Ramai la curent!

Prima Pagina

Șefa Patronatului Medicilor de Familie Brașov: Primăriile pun în plan secund medicina de familie. „Pot să acorde facilități dar nu o fac”

Deși legislația permite autorităților locale să ofere facilități pentru atragerea medicilor de familie în mediul rural, puține primării din județul Brașov folosesc aceste instrumente. Reprezentanții medicilor de familie avertizează că lipsa sprijinului local contribuie la menținerea deficitului de medici în mai multe comune.

Publicat

in

Medicii de familie, în special cei aflați la început de carieră, continuă să evite deschiderea unor cabinete în mediul rural, iar una dintre principalele cauze este lipsa sprijinului din partea administrațiilor locale. Semnalul de alarmă este tras de președintele Patronatului Medicilor de Familie Brașov, dr. Ana Șestacova, care a declarat pentru AGERPRES că doar două sau trei primării din județ au ales să ofere facilități pentru atragerea medicilor.

Trei localități din județ nu au niciun medic de familie

Potrivit datelor Casei de Asigurări de Sănătate Brașov, numărul localităților complet lipsite de medic de familie s-a redus în ultimii ani la trei comune: Ticuș, Șoarș și Beclean. Cu toate acestea, problema nu este rezolvată. Lista localităților deservite doar parțial sau prin puncte secundare include încă nouă comune din zona Țării Făgărașului. În urmă cu trei ani, toate cele 12 localități figurau fără niciun medic de familie.

Facilități prevăzute de lege, dar rareori acordate

Dr. Ana Șestacova a amintit că Legea Sănătății definește medicina primară drept un serviciu de utilitate publică, ceea ce permite autorităților locale să sprijine medicii prin diverse facilități, inclusiv plata chiriei sau a utilităților pentru cabinete.

„Însă legea spune că ei ‘pot’ să acorde aceste facilități și aceasta este problema: ar putea, dar nu o fac”, a declarat președintele Patronatului Medicilor de Familie Brașov.

Lipsa unor măsuri concrete din partea administrațiilor locale reduce interesul medicilor tineri pentru comunitățile rurale, unde investițiile inițiale și provocările profesionale sunt considerabile.

Costuri mari și dificultăți în atragerea pacienților

Chiar și atunci când un medic decide să se stabilească într-o comună cu deficit de personal medical, provocările nu dispar. Conform legislației, medicii nou-veniți au la dispoziție șase luni pentru a atinge numărul minim de pacienți necesar semnării unui contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. În multe cazuri însă, locuitorii sunt deja înscriși pe listele unor medici din localitățile învecinate și ezită să își schimbe doctorul.

La această problemă se adaugă costurile pentru amenajarea și dotarea cabinetului, care pot varia de la câteva mii la câteva zeci de mii de euro, precum și dificultățile legate de navetă sau relocare. Astfel, s-a ajuns în situații precum cea din comuna Șoarș, care nu poate fi eliminată de pe lista localităților cu deficit de medic de familie, chiar dacă, la un moment dat, o tânără doctoriță a încercat să-și deschidă cabinet, dar a renunțat după câteva luni.

Cum încearcă autoritățile să atragă medici: venituri garantate și stimulente financiare

În încercarea de a compensa dificultățile întâlnite în zonele rurale, Comisia Paritară CAS Brașov – DSP acordă sporuri la punctajul cabinetelor medicale, în funcție de condițiile geografice și de dispersia populației. Aceste majorări variază între 30% și 100%, iar medicilor care aleg să profeseze în astfel de localități le este garantat un venit minim de aproximativ 36.000 de lei pe lună pentru fiecare cabinet.

De asemenea, aceștia beneficiază de o perioadă de grație de șase luni pentru a atinge pragul minim de 800 de pacienți prevăzut de lege, prag care poate fi redus în anumite situații.

Datele aferente anului 2025 arată că în județul Brașov activau 287 de medici de familie aflați în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Dintre aceștia, 226 își desfășurau activitatea în mediul urban și doar 61 în mediul rural. Totodată, vârsta medie a medicilor de familie din județ era de 55 de ani, un indicator care ridică semne de întrebare privind înlocuirea generațiilor și asigurarea serviciilor medicale în comunitățile rurale pe termen

Cotidian

Avertismentul Consiliului Județean Brașov către consilierii locali din Părău. Dacă semnează aprobă de asociere pentru Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor, comuna va trebui să se descurce pe cont propriu

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov încearcă de mai multe luni să-i convingă pe consilierii locali din Părău voteze acordul de asociere pentru implementarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) din Judeţul Braşov. De altfel, Părăul este singura localitate din județ care nu a aprobat prin hotărâre de Consiliu Local acordul de asociere, iar administrația județeană brașoveană le cere aleșilor locali din comună să nu îi „condamne” pe locuitori. Dacă aleșii nu vor aproba asocierea, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a avertizat că Părăul va trebui ca, după finalizarea investițiilor incluse în SMID, să gestioneze de una singură deșeurile, cu niște costuri mari, ce vor fi suportate de populație.


