Ramai la curent!

Cotidian

Grădiniță pe teren nesigur? Lucrările la noua unitate de învățământ din Tractorul întârziate din cauza unui studiu geotehnic aparent eronat

Publicat

in

Noua grădiniță de pe strada I.V. Socec din Brașov va mai avea de așteptat până să intre în etapa construirii. Contractul de lucrări, în valoare de peste 15 milioane de lei, a fost semnat la începutul anului trecut, iar în urma investigațiilor geologice realizate în luna martie a anului trecut, constructorul a descoperit că specialiștii care au făcut în anul 2022 un studiu geotehnic nu au stabilit cu precizie structura solului, astfel că soluția tehnică inițială stabilită de proiectanții construcției nu mai poate fi respectată.

Pentru a se rezolva această problemă, Primăria Brașov a lansat o licitație pentru realizarea unor lucrări suplimentare, a căror valoare este estimată la 4.286.981 lei (fără TVA). În principal, se vor realiza lucrări suplimentare de excavare și de consolidare a terenului, astfel încât, în timp, acesta să „nu cedeze” sub greutatea construcției.

Lucrările suplimentare vor dura 65 de zile, după care se va putea trece la edificarea noii construcții.

Moloz până la adâncimea de 4 metri

Mai exact, în urmă cu doi ani, în studiul geotehnic care a stat la baza Studiului de fezabilitate, se arăta că solul permite construirea grădiniței fără a fi nevoie de consolidări suplimentare. Datele au fost contrazise printr-un alt studiu geotehnic, realizat la începutul anului trecut, când a fost descoperită o structură a solului complet diferită de cea anunțată anterior. Astfel, conform noului studiu, până la o adâncime de aproximativ 4 metri, erau umpluturi resturi de materiale de construcții. Sub stratul de moloz a fost descoperit un strat de argilă, improprie pentru fundarea directă a construcției.

„Riscurile asociate fundării construcției pe astfel de terenuri sunt reprezentate de tasări absolute incontrolabil şi inacceptabil de mari ale clădirii, tasări diferențiate mari, toate acestea cu impact direct asupra rezistenței, stabilității și siguranței în exploatare a construcției. Practic, terenul la cota de fundare necesară pentru construcția propusă iniţial nu are capacitate portantă pentru a putea constitui teren de fundare”, au apreciat specialiștii care au realizat studiul geotehnic în luna martie a anului trecut.

Va fi realizat un subsol cu adăpost civil

În primă fază, prin Studiul de fezabilitate (SF) era propusă realizarea unui demisol parțial, cu fundații de tip tălpi / grinzi de fundare. Între-timp, însă, întrucât la proiectarea în faza DTAC s-a constat faptul că terenul în amplasament nu poate constitui teren bun de fundare decât sub adâncimi de cca. 4-5 m, au fost analizate mai multe soluții posibile.

Soluția aleasă și decisă de Beneficiar a fost aceea de extindere a demisolului parţial propus prin SF la un subsol general, sub întreaga construcție supraterană, fundarea întregii construcții pe un teren îmbunătățit printr-un blocaj de piatră și pernă de umpluturi controlate, iar funcțiunea zonei de subsol adăpost ALA (adăpost civil).

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Proiect pilot la Râșnov, pentru gestionarea construcțiilor ilegale.  O zonă de aproximativ 1.200 de hectare, survolată cu drona pentru o „harta aeriană”

Primăria Râșnov a lansat un proiect pilot în zona Glăjerie, una dintre cele mai dinamice arii de dezvoltare ale orașului. Cu ajutorul unui ortofotoplan realizat pe o suprafață de 1.200 de hectare, autoritățile vor verifica legalitatea construcțiilor și posibilitatea intrării acestora în legalitate.

Publicat

in

Primăria Râșnov a început un proiect pilot ce include zona Glăjerie, unde una aflată în expansiune. Astfel, autoritățile locoale au pregătit un ortofotoplan ce include o suprafață de 1.200 de hectare, iar datele obținute vor fi surapuse cu cele incluse în sistemul GIS al Consiliului Județean Brașov.

„Prin suprapunerea ortofotoplanului cu sistemul GIS, care include datele referitoare la planuri urbanistice zonale vom vedea care construcții au fost edificate legal și care nu. Apoi, în baza acestor date, vom vedea care construcții vor putea intra în legalitate și care nu vor trebui să intre în legalitate”, a declarat primarul orașului Râșnov, Horia Motrescu.

