Connect with us

Cotidian

Producătorii locali învață cum să livreze alimente în școli, spitale și cantine publice

Published

on

Producătorii alimentari și apicultorii din județele Brașov, Mureș și Sibiu sunt invitați să participe la un curs specializat despre achiziții publice verzi de alimente, organizat de WWF-România. Evenimentul, care va avea loc pe 15 martie 2025, lângă Brașov, îi va învăța pe participanți cum să participe la licitații publice și să își comercializeze produsele în instituții publice precum școli, spitale sau cantine, prin programe precum „Cornul și laptele”.

Ghid practic pentru accesarea licitațiilor publice

Cursul este susținut cu sprijinul unui expert din cadrul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP) și al unui reprezentant al Cooperativei Agricole Bio Carpathia, care va împărtăși experiența participării la astfel de programe.

Participanții vor învăța:

  • Cum să utilizeze Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP);
  • Cum să identifice și să depună oferte competitive;
  • Cum să adapteze oferta la cerințele autorităților publice;
  • Care sunt avantajele colaborării pentru promovarea produselor locale.

De asemenea, cursul include studii de caz și exemple practice relevante pentru producători.

Cine poate participa și cum se face înscrierea?

Evenimentul se adresează producătorilor alimentari și apicultorilor care activează sau intenționează să activeze ca entitate juridică (SRL, PFA, ÎI, ÎF etc.). Numărul de locuri este limitat, iar înscrierea este obligatorie. Cei interesați trebuie să trimită un e-mail la mfratila@wwf.ro până pe 13 martie 2025, cu subiectul „Interes participare curs achiziții verzi”, menționând produsele pe care le realizează și zona în care se află ferma sau stupina.

Participare gratuită și beneficii

Cursul este gratuit, iar participanții vor primi:

  • Certificat de participare;
  • Acces la informații esențiale despre achizițiile publice verzi;
  • Oportunități de colaborare cu instituțiile publice și alți producători.

Costurile sunt acoperite integral de WWF-România prin proiectul „Produse sănătoase și locale în alimentația publică din România: de la vis la realitate”, finanțat de Raiffeisen Comunități.

Un nou model de alimentație publică în România

Interesul pentru produsele locale în alimentația publică a crescut semnificativ în ultimii ani. În 2021, Brașovul a devenit primul oraș din țară care a introdus produse locale certificate în programul „Cornul și laptele”, iar în 2024 această inițiativă a fost extinsă la nivel național. Cursul organizat de WWF-România vine ca un răspuns la această schimbare, oferind producătorilor locali șansa de a se adapta și de a-și extinde piața de desfacere.

Această inițiativă susține economia locală, contribuie la o alimentație mai sănătoasă pentru comunitate și sprijină un model de dezvoltare sustenabilă.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cotidian

Școlile din Brașov, tot mai nesigure. Posturile sunt blocate, iar unii consilieri locali propun „Planul B”

Published

on

Siguranța în școlile din municipiul Brașov a fost subiect de dezbatere în ultima ședință a Consiliului Local Brașov. Principala problemă ridicată de aleși a fost că în unitățile de învățământ intră persoane neautorizate, iar capacitatea de reacție a unităților de învățământ este limitată. Cauza este criza de personal, au spus mai mulți consilieri locali, care au prezentat mai multe incidente din școli. De asemenea, ei au amintit că angajările sunt blocate și au propus externalizarea serviciului de pază, adică semnarea unor contracte cu firmele de specialitate.

Un tânăr s-a plimbat nestingherit prin Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”

Astfel, consilierul local PMP Marius Neculaescu a declarat prezentat un incident de la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”, unde fiica lui este elevă.

„Un tânăr de aproximativ 25 de ani a intrat în școală la ora 8 dimineața și s-a așezat într-o clasă, într-o bancă. Elevii credeau că este un suplinitor. Când a intrat profesoara în clasă, el a spus că a fost înscris în clasa a XII-a F și nu a putut să vină până acum. Profesoara i-a spus că este clasa pe care o caută, iar el a plecat. A mers în alte clase. La clasa a VI-a și-a făcut poze cu elevii. Timp de două ore s-a plimbat prin liceu. Într-un final, s-a întâlnit cu directorul. După aproximativ două ore a venit jandarmeria, care nu a intrat în școală. Poarta a fost închisă, dar tânărul a sărit gardul și a fugit și nu știu dacă a fost găsit”, a povestit alesul local.
El a mai spus că problema este că, „dacă vrei să intri în școlile din Brașov, o faci. La «Meșotă» e o doamnă în vârstă care spune că îi este frig și nu poate sta la poartă”.

Pe de altă parte, el a recomandat organizarea unei campanii de informare, prin care elevilor să li se explice faptul că pot suna la numărul unic de urgență 112, nu să aștepte să vină o profesoară pentru a rezolva problema.

Școala Gimnazială nr. 19, într-o zonă cu mari probleme

Nici la Școala Gimnazială nr. 19 din Brașov situația nu este mai bună. Această unitate este la mică distanță de zona fostului magazin Rapid de pe Bulevardul Gării, unde, frecvent, forțele de ordine au probleme cu oamenii străzii sau cu alte persoane dubioase.