„Proiectul de 185 de milioane de euro pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) în județul Brașov merge înainte, cu sau fără dezinformările propagate în spațiul public de persoane ale căror acțiuni sunt contrare interesului public. Nu ne mai permitem să pierdem timp și finanțări europene din cauza jocurilor politice sau a minciunilor sfruntate. Părău este, din păcate, singura localitate din cele 58 ale județului care, chiar și acum, pe ultima sută de metri, încearcă să blocheze un proiect vital pentru viitorul comunităților noastre. Manipularea vehiculată în zonă, potrivit căreia la Părău va fi o «groapă de gunoi», sfidează rațiunea. Oricine a avut disponibilitatea de a consulta proiectul poate înțelege că documentația prevede doar realizarea unei infrastructuri moderne de prelucrare a deșeurilor – cu tot ce înseamnă transfer, sortare și tratare, la standarde ecologice riguroase”, a declarat Adrian Veștea.

De asemenea, președintele Consiliului Județean Brașov a avertizat că care refuză asocierea nu administrația județeană, ci își condamnă proprii cetățeni costuri insuportabile, având în vedere că fără integrarea în SMID, tarifele la serviciul de salubritate din Părău riscă să crească de până la 3 ori în următorii ani. În plus, deșeurile din comună vor trebui transportate individual pe distanțe mari, direct pe cheltuiala localnicilor.


„Vreau să transmit un mesaj cât se poate de clar opozanților proiectului: dacă rațiunea nu va învinge la nivelul decidenților locali din Părău, SMID Brașov se va realiza excluzând această comună din proiect. Îi invit să conștientizeze faptul că responsabilitatea pentru modul în care locuitorii comunei Părău își vor rezolva problemele de mediu le aparține întru totul. Nu vom permite sub nicio formă ca manipulările unor grupuri de interese să pună în pericol o finanțare europeană de 185 milioane de euro destinată întregului județ. Brașovul merită un mediu curat, o gestionare civilizată a deșeurilor și prețuri corecte pentru oameni”, a mai spus Veștea.


Pentru proiectul Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), Consiliul Județean Brașov va solicita o finanțare europeană prin Programul Dezvoltare Durabilă. Una dintre condițiile impuse prin Ghidul de finanțare este încheierea unui acord de asociere în vederea implementării SMID de către primăriile din județ.

Citește mai departe

Cotidian

Proiect pilot la Râșnov, pentru gestionarea construcțiilor ilegale.  O zonă de aproximativ 1.200 de hectare, survolată cu drona pentru o „harta aeriană”

Primăria Râșnov a lansat un proiect pilot în zona Glăjerie, una dintre cele mai dinamice arii de dezvoltare ale orașului. Cu ajutorul unui ortofotoplan realizat pe o suprafață de 1.200 de hectare, autoritățile vor verifica legalitatea construcțiilor și posibilitatea intrării acestora în legalitate.

Publicat

in

Primăria Râșnov a început un proiect pilot ce include zona Glăjerie, unde una aflată în expansiune. Astfel, autoritățile locoale au pregătit un ortofotoplan ce include o suprafață de 1.200 de hectare, iar datele obținute vor fi surapuse cu cele incluse în sistemul GIS al Consiliului Județean Brașov.

„Prin suprapunerea ortofotoplanului cu sistemul GIS, care include datele referitoare la planuri urbanistice zonale vom vedea care construcții au fost edificate legal și care nu. Apoi, în baza acestor date, vom vedea care construcții vor putea intra în legalitate și care nu vor trebui să intre în legalitate”, a declarat primarul orașului Râșnov, Horia Motrescu.

Acesta a precizat că demersul este absolut necesar, pentru că, în caz contrar, numărul construcțiilor ilegale ar putea scăpa de sub control.

Potrivit edilului, în zona studiată, până la strada Plopilor, sunt construite, în principal, locuințe individuale. Dincolo de această stradă mai sunt edificate și case de vacanță (unele folosite ca locuințe rezidențiale) sau unități turistice.

