Ramai la curent!

Prima Pagina

COSR anunță că a început oficial procesul de organizare a Festivalului Olimpic al Tineretului European – FOTE Brașov 2027

Publicat

in

Pregătirile pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) Brașov 2027 au început oficial. Marți, la sediul Guvernului României, s-a desfășurat prima reuniune a Comitetului Interministerial de coordonare, marcând debutul procesului de organizare a celui mai important eveniment multisport dedicat tinerilor sportivi de pe continent.

„Pregătirile pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) Brașov 2027 au intrat oficial în linie dreaptă. Astăzi, la sediul Guvernului României, a avut loc prima întâlnire a Comitetului Interministerial de coordonare, marcând startul oficial al procesului de organizare a celui mai important eveniment multisport dedicat tinerilor sportivi europeni”, se arată într-o postare publicată de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR).

Ședința a fost condusă de viceprim-ministrul Barna Tánczos și i-a reunit pe președintele COSR, Mihai Covaliu, secretarul general George Boroi, președintele Agenției Naționale pentru Sport, Bogdan Matei, precum și reprezentanți ai mai multor ministere implicate – Interne, Apărare, Sănătate, Dezvoltare, Economie – și ai instituțiilor prefectului din județele Brașov, Harghita și Covasna.

Festivalul Olimpic al Tineretului European 2027, programat pentru perioada 1–8 februarie, va avea loc în zonele montane din Brașov, Râșnov, Predeal, Sfântu Gheorghe și Cheile Grădiștei. Competiția va include probe de schi alpin, biatlon, schi fond, patinaj artistic, hochei pe gheață (inclusiv varianta 3 la 3), patinaj viteză pe pistă scurtă, sărituri cu schiurile, snowboarding și schi alpinism.

Evenimentul reprezintă o oportunitate pentru România de a-și reconfirma poziția pe harta sporturilor de iarnă europene și de a valorifica experiența acumulată în 2013, când țara noastră a găzduit pentru prima dată FOTE.

În cadrul întâlnirii de marți, fiecare instituție participantă a prezentat un inventar al nevoilor organizatorice. Vicepremierul Barna Tánczos a subliniat că în următoarea perioadă eforturile se vor concentra pe pregătirile logistice și operaționale, atât la nivel central, cât și local, pentru a asigura o ediție care să respecte standardele europene și olimpice.

Președintele COSR, Mihai Covaliu, a transmis că FOTE 2027 reprezintă o provocare națională, dar și o șansă de reafirmare pentru România:

„Organizarea FOTE Brașov 2027 este un proiect național, care implică responsabilitatea și colaborarea tuturor instituțiilor. Avem șansa de a arăta din nou că România poate găzdui un eveniment sportiv olimpic de mare anvergură la cele mai înalte standarde”, a declarat Covaliu.

Organizarea festivalului este coordonată de Primăria Brașov și COSR, cu sprijinul Guvernului României și al partenerilor locali – Consiliul Județean Brașov, Primăria Sfântu Gheorghe, Primăria Râșnov, Primăria Predeal și complexul Cheile Grădiștei.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Brașovenii din Triaj, care trec pe sub strada Hărmanului, își iau doza de adrenalină. Modernizarea pasajului este la stadiul de documente

Pasajul pietonal din Triaj, care traversează strada Hărmanului și liniile de cale ferată, continuă să fie reclamat de locuitori din cauza iluminatului insuficient. Primăria Brașov anunță că pregătește modernizarea, însă lucrările nu vor începe prea curând.

Publicat

in

De când a fost construit, în urmă cu multe zeci de ani, pasajul subteran din Triaj, care trece pe sub strada Hărmanului și calea ferată a fost o zonă evitată de locuitorii din zonă. Locuitorii din zonă îl evitau, preferând să treacă ilegal strada, însă, după ce traficul rutier s-a intensificat, nu au mai avut de ales și au început să îl folosească. Îl folosesc și acum, însă experiența nu este deloc plăcută.

