Connect with us

Educație

FOTO. Tinerii brașoveni au voce! Comisarul European Roxana Mînzatu, la prima întâlnire SPECTRUM: „Elevii au ridicat probleme complexe precum migrația, frica și extremismul”

Published

on

Colegiul Național Andrei Șaguna a lansat vineri programul cultural și educațional SPECTRUM, care constă în conferințe și paneluri cu profesioniști din diverse domenii. Elevii colegiului vor fi moderatori ai acestor întâlniri, având astfel oportunitatea de a-și dezvolta competențele de comunicare, gândirea critică și implicarea civică. Primul dintre invitații proiectului SPECTRUM a fost vicepreședintele Comisiei Europene Roxana Mînzatu, care deține portofoliul de educație și competențe, la nivelul CE, discuția fiind moderată Ioana Ducaru și Rareș Puchin, elevi ai colegiului.

Roxana Mînzatu nu au venit la Brașov cu o agendă bine stabilită, ci pentru a avea un dialog cu tinerii și studenții. Subiectele abordate au fost, printre altele, mobilitatea educațională, inteligența artificială, dezinformare, evoluția pieței muncii și proiecte europene în domeniul educației, în Sala festivă regăsindu-se elevi de la Colegiul Național Andrei Șaguna, Colegiul Național Dr. Ioan Meșotă și Colegiul Național Unirea din Brașov.

„Am venit să îi ascult pe tineri, pe elevi și studenții din Brașov, de la mine de acasă. Am un portofoliu legat de educație, competențe și vreau să aflu cum funcționează programul Erasmus, să văd dacă este benefic și cum poate fi îmbunătățit, unde vor liceenii să studieze. De asemenea, am vrut să aflu părerea lor despre marile teme europene. I-am întrebat, de exemplu, cum văd ei utilizarea inteligenței artificiale în relațiile de muncă. Totodată, mulți m-au întrebat cum gestionăm problema imigrației, dezinformarea. A fost un dialog, elevii sunt conectați la unele teme europene. Acum, nu îmi dau seama dacă ceea ce ne spun este dintr-o gândire teoretică sau au călătorit și au fost expuși. De aceea, Erasmus este un program important, pentru că le oferă posibilitatea să călătorească și le poate da un context concret”, a declarat Roxana Mînzatu după discuția cu elevii.

Tot în timpul discuțiilor cu elevii, aceștia au ridicat și problema fricii:

„Eu au identificat teama ca fiind un element important din comportamentul electoral și politic al votanților din Europa și din lume. Spuneau că ar trebui să combatem frica de străini, de celălalt, de cei diferiți de noi. Frica o putem combate prin educație”.

„Prin educație, informare, prin Erasmus, prin mobilități ei pot să înțeleagă cine este celălalt, care sunt valorile lui. Cum facem să respectăm aceleași reguli, dar să ne și respectăm între noi. Cum respectăm regulile unui oraș. Asta se întâmplă în școală și astfel cred că putem combate frica”, a continuat reprezentanta Comisiei Europene.

Roxana Mînzatu a anunțat că în 5 martie va prezenta o strategie pe competențe de bază pentru educația europeană. Printre aceste competențe trebuie să se regăsească educația pentru cetățenie activă și competențele digitale.

Discuția cu elevii s-a desfășurat la Colegiul Național „Andrei Șaguna”. La eveniment au participat elevi de la „Șaguna”, „Meșotă” și „Unirea”.

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

FOTO. O altfel de declarație pentru mama. 8 Martie de „Cartea Recordurilor” la Școala Gimnazială nr. 2 din Brașov

Published

on

Elevii din ciclul primar de la Școala Gimnazială nr 2 „Diaconu Coresi”, alături de cadrele didactice, au decorat și în acest an gardul unității lor de învățământ, cu zeci de mii de inimioare albe și roșii, în culorile mărțișorului. Activitatea, care poate fi considerată în acest moment, un record în ceea ce privește numărul de figurine din hârtie utilizat, face parte din Proiectul educațional „Inimioare pentru mama”, aflat la a treia ediție.

