Ramai la curent!

Cotidian

Viceprimarii Brașovului și administratorul public al municipiului și-au primit atribuțiile. Direcția Arhitect – Șef a fost preluată de Adriana Miron

Publicat

in

Noii viceprimari ai Brașovului, Lucian Pătrașcu (PSD) și Daniel Ghiță (PNL), dar și administratorul public al orașului, Adriana Miron (care a fost administrator public și în mandatul fostului primar, Allen Coliban), și-au primit marți atribuțiile.

Astfel, viceprimarul Patrașcu Lucian va coordona activitatea următoarelor structuri din cadrul aparatului de specialitate al primarului:

–  Direcţia Economică;

–  Direcţia Juridică şi de Administraţie Pub1ică Locală.

De asemenea, el va coordona și activitatea următoarelor instituţii/servicii publice:

– Direcţia de Asistenţă Socială Brașov;

– Creşa Brașov;

– Serviciul Public Local de Termoficare Brașov.

În ceea cel îl privește pe viceprimarul Daniel-Dumitru Ghiță, acestuia i-a fost delegată coordonarea Biroului de Relații Externe, Turism și Evenimente  și a Compartimentului Instituții de Cultură.

El va coordona și următoarele instituții și servicii publice:

– Serviciul Public Local Salvamont, Agrement şi Parking Brașov;

– Grădina Zoologică Brașov;

– Serviciul pentru Gestionarea Câinilor Fără Stăpân Brașov;

– Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov;

– Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov;

– Centrul Cultural Apollonia Hirscher Brașov;

– Filarmonica Brașov;

– Teatrul Sică Alexandrescu Brașov;

– Teatrul pentru Copii Arlechino Brașov;

– Opera Brașov.

Administratorul public Adriana-Laura Miron va coordona activitatea următoarelor structuri din cadrul aparatului de specialitate al primarului:

– Direcția Arhitect Șef;

– Direcţia Proiecte şi Strategii;

– Serviciul Achiziţii Publice;

– Direcţia Tehnică.

Deși a delegat aceste atribuții, primarul George Scripcaru are competența legală să exercite oricând una sau mai multe dintre atribuţiile delegate.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

PNL Brașov, oficial de partea lui Adrian Veștea. Cătălin Văsii: „Este un om care și-a construit parcursul politic prin muncă administrativă concretă, nu prin discursuri fără acoperire”

Publicat

in

După mai multe ore de la anunțul surpriză, prin care președintele României, Nicușor Dan, l-a însărcinat pe Adrian Veștea să formeze noul Guvern, PNL Brașov și-a anunțat suținerea pentru premierul desemnat.

„Adrian Veștea este un om care și-a construit parcursul politic prin muncă administrativă concretă, nu prin discursuri fără acoperire. În plan politic, Partidul Național Liberal îl consideră o figură respectată, un om de echipă, disciplinat instituțional și orientat spre rezultate. Capacitatea sa de a comunica direct cu oamenii și de a construi încredere în jurul proiectelor administrative este una dintre trăsăturile sale definitorii. Brașovenii îl susțin pentru această funcție deoarece a demonstrat, în timp, că poate transforma proiectele în realitate și că își asumă responsabilitatea dezvoltării comunității pe care a reprezentat-o. Nu este doar o nominalizare politică, ci propunerea unui profil administrativ cu experiență reală de guvernare locală și centrală. Iar acest tip de experiență devine esențial atunci când vorbim despre funcția de prim-ministru”, a declarat președintele interimar al PNL Brașov, Cătălin Văsii.

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, cel mai important proiect din palmarestul lui Adrian Veștea

Liderul liberalilor brașoveni argumentat că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Brașov, Veștea a avut un rol important în dezvoltarea unor proiecte majore pentru județ, dintre care cel mai emblematic rămâne Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav — primul aeroport construit de la zero în România post-decembristă, un proiect care a cerut răbdare, coordonare și viziune pe termen lung.

