Ramai la curent!

Prima Pagina

Concert de muzică corală și orgă la Biserica Neagră, susţinut de Corul Facultății de Muzică Bisericească din Halle

Publicat

in

Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov găzduiește, la Biserica Neagră, un concert de muzică corală și orgă, în data de 25 septembrie, de la ora 18.00. Concertul va fi susținut de Corul Facultății de Muzică Bisericească din Halle. 

În cadrul acestui eveniment, publicul va avea ocazia să asculte lucrări corale din cinci secole, care aparțin unor compozitori din Germania (Gallus Dressler, Andreas Hammerschmidt, Heinrich Schütz, Samuel Scheidt, Felix Mendelssohn, Robert Franz, Volker Bräutigam, Johann Sebastian Bach), România (Hans Peter Türk, Georg Ostermayer, Paul Richter) și Belgia (Orlando di Lasso). Piesele muzicale selectate ocupă, până în prezent, un loc de onoare în practica muzicală bisericească. Corul va fi dirijat de profesorul Peter Kopp, iar muzica de orgă va fi interpretată de către profesoara Anna-Victoria Baltrusch și Matthias Warmuth. Programul concertului poate fi consultat pe website-ul Bisericii Negre – https://bisericaneagra.ro/. Același concert va fi susținut și la Biserica Sf. Margareta din Mediaș, în 27 septembrie, de la ora 19.00.  

Facultatea de Muzică Bisericească din Halle este cea mai veche instituție de învățământ și cea mai mare dintre cele șase facultăți de muzică bisericească aflate sub tutela Bisericii Evanghelice din Germania, fiind fondată în 1926. Educația corală constituie un element principal în conceptul educațional al instituției. Corul este adesea invitat să concerteze în centrele muzicale bisericești din Germania, repertoriul său curpinzând o arie vastă lucrări vocal-sinfonice, de la perioada barocă până la cea contemporană.

Biletele pentru acest concert pot fi achiziționate de la magazinul de cadouri al Bisericii Negre, INSPIRATIO Gift Studio, situat în curtea Johannes Honterus nr. 8 (vizavi de Biserica Neagră), sau online de pe platforma booktes.com. Prețul unui bilet este de 50 de lei, copiii cu vârste sub 18 ani beneficiind de gratuitate.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Administratorii Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa vor să intre în legalitate. Au depus hârtiile pentru autorizația de mediu

Administratorii Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa au depus documentația pentru obținerea autorizației de mediu, după ce accesul auto prin aria protejată a fost blocat în urma unui control al Gărzii Forestiere.

Publicat

in

După ce a rămas fără acces la drumul care trece prin aria protejată Tâmpa, administratorii Restaurantului Panoramic au început demersurile pentru intrarea în legalitate. Astfel, potrivit directorului Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă, agentul economic a depus solicitarea pentru obținerea autorizației de mediu. Urmează că documentația să fie analizată și să fie desfășurate procedurile legale în acest sens.

Amintim că, deși funcționează încă din toamna anului trecut, Restaurantul Panoramic nu a depus până ieri dosarul pentru obținerea autorizației de mediu. Cu toate acestea, unitatea de alimentație publică a folosit drumul care pornește din Valea Cetății pentru a face aprovizionarea și pentru duce în oraș deșeurile. De asemenea, în această perioadă, agentul economic fără autorizație de mediu nu a suportat nicio sancțiune majoră din partea autorităților.

În 24 aprilie, în urma unui control, președintele Gărzii Forestiere Naționale, George Gârbacea, a dispus închiderea drumului pentru mașinile de aprovizionare. De atunci, marfa pentru restaurant și deșeurile sunt transportate cu telecabina.

După ce a fost luat această decizie, patronul Ana Holding (care deține restaurantul și telecabina de pe Tâmpa), George Copos, a încercat să pună presiune asupra autorităților, amenințând că oprește telecabina și închide unitatea de alimentație publică, însă nu a făcut acest lucru.

Citește mai departe

Cotidian

Sistemul de Management al Deșeurilor în Județul Brașov, în pericol din cauza disputelor politice. Administratorul public al județului Brașov: „În ceasul al doisprezecelea, sunt unii care încearcă să ne împiedice”

Consiliul Județean Brașov riscă să piardă finanțarea europeană pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor, după ce unele primării întârzie semnarea contractelor de asociere necesare depunerii proiectului.

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov mai are la dispoziție aproximativ o lună pentru a depune cererea de finanțare pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în județul Brașov. În mare, dosarul este pregătit, însă, conform administratorului public al Județului Brașov, Szenner Zoltan, mai trebuie obținute câteva semnături, din partea unor primării, iar unele autorități locale încă se mai gândesc.

Valoarea totală a proiectului, pentru care Consiliul Județean Brașov, după aproape 2 ani de consultări, modificări și completări ale documentațiilor, a obținut acordul JASPERS (o etapă premergătoare obținerii finanțării europene), se ridică la 185 de milioane de euro cu TVA, iar proiectul va viza toate localitățile din județ. Pentru acest proiect, primăriile nu vor avea de suportat cofinanțări.

