei persoane elegante în ceea privește limbajul, consilierul local brașovean Ciprian Iftime (USR) a ieșit în decor în ședința de plen de joi. După ce a avut un schimb de replici cu adversarii politici liberali și sociali democrați, pe marginea unui proiect de hotărâre prin care ar fi urmat să fie alocate sume pentru ONG-urile care au câștigat finanțări prin „Ghidul unic” (prin care se acordă bani de la bugetul local pentru evenimente culturale, de mediu, sociale, sportive etc.) el a avut o reacție nervoasă.

Sugeți p…”, le-a spus colegilor din forul deliberativ. Apoi, instantaneu, el a ieșit din sala de ședințe.

Reacția lui a fost sancționată de președintele de ședintă, Cătălin Anton (PNL), abia după câteva zeci de minute, când a anunțat că alesul local al USR este sancționat cu avertisment.
Pe de altă parte, consilierii locali liberali și social-democrați i-au cerut liderului Grupului USR din Consiliul Local Brașov, Beatrice Moraru, să aibă o reacție, un punct de vedere, să își ceară scuze în numele partidului pe care îl reprezintă.

Moraru, de obicei foarte vocală in Consiliul Local, a preferat ca de data aceasta să tacă.

O reacție a consilierului local Ciprian Iftime a venit abia după câteva ore, printr-o postare pe Facebook. El le-a cerut scuze brașovenilor, dar nu și consilierilor locali. Scuza lui a fost că discuțiile din Consiliul Local au fost tensionate, iar el și-a pierdut cumpătul.

Totodată, el a anunțat că „pentru a repara, măcar parțial, efectele deciziei de astăzi, îmi voi dona indemnizația de consilier local până la finalul mandatului ONG-ului care oferă haine copiilor nevoiași, al căror proiect era pe lista proiectelor câștigătoare”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.