„Județul Brașov este astăzi unul dintre motoarele de dezvoltare ale României, cu un nivel ridicat de dinamism economic și atractivitate investițională. În acest context, a reușit să ducă la capăt proiecte importante și să mențină direcția de dezvoltare a județului, chiar dacă nu întotdeauna a beneficiat de cele mai ușoare condiții sau de contexte administrative favorabile, ci dimpotrivă, de multe ori a fost nevoie de perseverență și asumare pentru a depăși blocaje și întârzieri. Experiența sa administrativă nu se limitează la nivel local. Activitatea sa atât în administrația județeană, cât și în funcția de ministru a fost orientată spre implementarea de proiecte și consolidarea capacității administrative. Este genul de profil politic format în teren, în contact direct cu realitățile comunităților”, a mai spus Văsii.

Susținerea din partea Organizației Județene Brașov a PNL vine după ce, în cursul zilei, mai mulți liberali brașoveni și-au arătat susținerea pentru Adrian Veștea.

Aceste mesaje vin în contextul în care nominalizarea lui Veștea este contestată de președintele PNL, Ilie Bolojan, care a reclamat faptul că partidul nu știa de această decizie. De asemenea, prim-vicele PNL, Ciprian Ciucu, a dat de înțeles că liberalii ar putea lua în calcul excluderea lui Veștea din partid.

Citește mai departe

Cotidian

Adrian Veștea, desemnat premier. El trebuie să formeze noul Guvern, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul

Publicat

in

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că Eugen Tomac și-a depus mandatul, iar premier desemnat este Adrian Veștea (PNL).

”Domnul Eugen Tomac și-a depus mandatul și, în aceste condiții, îl desemnez ca prim-ministru pe domnul Adrian Veștea. A parcurs toate etapele administrative, a fost un ministru de succes, este o persoană care a atras fonduri europene, preocupată de dezvoltare. A dezvoltat Aeroportul din Brașov, care este un succes. Este o persoană categoric pro-occidentală, cu valori, o persoană de dialog și, nu în ultimul rând, o persoană care a lucrat mult timp cu bugete”, a decarat Nicușor Dan.

Adrian Veștea a mai făcut parte din Guvernul României în perioada 2023 – 2024, când a fost ministru al Dezvoltării.

Citește mai departe

Cotidian

Prefectul USR de Timiș a demisionat, după percheziția Parchetului European. Elena Micicoi reclamă „un linșaj politic”

Publicat

in



 Prefectul de Timiș, Elena Micicoi (USR) și-a anunțat demisia vineri seara, după ce procurorii Parchetului European (EPPO) au făcut o percheziție la domiciliul său, într-un dosar ce vizează posibile fraude din fonduri europene.

Ea s-a declarat nevinovată și a declarat pentru Digi 24 „există probabil interese ca imaginea mea să fie făcută praf, ca eu să fiu decredibilizată (…) Am încurcat, am deranjat (…) Mă simt victoma unui linșaj politic”.

Potrivit publicației Opinia Timișoarei, prejudiciul în acest caz ar fi de câteva sute de mii de euro, bani ce ar fi trebuit să fie folosiți pentru o serie de cursuri de formare pentru persoane defavorizate.

În acest dosar au fost făcute, în total, 11 percheziții în Timiș la persoane suspectate de fraudă cu bani europeni.
Procurorii EPPO fac cercetări pentru săvârșirea unor fapte extrem de grave: constituire de grup infracțional organizat, infracțiuni de fals și obținere ilegală de fonduri europene.

„Este un proiect pe care asociația pe care am fondat-o l-a derulat prin GAL-ul Freidorf. Nu știu mai multe să vă spun. N-am fost manager de proiect… vă dau mai multe detalii… Asociația pe care am fondat-o eu, și o vreme am condus-o, a derulat acest proiect. Ceva cu formare profesională sau ceva de genu’ ăsta…. Parchetul european își face datoria… au ieșit cu 3 hărtii din casă. (…) Eu sunt deschisă“, a spus Elena Micicoi pentru publicația din Timișoara.

Citește mai departe

Trending