
Proiectul „Parcului IUS” (devenit apoi Parcul Lubrifin) aflat pe lista de promisiuni electorale ale fostului primar al Brașovului, Allen Coliban, la alegerile locale din anul 2020 mai primește o „lovitură sub centură”, după ce a fost respins de consilierii locali în anul 2024. Mai exact, în ședința de plen a Consiliului Local Brașov de luni, aleșii locali brașoveni se vor pronunța asupra asupra unui proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii Planului Urbanistic Zonal pentru zona Lemexim – IUS – Lubrifin (aprobat de aleșii locali brașoveni în anul 2018), inițiat de către primarul Brașovului.
Proiectul de hotărâre privind prelungirea PUZ-ului este inițiat ca urmare a obținerii de către unul dintre dezvoltatori, Pegasus, a unei sentințe definitive, în 27 martie, prin care obligă municipalitatea să facă acest demers.
De altfel, Pegasus este tocmai proprietarul terenului pe care fosta administrație avea în plan să îl exproprieze pentru a amenaja parcul promis (parcela pe care a funcționat Rafinăria Lubrifin).
Consiliul Local Brașov are libertatea de a vota „pentru” sau „împotrivă”
Prin demersul în instanță, dezvoltatorul solicitase instanței să dispună obligarea Consiliului Local Brașov să aprobe prelungirea PUZ-ului, dar și să constate „refuzul nejustificat al Primarului Brașovului să supună aprobării Consiliului Local prelungirea PUZ-ului” și să oblige municipalitatea brașoveană la plata cheltuielilor de judecată. Instanța a apreciat că este justificată numai cererea privind „refuzul nejustificat al Primarului Brașovului să supună aprobării Consiliului Local prelungirea PUZ-ului”, astfel că primarul Brașovului a inclus pe ordinea de zi a ședinței de săptămâna viitoare un proiect de hotărâre în acest sens. Decizia finală, prelungirea sau neprelungirea PUZ-ului, va aparține Consiliului Local Brașov, care, în baza deciziei instanței, nu este obligat să voteze „pentru”, așa cum a solicitat dezvoltatorul.
Amintim că anul trecut, fostul primar al Brașovului, Allen Coliban, a încercat de mai multe ori să treacă prin Consiliul Local Brașov un proeict de hotărâre privind exproprierea terenului ocupat de Platforma Lubrifin pentru suma de aproximativ 22 de milioane de euro și transformarea lui în parc.
De asemenea, în anul 2023, Comisia Tehnică de Amenajarea teritoriului și Urbanism a municipiului Brașov a respins cererea depusă de Pegasus, care a solicitat atunci prelungirea PUZ-ului din anul 2018, care prevedea construirea unor blocuri și amenajarea altor funcțiuni urbane.
Fii primul care comentează