Prof. înv. primar: Diumea Andreea-Roxana spune că aceasta este o activitate prin care cadrele didactice au încercat să îi facă pe elevi să lucreze cât mai bine în echipă și să colaboreze pentru a realiza o activitate inedită dedicată mamei, cea mai importantă ființă din viața fiecărui copil, din suflet pentru suflet. Și de această dată, proiectul a avut un impact deosebit asupra elevilor, mamelor, bunicuțelor  și trecătorilor, care s-au oprit să admire gardul lung de aproximativ 350 de metri, plin de cele mai frumoase și calde inimioare, care au bătut astăzi pentru toate mamele.

Proiectul educațional „Inimioare pentru mama” se află la a treia ediție și a reușit și anul acesta să aducă bucurie în inimi și zâmbet pe buze. Impactul asupra comunității locale este unul major. Acesta are rolul de a promova valorile și cultura instituțională pe care, cu mândrie, le susținem și le transmitem și elevilor noștri, elevi care vor deveni adulți la un moment dat. Bucuria celor din jur ne motivează creativitatea și trezește dorința de a fi mai buni zi de zi. Dorim ca acest proiect să rămână o tradiție, ca multe altele, și să încântăm an de an sufletele tuturor femeilor, a menționat doamna Agurița Dorinela Șerban, directorul Școlii gimnaziale nr. 2.

Continue Reading

Cotidian

Școlile din Brașov, tot mai nesigure. Posturile sunt blocate, iar unii consilieri locali propun „Planul B”

Published

on

Siguranța în școlile din municipiul Brașov a fost subiect de dezbatere în ultima ședință a Consiliului Local Brașov. Principala problemă ridicată de aleși a fost că în unitățile de învățământ intră persoane neautorizate, iar capacitatea de reacție a unităților de învățământ este limitată. Cauza este criza de personal, au spus mai mulți consilieri locali, care au prezentat mai multe incidente din școli. De asemenea, ei au amintit că angajările sunt blocate și au propus externalizarea serviciului de pază, adică semnarea unor contracte cu firmele de specialitate.

Un tânăr s-a plimbat nestingherit prin Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”

Astfel, consilierul local PMP Marius Neculaescu a declarat prezentat un incident de la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”, unde fiica lui este elevă.

„Un tânăr de aproximativ 25 de ani a intrat în școală la ora 8 dimineața și s-a așezat într-o clasă, într-o bancă. Elevii credeau că este un suplinitor. Când a intrat profesoara în clasă, el a spus că a fost înscris în clasa a XII-a F și nu a putut să vină până acum. Profesoara i-a spus că este clasa pe care o caută, iar el a plecat. A mers în alte clase. La clasa a VI-a și-a făcut poze cu elevii. Timp de două ore s-a plimbat prin liceu. Într-un final, s-a întâlnit cu directorul. După aproximativ două ore a venit jandarmeria, care nu a intrat în școală. Poarta a fost închisă, dar tânărul a sărit gardul și a fugit și nu știu dacă a fost găsit”, a povestit alesul local.
El a mai spus că problema este că, „dacă vrei să intri în școlile din Brașov, o faci. La «Meșotă» e o doamnă în vârstă care spune că îi este frig și nu poate sta la poartă”.

Pe de altă parte, el a recomandat organizarea unei campanii de informare, prin care elevilor să li se explice faptul că pot suna la numărul unic de urgență 112, nu să aștepte să vină o profesoară pentru a rezolva problema.

Școala Gimnazială nr. 19, într-o zonă cu mari probleme

Nici la Școala Gimnazială nr. 19 din Brașov situația nu este mai bună. Această unitate este la mică distanță de zona fostului magazin Rapid de pe Bulevardul Gării, unde, frecvent, forțele de ordine au probleme cu oamenii străzii sau cu alte persoane dubioase.

„În Școala Gimnazială nr. 19 au intrat persoane străine. Direcțiunea a acționat rapid și nu au fost incidente. Acolo sunt 1.254 de elevi, care învață în trei schimburi. La sfârșitul anului trecut a demisonat portarul a demisionat, iar acum este un singur paznic, pentru că angajările sunt blocate”, a declarat consilierul local Ioana Henegar (PSD).