Oamenii care locuiesc în zonă spun că pasajul este întunecat, fiind aprinse becuri doar pe capătul dinspre Colegiul de Transporturi. În aceste condiții, cei care intră în acest pasaj se tem că, pe întuneric, pot fi atacați de tot felul de persoane. Ba mai mult, în cazul unor producerii unor astfel de evenimente, oamenii spun că identificarea autorilor este aproape imposibilă, având în vedere că nu există nici camere de supraveghere. Și dacă ar exista, ar fi inutile, având în vedere faptul că pasajul nu este iluminat.

Promisiuni din partea Primăriei Brașov: în viitor, pasajul va fi modernizat

Problema a fost prezentată autorităților locale, însă, în afara unor reparații minore, aspectul pasajului nu a fost schimbat. De altfel, nici pentru viitorul apropiat nu par să fie planuri concrete pentru acest pasaj. Conform informațiilor reprezentanților Primăriei Brașov, pentru modernizarea pasajului a fost pregătită documentația de autorizare a lucrărilor de intervenție (DALI). Și cam atât.

„Urmează să fie elaborat proiectul tehnic, apoi vor începe lucrările de modernizare”, au precizat reprezentanții municipalității.

Pprobabil, până la deschiderea șantierului vor mai trece luni bune, având în vedere că mai trebuie realizate destule documente și este nevoie de urmarea unor proceduri legale (obținerea acordurilor și avizelor, derularea licitației de lucrări).

Până atunci, poate nu ar strica măcar câteva becuri în plus, care să îi facă pe oameni să se simtă mai siguri în acest pasaj. Pentru becuri nu e nevoie nici de documentații, nici de licitații. Dacă nu se va realiza această intervenție minoră, când trec prin pasaj, oamenii vor continua să își ia doza de adrenalină…

Citește mai departe

Prima Pagina

Spitalul Clinic Județean de Urgență de Brașov caută o firmă de pază. Agenții vor putea fi folosiți și la curățenie

Publicat

in

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a lansat o licitație pentru semnarea unui contract cu o firmă care să asigure paza, protecția și controlul accesului în pavilioanele unității sanitare. Conform anunțului publicat pe platforma electronică de achiziții publice, durata contractului este de 24 de luni, iar valoarea estimată a achiziției este de 9,6 milioane de lei.

În caietul de sarcini se arară că firma de specialitate va avea obligația de a organiza 9 posturi, dintre care 4 la Staționarul Central de pe Calea București, câte unul la pavilioanele Mârzescu, Astra și Tractorul și alte două la Serviciul de Medicină Legală.

Cu excepția unui post de la Serviciul de Medicină Legală, care va avea program de funcționare de 12 ore, toate celelalte vor funcționa 24 de ore din 24 de ore.

Agenții de pază vor avea obligația de a aplica procedurile privnd accesul în clădiri, de a colabora cu personalul unității medicale în anumite situații, În plus, în limita posibilităților, ei pot ajuta personalul unității medicale diferite activități, de la deszăpezite, la curățenie.

Ofertele din partea firmelor interesate pot fi depuse până în 13 iulie.

Citește mai departe

Prima Pagina

Transfăgărășanul ar putea fi deschis vineri. Decizia va fi luată mâine

Publicat

in

După aproximativ o lună de muncă, drmarii au terminat deszăpezirea sectorului din golul alpin al Transfăgărășanulu. Lucrările au fost destul de complicate, pe unele porțiuni, stratul de zăpadă atingând grosimea de 5 metri. De asemenea, a fost eliberată o cantitate impresionantă de pietre dislocate de pe versanți în timpul iernii.

Cum lucrările de deszăpezire s-au încheiat, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat că a semnat decizia de constituire a Comisiei speciale pentru Transfăgărășan (DN7C).

„Joi, 11 iunie, comisia urcă pe munte pentru a verifica fiecare kilometru al acestui drum situat la mare altitudine și să stabilească momentul în care circulația poate fi redeschisă în siguranță. Dacă starea carosabilului și condițiile meteo o permit, estimez că Transfăgărășanul se va deschide vineri, 12 iunie 2026, la ora 09.00. Un singur lucru de reținut pentru cei care abia așteaptă serpentinele: pe sectorul dintre Piscul Negru și Bâlea Cascadă, circulația va fi permisă doar între orele 7.00 și 21.00 — pentru siguranța tuturor, pe un traseu pe care muntele are regulile lui”, a declarat reprezentantul CNAIR.

Citește mai departe

Trending