Ramai la curent!

Cotidian

FOTO Lucrările de consolidare a zidului de sprijin de pe drumul spre Poiana Brașov intră în linie dreaptă: forajele încep după Paște, termenul de finalizare este de 90 de zile

Publicat

in

Municipalitatea accelerează lucrările de consolidare a zidului de sprijin surpat pe drumul spre Poiana Brașov, la kilometrul 6+000, pe sensul de urcare. Proiectul, considerat prioritar, vizează refacerea unei porțiuni esențiale de infrastructură rutieră pe cel mai utilizat traseu de acces către stațiune, iar termenul de finalizare este de 90 de zile de la emiterea ordinului de începere.

Etapele proiectului

Lucrările au început cu măsuri de punere în siguranță provizorie a sectorului afectat, prin amenajarea unei platforme de sprijin la baza zidului surpat, până la o adâncime de 1,5 metri sub nivelul actual al asfaltului. Aceste intervenții au avut rolul de a preveni cedarea fundației drumului până la începerea lucrărilor propriu-zise de consolidare.

Până în prezent, firma RS Activ, desemnată să execute lucrările, a finalizat studiile geotehnice, topografice și expertizele tehnice necesare. În zilele următoare, compania urmează să primească detaliile de execuție privind structura de rezistență, iar imediat după Paște vor începe forajele pentru micropiloți, elemente esențiale în soluția tehnică aleasă.

,,Este o lucrare de maximă urgență, vorbim de principala legătură cu Poiana Brașov, de aceea avem obligația să o finalizăm cât mai repede, mai ales că avem la bază și o decizie a Comitetului Local pentru Situații de Urgență. Deja o parte din studii sunt efectuate, geo, topo și o expertiză, iar, conform discuțiilor pe care le-am avut cu executantul, zilele acestea vor primii și detaliile de execuție necesare pentru a începe forarea piloților, astfel că vor putea lansa și comenzile pentru armătura necesară. După Paști începe partea de forare. După cum am spus de la început, nu ne permitem să stăm cu drumul blocat ani de zile, așa cum a făcut fosta administrație. Executantul are la dispoziție 90 de zile să finalizeze acest proiect, cu tot ce presupune asta, de la micropiloți forați, grinzi, drenuri, zid de sprijin și turnare asfalt. Sunt sigur că au înțeles că au o obligație atât față de noi, ca și Municipalitate, cât și față de brașovenii și turiștii care vor să ajungă în Poiană în condiții optime și de siguranță”, a precizat primarul George Scripcaru.

Soluție testată cu succes

Soluția de consolidare este similară cu cea implementată anul trecut la kilometrul 6+500 al aceluiași drum, acolo unde lucrările au fost finalizate cu succes. Proiectul de la km 6+000 include: forarea de micropiloți, montarea grinzilor de susținere, instalarea drenajelor, reconstrucția zidului de sprijin și repunerea în circulație a drumului prin turnarea noului strat de asfalt.

Contextul intervenției

Intervenția a fost decisă de Comitetul Local pentru Situații de Urgență în urma unei sesizări primite de Primăria Brașov în luna martie privind surparea zidului. La finalul aceleiași luni, a fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor și elaborarea documentațiilor tehnice, în valoare de 3.790.985,10 lei fără TVA.

Contractul include atât lucrările propriu-zise, cât și realizarea proiectului tehnic și a documentației necesare. Lucrările vor fi realizate pe o lungime de aproximativ 25 de metri, segment esențial pentru siguranța traficului rutier spre stațiunea Poiana Brașov.

Termenul de execuție pentru această lucrare este de 90 de zile, a precizat primarul Brașovului.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Ghimbav își transformă tradiția aeronautică în atracție urbană: un elicopter IAR 316 „Alouette” recondiționat integral, piesa centrală a viitorului street-mall din oraș

Publicat

in

Orașul Ghimbav își conturează un brand de loc puternic în jurul tradiției aeronautice care a definit dezvoltarea zonei timp de decenii. În parteneriat cu Transylvania Wings, administrația locală pregătește amenajarea unei zone tematice dedicate aviației. Aceasta se va afla în apropiere de Lidl, la intrarea în oraș, acolo unde este proiectată, în viitorul apropiat, construirea unei zone de divertisment, în jurul unui street-mall.

Elicopterul Alouette este recondiționat la IAR Ghimbav

Autoritățile își propun ca viitoarea zonă să combine componenta comercială și de relaxare cu elemente care să promoveze istoria industrială și aeronautică a orașului. Astfel, elementul central al proiectului va fi un elicopter IAR 316B Alouette, cunoscut ca fiind un elicopter de antrenament, produs la începutul anilor 70 la Ghimbav, sub licență franceză. În prezent, elicopterul se află la IAR, unde trece printr-un proces de recondiționare completă pentru a fi transformat într-o veritabilă piesă de muzeu în aer liber. Aparatul de zbor va fi restaurat integral și pregătit pentru amplasarea pe un suport special, realizat de Primăria Ghimbav.