Ea a solicitat asigurarea resurselor financiare pentru bugetarea postului rămas vacant la finalul anului trecut.

Problema siguranței în școli a fost ridicată și de conducerea Colegiului Tehnic Răduleț.

„Am vorbit cu directorul acestei școli. Acesta mi-a spus că posturile sunt blocate, dar poate externalizăm acest serviciu. Sunt mai multe intrări în școli, iar un paznic nu poate fi și portar”, a declarat consilierul local Cristina Timariu (PNL)

Continue Reading

Educație

Brașovul, printre județele cu cele mai multe nașteri la mame minore. Cifrele reflectă eșecul actualului cadru legislativ în educație

Published

on

Județul Brașov se află printre primele cinci județe din țară în ceea ce privește numărul nașterilor la fete sub 15 ani, potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică, analizate de Salvați Copiii România.

Aceste date îngrijorătoare arată că, în 2024, în Brașov au fost înregistrate 27 de nașteri la mame cu vârsta sub 15 ani, județul ocupând locul al cincilea la nivel național, după Mureș (60 de cazuri), Bacău (34), Bihor (31) și Dolj (29). Situația este și mai îngrijorătoare dacă luăm în calcul categoria extinsă a mamelor minore. La grupele de vârstă sub 15 ani și 15–19 ani, Brașovul se situează pe locul al doilea în țară, cu 657 de mame adolescente într-un singur an, fiind devansat doar de județul Mureș (813 cazuri).

Fenomen național cu impact local. Una din zece nașteri în România provine de la o adolescentă

La nivel național, din totalul de 143.637 de nașteri înregistrate în 2024, 13.018 provin de la mame cu vârsta între 15 și 19 ani, iar 601 de la fete sub 15 ani. În 23 dintre cazurile fetelor sub 15 ani este vorba despre a doua naștere, iar o minoră care nu împlinise 15 ani a adus pe lume al treilea copil.

Datele arată că aproape una din 10 nașteri din România provine de la o adolescentă, susțin reprezentanții Organizației Salvați Copiii.

Educația pentru sănătate, considerată insuficientă

Reprezentanții Salvați Copiii România susțin că aceste cifre reflectă eșecul actualului cadru legislativ de a proteja copiii prin educație. În prezent, potrivit Legii nr. 272/2004, educația pentru sănătate – inclusiv componenta de educație sexuală – poate fi predată abia din clasa a VIII-a și doar cu acordul scris al părinților.

Totodată, în baza Legea nr. 198/2023, educația pentru sănătate este menționată doar ca temă transversală, fără ore clar alocate, ceea ce face ca disciplina să fie tratată fragmentar sau chiar ignorată în multe școli.

Impactul educației sexuale: prevenirea abuzului

Conform datelor organizației, cel mai important efect al programelor de educație sexuală comprehensivă este creșterea capacității copiilor și adolescenților de a detecta, preveni și raporta abuzurile sexuale.

Însă în lipsa unor informații corecte, tinerii ajung să își ia informațiile din mediul online sau din cercul de prieteni – surse adesea incomplete sau eronate. De exemplu, aproximativ 30% dintre minorele care au declarat că au primit informații despre educație sexuală spun că acestea au provenit de la rude sau prieteni.

Ce propun organizațiile pentru schimbare

Salvați Copiii România propune introducerea educației pentru sănătate ca disciplină obligatorie încă din învățământul preșcolar, cu programe adaptate vârstei și elaborate în parteneriat de Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Autoritatea pentru Protecția Drepturilor Copilului.

De altfel, Organizația desfășoară deja programe în peste 400 de comunități rurale și în maternități din întreaga țară, iar rezultatele arată o creștere a accesului gravidelor la consultații prenatale (95% dintre beneficiarele din comunitățile sprijinite au ajuns la medic în timpul sarcinii) și o rată a vaccinării copiilor de până la 99–100% în zonele unde au existat intervenții.

Continue Reading

Trending