Totul este pregătit, mai puțin contractele de asociere

„Există locațiile pentru investiții, au fost date Hotărâri de Consiliu Local prin care comunele și-au exprimat acordul referitor la realizarea investițiilor, am obținut toate avizele, iar PUZ-urile au fost aprobate prin noi Hotărâri de Consiliu Local. A fost finalizat Studiul de Fezabilitate cu toate anexele lui, toate studiile de specialitate, și este în curs emiterea Acordului de mediu de către Direcția Județeană de Mediu. Înaintea depunerii cererii de finanțare mai trebuie doar să semnăm Contractul de asociere între Consiliul Județean și toate Unitățile Administrativ Teritoriale, toate localitățile, din județul Brașov. Pentru că nu vrem să lăsăm pe nimeni în urmă. Avem totul pregătit, termenul final de depunere a Cererii de finanțare este luna iunie. Și totuși, mai sunt localități unde încă se mai gândesc. Chiar și acum, în ceasul al doisprezecelea, sunt unii care încearcă să ne împiedice. În ultimele săptămâni atât eu, cât și colegii de la ADI ISO MEDIU Brașov, inclusiv președintele Consiliul Județean Brașov, Adrian Ioan Veştea, am mers și am discutat cu primari, secretari, administratori publici, consilieri locali, am participat la ședințe de consiliu, am vorbit la telefon non-stop, ca să le oferim detalii și să le răspundem la întrebări. În majoritatea localităților au înțeles importanța proiectului, au răspuns prompt la apelul nostru și le mulțumesc pentru asta. Este ultimul tren, pe care nu ne permitem să îl pierdem”, a declarat administratorul public al județului, Senner Zoltan, care coordonează proiectul.

Totodată administratorul public al județului, a făcut un apel către toate partidele politice, cărora le-a solicitat să se implice în continuarea acestui proiect.

Consiliul Județean și primăriile nu pot suporta costurile

„Fac un apel către partidele politice, către primari, către consilierii locali să înțeleagă importanța acestui moment și să se mobilizeze, astfel încât să putem semna contractul de asociere la timp. Nu este un proiect al Consiliului Județean Brașov. Este proiectul întregului județ, de care vor beneficia toți locuitorii, infiferent de simpatiile lor politice”, a continuat Szenner Zoltan.

Reprezentantul administrației județene a avertizat că, în cazul în care este pierdută finanțarea europeană, Consiliul Județean sau primăriile ar fi puse în situația de a finanța investițiile din fonduri proprii:

„Nici Consiliul Județean Brașov, nici toate autoritățile locale la un loc nu vor dispune de banii necesari pentru gestionarea problemei deșeurilor în județul Brașov”.

În Sitemul de Management Integrat al Deșeurilor sunt prevăzute trei investiții principale: o instalaţie integrată de sortare şi tratare a deşeurilor reciclabile colectate separat şi reziduale, în vederea reciclării şi valorificării materiale şi energetice a deşeurilor la Măieruş; un centru de sortare şi tratare a deşeurilor pentru reciclarea şi valorificarea deşeurilor, de capacitate mai redusă la funcţiona la Părău; o staţie de transfer, la Hoghiz.

Citește mai departe

Prima Pagina

Peste 44 milioane de lei pentru reabilitarea Corpului B de la Pavilionul Mârzescu din Brașov. Clădirea, în care funcționează Oncologia Spitalului Județean Brașov, nu a mai fost reparată de zeci de ani

Publicat

in

Proiectul de reabilitare a Corpului B al Pavilionului Mârzescu, în care funcționează Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a intrat în etapa licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor,. Investiția se ridică la 44,8 milioane de lei, fără TVA, iar finanțarea proiectului este asigurată de Ministerul Dezvoltării, prin Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS).

Conform proiectului, imobilul va fi consolidat, iar spațiile interioare vor fi reabilitate astfel încât să respecte normativele în vigoare. De asemenea, la clădire vor fi realizate și lucrări de eficientizare energetică, prin proiect fiind prevăzută inclusiv montarea de panouri fotovoltaice.

Proiectul mai prevede amenajare a două scări interioare, pentru evacuarea în caz de incendiu, dar și montarea a două lifturi, pentru persoanele cu dizabilități.

Totodată, în exterior va fi amenajată o parcare pentru 9 autoturisme și 2 ambulanțe.

Termenul de implementare a proiectului est de 24 luni, primele 6 luni fiind alocate elaborării documentațiilor tehnice, iar următoarele 18 luni execuţiei lucrărilor. 

Numeroase fisuri în pereți

Conform expertizelor tehnice, clădirea ce urmează a fi reabilitată a fost edificată în anul 1930, iar de atunci nu a fost supusă unor consolidări sau reparaţii capitale. Construcția este pe alocuri deteriorată, fiind identificate numeroase fisuri în pereți, igrasie, ferestre sau uși zidite necorespunzător în timp, astfel cu sunte necesare lucrări de consolidare.

De asemenea, suprafeţele din jurul clădirii necesită reamenajarea parcărilor cât şi amenajarea spațiilor din jurul şi interiorul clădirii. Consumul de energie al cladirii este ridicat din cauza lipsei termoizolatiei și a instalațiilor vechi existente. Configurarea interioară nu mai corespunde standardelor naționale și europene și nu respectă legislația în vigoare. 

Citește mai departe

Trending