Un avion de dimensiuni mici, în sensul giratoriu

Pe lângă acest elicopter, un alt aparat de zbor va fi amplasat în sensul giratoriu de la intrarea în Ghimbav, la intersecția dintre DN1 și DN73B, spre Cristian. Este vorba despre un avion de mici dimensiuni, tot din portofoliul IAR, care va fi amplasat pe un suport de 3 metri pătrați.

Ionel Fliundra: „Este o formă de respect pentru tradiția aeronautică a Ghombavului”

Proiectul de amenajare a unei zone de street-mall unde să fie amplasate și aparate de zbor produse în trecut la IAR Ghimbav reprezintă o formă de respect pentru tradiția aeronautică a orașului și un mod de conturare a brandului localității, spune primarul Ionel Fliundra:

„Ghimbavul are o identitate strâns legată de aviație și considerăm că această moștenire trebuie pusă în valoare într-un mod modern și atractiv. De aceea îi mulțumesc Transylvania Wings și domnului Costin Bîrgu pentru că a înțeles viziunea noastră și ne-a oferit tot sprijinul în aducerea elicopterului Alouette, care va deveni un punct de atracție important pentru viitoarea zonă de street-mall. De asemenea, îi mulțumesc directorului IAR Ghimbav, domnul Marian Rasaliu, pentru deschiderea și sprijinul acordat în reabilitarea aparatului de zbor. Ne dorim ca această zonă să devină un simbol al orașului și un spațiu atractiv pentru comunitate și vizitatori”, a declarat edilul.

Citește mai departe

Cotidian

Pui te urs, foarte slăbit, capturat pe traseul Brașov Marathon

Un pui de urs extrem de slăbit și deshidratat a fost capturat de echipa de intervenție pe Tâmpa, după mai multe încercări nereușite de alungare. Animalul, despre care autoritățile cred că a fost abandonat de ursoaică, a fost transportat la rezervația de urși din Zărnești pentru îngrijiri.

Publicat

in

Un pui de urs foarte slăbit și deshidratat a fost capturat azi pe Tâmpa, a anunțat Primăria municipiului Brașov. Puiul se afla pe traseul Brașov Marathon, după cum au transmis autoritățile și a fost prins de către echipa de intervenție după ce mai multe acțiuni de alungare au rămas fără succes.

„Având în vedere starea lui de sănătate, se pare ca a fost abandonat de ursoaica de mai mult timp”, a transmis Primăria municipiului Brașov.

Puiu a fost predat pentru îngrijiri reprezentanților rezervației de urși de la Zărnești.

Acest eveniment vine după ce ieri, Primăria municipiului Brașov anunâase că un exemplar de urs, care a apărut de mai multe ori în zonele locuite, a fost împușcat, în Valea Cetății. Cu o zi înainte, vineri, o ursoaică de patru ani a fost capturată într-o cușcă amenajată în Noua, și eutanasiată, după ce s-a constatat că ea fusese relocată anterior și revenise în zpna locuită din oraș.

Citește mai departe

Cotidian

Arest preventiv pentru o persoană implicată în „Dosarul molozului” de la Brașov. Sute de tone de deșeuri de la dezvoltări imobiliare au fost îngropate după ce s-a aflat că vine în control Garda de Mediu

Publicat

in

După descinderea poliției pe un teren de lângă Ocolitoarea Brașovului, unde au descoperit sute de tone de deșeuri din construcții îngropate ilegal, procutorii de pe lângă Parchetul Tribunalul Brașov au solicitat instanței, în 28 mai, luarea măsurii arestării preventive faţă de două persoane fizice şi a unor măsuri preventive cu privire la o persoană juridică – infracțiuni privind regimul deşeurilor. Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a unei persoane fizice, dar a respins cererea ce a vizat cealaltă persoană. De asemenea, a admis măsurile ce vizatu persoana juridică (timp de 60 de zile nu mai are voie să desfășoare activități ce au ca obiect deșeurile și nici să inițieze procedura de dizolvare sau lichidare).  

Conform procurorilor, în perioada 5 februarie 2025 – aprilie 2026, unul dintre inculpaţi, administrator de drept al persoanei juridice a deținut și depozitat la punctul de lucru al societății din municipiul Brașov, deși locația nu deținea autorizație de mediu, sute de tone de deșeuri amestecate, constând în principal din deşeuri de construcţie provenind de la dezvoltatori imobiliari.

„În cursul lunii februarie 2026, cunoscând faptul că la punctul de lucru urmează să aibă loc un control al Gărzii Naționale de Mediu, inculpatul a apelat la celălalt coinculpat, care i-a pus la dispoziție un teren din municipiul Brașov, situat lângă centura ocolitoare a Brașovului, pentru depozitarea, îngroparea și acoperirea cu pământ, în mod repetat, a câteva sute de tone de deșeuri dintre cele deţinute la punctul de lucru al societăţii, deși terenul nu era amenajat și autorizat pentru desfășurarea unor operațiuni de eliminare a deșeurilor. Activitatea infracţională descrisă mai sus a fost sprijinită de alte două persoane care în prezent au calitatea de suspect”, au precizat procurorii.

În cauză au fost desfăşurate în data de 27 mai percheziţii domiciliare la mai multe locaţii de interes, activitatea de percheziţie continuând şi în prezent prin raportare la terenul unde deşeurile au fost îngropate.

Citește mai departe

Trending