
Dino Parc Râșnov își surprinde vizitatorii cu o dublă premieră spectaculoasă, în această vară: cel mai mare dinozaur animatronic din Sud-Estul Europei, un impunător Brachiosaurus din era Jurasic, și primul dinozaur roboțel din România, un pui de Triceratops care prinde viață sub ochii vizitatorilor. Începând cu 15 august 2025, aceste două noi atracții completează experiența unică oferită de parcul tematic din Râșnov, pregătind un weekend plin de surprize și evenimente speciale pentru întreaga familie.
Dinozaurul Brachiosaurus, înalt cât două girafe
Dinozaurul Brachiosaurus este acum una dintre cele mai surprinzătoare atracții din parc: înalt cât 2 girafe puse una peste cealaltă (11,3 metri înălțime), cu 20 de metri lungime și o greutate impresionantă de aproximativ 2 tone. Mișcările realiste ale capului, ochilor, gurii și chiar ale cozii, dar și sunetele autentice îi vor purta pe vizitatori cu milioane de ani în urmă, în inima Jurasic-ului.

Pentru pasionații de paleontologie, Brachiosaurus este un simbol veritabil al gigantismului preistoric. Această specie a trăit în Jurasicul târziu (acum aproximativ 154 – 150 de milioane de ani), în zone ce corespund astăzi Americii de Nord. În natură, atingea până la 25 de metri lungime, peste 12 metri înălțime și cântărea între 30 și 50 de tone. Picioarele sale din față erau mai lungi decât cele din spate, conferindu-i o postură unică, cu gâtul ridicat ca o girafă, capabil să ajungă la frunzișul copacilor de peste 9 metri. Era un erbivor convins, consumând zilnic până la 400 kg de vegetație, și, conform specialiștilor, se deplasa în turme pentru protecție.
Pui de Triceraptos, sub formă de roboțel
Pe lângă această premieră, parcul aduce și primul dinozaur roboțel, un pui de triceraptos interactiv gata să atragă toate privirile copiilor. Puiul de triceraptos nu este un simplu animatronic: știe chiar să meargă printre vizitatorii parcului, salută copiii curioși și poate interacționa cu ei prin diferite mișcări, asigurând o atracție cu efect de imersiune totală.
Gașca Zurli vine la Dino Parc Râșnov
Surprizele nu se opresc aici pentru că, pe 15 august, vizitatorii sunt invitați să se bucure de un concert susținut de Zurli, trupa preferată a copiilor din România. Atmosfera de sărbătoare va fi completată de surprize pregătite pentru întreaga familie pe tot parcursul weekendului prelungit 15 – 17 august: sesiuni de modelare a baloanelor, tatuaje temporare pentru cei mici și ateliere de creație în mijlocul naturii.
„În cei 10 ani de existență, Dino Parc Râșnov a adus mereu noutăți pentru a transforma fiecare vizită într-o experiență memorabilă. Anul acesta, ne bucurăm de o dublă premieră: cel mai mare dinozaur animatronic din Sud-Estul Europei, un Brachiosaurus impunător, și primul dinozaur roboțel din România, un pui de triceraptos care interacționează cu vizitatorii. Suntem convinși că aceste atracții vor cuceri atât copiii, cât și adulții, iar concertul Zurli și activitățile speciale pregătite vor transforma weekendul 15–17 august într-o experiență de neratat pentru familiile din toată țara.”, a declarat Adrian Apostu, Manager General al Dino Parc Râșnov.
Dino Parc Râșnov, desemnat Destinația Anului 2025 la categoria „Distracție și Aventură”, găzduiește peste 125 de dinozauri în mărime naturală, atestați științific, pe un traseu de 4 hectare în mijlocul pădurii, alături de numeroase activități interactive: traseu de aventură în copaci, cinema 9D, cameră labirint cu lasere, ateliere creative și expoziții științifice.
Fii primul care comentează