Pentru realizarea ortofotoplanului, zona a fost survolată cu drona înainte ca arborii să intre în vegetație.

Citește mai departe

Investitii

Ministerul Afacerilor Interne cumpără, prin SAFE, 12 elicoptere Airbus, pentru misiuni de salvare și ordine publică. 5 dintre ele vor fi folosite de SMURD

Ministerul Afacerilor Interne a semnat un contract pentru achiziția a 12 elicoptere Airbus, în cadrul programului european SAFE. Noile aeronave vor fi utilizate pentru misiuni SMURD, salvare montană, protecție civilă și ordine publică.

Publicat

in

Ministerul Afacerilor Interne își modernizează capacitățile de intervenție aeriană, prin 12 elicoptere noi, care vor fi livrate de către Airbus Helicopters. Achiziție include șapte aeronave H160 și cinci H145, destinate misiunilor de salvare, protecție civilă, ordine publică și intervenții medicale de urgență.

Contractul a fost anunțat marți, 10 iunie, la Berlin și face parte din inițiativa europeană Security Action for Europe (SAFE), un program care urmărește consolidarea capacităților de răspuns la situații de urgență și a mecanismelor de protecție civilă la nivel european.

Elicoptere noi pentru situații de urgență și ordine publică

Noile aeronave vor fi operate de Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne (IGAv), sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU).

Potrivit planului de utilizare, flota de elicoptere H160 va asigura o capacitate multirol de înaltă performanță, patru aeronave fiind dedicate misiunilor de protecție civilă și ajutor în caz de dezastre, în timp ce trei vor sprijini operațiunile de ordine publică, supraveghere aeriană și securitate tactică.

Flota de cinci elicoptere H145 va fi alocată în totalitate Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) și operațiunilor de salvare montană, servind ca resursă principală pentru intervenții medicale de urgență rapide, evacuări medicale specializate și misiuni complexe de căutare și salvare (SAR).

Una dintre cele mai importante investiții recente pentru flota MAI

Achiziția este considerată una dintre cele mai importante investiții recente în infrastructura aeriană destinată intervențiilor de urgență și siguranței publice.

„Sunt profund acordat-o Airbus pentru a-și completa flota aeronautică prin această comandă istorică multi-platformă. Selecția ambelor modele, H160 și H145, evidențiază capacitatea unică a gamei noastre de produse de a oferi un răspuns integrat și extrem de eficient pentru misiuni complexe”, a declarat Matthieu Louvot, CEO al Airbus Helicopters.

Conducerea companiei susține că introducerea noilor aeronave va contribui la reducerea timpilor de reacție în situații de urgență și la creșterea nivelului de pregătire operațională a structurilor implicate în gestionarea crizelor:

„Prin implementarea acestor platforme avansate în cadrul programului SAFE, România își îmbunătățește semnificativ nivelul de pregătire operațională, reduce timpii de reacție în situații de urgență și se poziționează ca un contributor solid la mecanismele europene integrate de salvare și securitate. Suntem pe deplin angajați să sprijinim operațiunile lor critice de salvare a vieților și de siguranță publică”, a adăugat CEO-ul Airbus Helicopters.

Ce aduce nou modelul H145

Elicopterul H145, care va fi utilizat de SMURD și de salvatorii montani, este deja unul dintre cele mai utilizate modele Airbus pentru misiuni medicale și de salvare, având peste 1.800 de unități aflate în exploatare la nivel mondial. Aeronava este echipată cu două motoare Safran Arriel 2E și cu sistemul digital Helionix, care include pilot automat pe patru axe și tehnologii menite să reducă sarcina de lucru a pilotului și să crească nivelul de siguranță.

Un alt avantaj este nivelul redus de zgomot, H145 fiind considerat unul dintre cele mai silențioase elicoptere din categoria sa, cu emisii de CO2 mai scăzute comparativ cu modelele concurente.

H160, unul dintre cele mai avansate elicoptere din lume

Modelul H160 reprezintă vârful de gamă al Airbus în segmentul elicopterelor multirol. Aeronava este proiectată pentru misiuni complexe și dispune de o autonomie extinsă, cabină spațioasă și sisteme moderne de navigație și control. Printre elementele distinctive se numără palele rotorului principal Blue Edge și rotorul de coadă de tip Fenestron, tehnologii care reduc zgomotul perceput cu până la 50% față de configurațiile convenționale.

De asemenea, motoarele Safran Arrano permit o reducere a consumului de combustibil cu aproximativ 18%, contribuind la scăderea costurilor operaționale și a impactului asupra mediului.

Citește mai departe

Trending