Acesta a precizat că demersul este absolut necesar, pentru că, în caz contrar, numărul construcțiilor ilegale ar putea scăpa de sub control.

Potrivit edilului, în zona studiată, până la strada Plopilor, sunt construite, în principal, locuințe individuale. Dincolo de această stradă mai sunt edificate și case de vacanță (unele folosite ca locuințe rezidențiale) sau unități turistice.

Pentru realizarea ortofotoplanului, zona a fost survolată cu drona înainte ca arborii să intre în vegetație.

Citește mai departe

Cotidian

Tribunalul Brașov își deschide porțile pentru public. Elevii, studenții și cetățenii sunt invitați să descopere activitatea magistraților

Tribunalul Brașov organizează, pe 2 iulie 2026, o zi a porților deschise dedicată elevilor, studenților și tuturor celor interesați să înțeleagă mai bine activitatea magistraților și funcționarea sistemului judiciar.

Publicat

in

Brașovenii interesați să afle cum funcționează sistemul de justiție vor avea ocazia să pășească în culisele unei instituții-cheie a statului. Tribunalul Brașov organizează pe 2 iulie 2026, de la ora 11:00, o zi a porților deschise dedicată elevilor, studenților și tuturor cetățenilor care doresc să înțeleagă mai bine activitatea magistraților.

Evenimentul își propune să apropie publicul de actul de justiție și să ofere participanților o perspectivă directă asupra modului în care funcționează instanțele de judecată. Vizitatorii vor putea descoperi rolul judecătorilor și al personalului auxiliar, precum și etapele procesului judiciar.

Participarea este condiționată de o confirmare prealabilă, necesară pentru buna organizare a activităților. Persoanele interesate sunt invitate să își anunțe prezența la adresa de e-mail tr-brasov-info@just.ro.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovenii din Triaj, care trec pe sub strada Hărmanului, își iau doza de adrenalină. Modernizarea pasajului este la stadiul de documente

Pasajul pietonal din Triaj, care traversează strada Hărmanului și liniile de cale ferată, continuă să fie reclamat de locuitori din cauza iluminatului insuficient. Primăria Brașov anunță că pregătește modernizarea, însă lucrările nu vor începe prea curând.

Publicat

in

De când a fost construit, în urmă cu multe zeci de ani, pasajul subteran din Triaj, care trece pe sub strada Hărmanului și calea ferată a fost o zonă evitată de locuitorii din zonă. Locuitorii din zonă îl evitau, preferând să treacă ilegal strada, însă, după ce traficul rutier s-a intensificat, nu au mai avut de ales și au început să îl folosească. Îl folosesc și acum, însă experiența nu este deloc plăcută.

Oamenii care locuiesc în zonă spun că pasajul este întunecat, fiind aprinse becuri doar pe capătul dinspre Colegiul de Transporturi. În aceste condiții, cei care intră în acest pasaj se tem că, pe întuneric, pot fi atacați de tot felul de persoane. Ba mai mult, în cazul unor producerii unor astfel de evenimente, oamenii spun că identificarea autorilor este aproape imposibilă, având în vedere că nu există nici camere de supraveghere. Și dacă ar exista, ar fi inutile, având în vedere faptul că pasajul nu este iluminat.

Promisiuni din partea Primăriei Brașov: în viitor, pasajul va fi modernizat

Problema a fost prezentată autorităților locale, însă, în afara unor reparații minore, aspectul pasajului nu a fost schimbat. De altfel, nici pentru viitorul apropiat nu par să fie planuri concrete pentru acest pasaj. Conform informațiilor reprezentanților Primăriei Brașov, pentru modernizarea pasajului a fost pregătită documentația de autorizare a lucrărilor de intervenție (DALI). Și cam atât.

„Urmează să fie elaborat proiectul tehnic, apoi vor începe lucrările de modernizare”, au precizat reprezentanții municipalității.

Pprobabil, până la deschiderea șantierului vor mai trece luni bune, având în vedere că mai trebuie realizate destule documente și este nevoie de urmarea unor proceduri legale (obținerea acordurilor și avizelor, derularea licitației de lucrări).

Până atunci, poate nu ar strica măcar câteva becuri în plus, care să îi facă pe oameni să se simtă mai siguri în acest pasaj. Pentru becuri nu e nevoie nici de documentații, nici de licitații. Dacă nu se va realiza această intervenție minoră, când trec prin pasaj, oamenii vor continua să își ia doza de adrenalină…

Citește mai departe

Trending