
Laboratoarele Universității Transilvania din Brașov (UniTBv) se vor deschide pentru publicul larg vineri după-amiază, în cadrul unei noi ediții a evenimentului Noaptea Cercetătorilor, oferind vizitatorilor șansa de a descoperi viitorul tehnologiei și al ocupațiilor într-o lume în care inteligența artificială are un rol central.
Sub tematica ”Ocupațiile viitorului în epoca inteligenței artificiale”, vizitatorii sunt așteptați să descopere, în cadrul evenimentului, universul științei prin experimente inedite și demonstrații interactive, concursuri cu premii, jocuri și expoziții, dar și prezentări ale activităților de cercetare, se arată într-un comunicat remis, marți, de UniTBv.

‘Tinerii pasionați de științe exacte vor putea participa la competiții de matematică și șah, iar cei interesați de sănătate și sport vor descoperi exerciții și teste care le pun la încercare agilitatea, echilibrul și condiția fizică. Vizitatorii se vor bucura și de experiențe practice în domeniul medical, unde studenții la medicină vor arăta tehnici simple, dar esențiale, pentru salvarea de vieți. Evenimentul este și o ocazie unică de a vedea echipamente de cercetare, sisteme electronice inteligente, aplicații de neuromarketing, dar și de a înțelege cum tehnologia pătrunde în toate domeniile vieții’, se arată în comunicatul transmis de Universitatea Transilvania din Brașov.
Ca și la edițiile anterioare, la eveniment vor fi prezenți cu standuri interactive partenerii Universității din mediul economic și al organizațiilor non-guvernamentale, precum și forțele de intervenție locale care își prezintă tehnica de intervenție.

Cei interesați sunt așteptați la Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania, accesul fiind gratuit.
Fii primul care comentează