„În Școala Gimnazială nr. 19 au intrat persoane străine. Direcțiunea a acționat rapid și nu au fost incidente. Acolo sunt 1.254 de elevi, care învață în trei schimburi. La sfârșitul anului trecut a demisonat portarul a demisionat, iar acum este un singur paznic, pentru că angajările sunt blocate”, a declarat consilierul local Ioana Henegar (PSD).

Ea a solicitat asigurarea resurselor financiare pentru bugetarea postului rămas vacant la finalul anului trecut.

Problema siguranței în școli a fost ridicată și de conducerea Colegiului Tehnic Răduleț.

„Am vorbit cu directorul acestei școli. Acesta mi-a spus că posturile sunt blocate, dar poate externalizăm acest serviciu. Sunt mai multe intrări în școli, iar un paznic nu poate fi și portar”, a declarat consilierul local Cristina Timariu (PNL)

Continue Reading

Cotidian

Clădirea fostului ICPROA va deveni spațiu pentru învățământ profesional

Published

on

Imobilul situat pe strada 13 Decembrie nr. 96, preluat recent de administrația locală, își va schimba destinația. Potrivit anunțului făcut în plenul Consiliul Local Brașov, de către primarul George Scripcaru, clădirea fostului ICPROA va intra în administrarea Școala Profesională Germană Kronstadt, urmând să fie adaptată pentru activități educaționale.

Decizia a fost comunicată de primarul George Scripcaru, în contextul unei propuneri formulate de consilierul local Sebastian Ichim (USR), care a sugerat transformarea spațiului într-o grădiniță. Edilul a respins această variantă propusă de Ichim, argumentând că structura și configurația clădirii nu permit o astfel de funcțiune și a mai precizat că discuțiile purtate cu reprezentanții unității de învățământ profesional au dus la conturarea actualei soluții.

Preluare în contul unei datorii

Clădirea a intrat în patrimoniul municipiului la finalul anului 2024, în urma unei hotărâri adoptate de deliberativul local în 28 noiembrie. Transferul a fost realizat pentru stingerea unei datorii de 744.973 lei pe care societatea ICPROA SA, aflată în faliment, o înregistra la bugetul local. Pentru finalizarea tranzacției, municipalitatea a achitat diferența până la valoarea stabilită, respectiv 1.584.027 lei.

Proiectul de preluare mai fusese adus în discuție și în mandatul fostului primar Allen Coliban, însă nu a întrunit atunci voturile necesare. În noiembrie 2024, consilierii locali au revenit asupra subiectului, solicitând clarificări privind utilizarea viitoare a imobilului și propunând includerea explicită a unei destinații educaționale sau culturale în hotărârea de Consiliu.

În forma finală, documentul prevedea posibilitatea amenajării unei creșe, grădinițe sau școli, precum și a unor funcțiuni complementare, în contextul în care administrația locală are în vedere recuperarea unui teren de aproximativ 8.000 mp în zonă.

Parte dintr-un plan mai amplu pentru fosta platformă industrială

Primarul a explicat că decizia achiziției este legată și de schimbarea regimului juridic al fostei platforme Rulmentul, care a trecut recent din proprietatea statului în cea a municipiului. Odată cu această mutare, clădirea de pe strada 13 Decembrie completează suprafața deținută de oraș și permite o viziune unitară de dezvoltare.

Edilul a precizat că negocierile cu lichidatorul societății au vizat atât valoarea tranzacției, cât și termenele de plată, astfel încât municipalitatea să închidă procedura în condiții considerate avantajoase.

Continue Reading

Cotidian

Arborii din Parcul de la „Șaguna”, bătrâni și bolnavi. Opt dintre ei vor fi tăiați

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Garda Forestieră Brașov au evaluat în ultimele luni arborii periculoși din mai multe zone ale municipiului Brașov, pe listă fiind Tâmpa și Parcul Dima (parcul din fața Colegiului Național Andrei Șaguna). Arborii au fost analizați atât prin metode tradiționale, cât și prin tehnici de ultimă generație, unii arbori fiind studiați cu ajutorul tomografului și a unui echipament care permite realizaea unei rezistograme (analiza inelelor anuale ale arborilor).

Urmează tăierile

În cazul Parcului Dima, rezultatele nu au fost îmbucurătoare, specialiștii precizând că dintre toți cei 52 de arbori analizați sunt bătrâni și bolnavi. În aceste condiții, opt dintre ei vor fi tăiați, iar alți 44 vor fi toaletați.

Pe lista celor care vor fi tăiați este un castan la care, în trecut, coroana s-a rupt de două ori. De asemenea, urmează să fie tăiat și un arbore de lângă stația autobuzelor de pe liniile RATBV „Transport elevi” de pe Șirul Beethoven.

De ce se îmbolnăvesc arborii

Pe de altă parte, specialiștii au menționat că în Parcul Dima, unele scorburi au apărut în dreptul unor crăci tăiate prea târziu, în urmă cu mai multe zeci de ani. De asemenea, ei au menționat că în Brașov, o cauză a agravării sănătății arborilor este turnarea de asfalt, până aproape de trunchi.

O altă cauză, în special în pădurea de pe Tâmpa, este apariția ciupercii de Maciuria, care afectează frasinii. De altfel, arborele care a ucis anul trecut un tânăr care se plimba pe aleea de sub Tâmpa era din această specie și era afectat de ciuperca de Manciuria.
Tot pe Tâmpa au fost identificați arbori afectați de putregai de rădăcină sau de alte boli.

Continue Reading

Trending