Fostul viceprimar Flavia Boghiu, achitată în „Dosarul Catacombelor” pentru acuzațiile de abuz în serviciu. Decizia Tribunalului poate fi contestată de DNA

Fostul viceprimar al municipiului Brașov, Flavia Boghiu, a obținut o decizie de achitare în primă instanță în speța cunoscută public drept „Dosarul Catacombelor”. Hotărârea a fost pronunțată de Tribunalul Brașov, după aproximativ doi ani de proceduri judiciare și zece amânări succesive ale cauzei.

Dosarul viza acuzații de abuz în serviciu și a fost deschis în urma unei plângeri penale formulate de fostul viceprimar al municipiului Brașov, Sebastian Rusu, și de un om de afaceri din domeniul imobiliar. Cauza a fost inițial clasată, apoi redeschisă, iar trimiterea în judecată a avut loc cu puțin timp înainte ca Flavia Boghiu să își depună candidatura într-o campanie electorală locală, – ceea ce a făcut ca ea să se retragă ulterior.

Decizia poate fi contestată în instanță de Direcția Națională Anticorupție.

De altfel, într-o postare publică, Flavia Boghiu a arătat că se așteaptă ca DNA să conteste decizia Tribunalului Brașov, ceea ce înseamnă că soluția definitivă va fi stabilită ulterior, de o instanță superioară.

„Dosarul Catacombelor”, deschis inițial în 2021, clasat și redeschis în 2023

Reamintim că „dosarul Catacombelor” a fost deschis în anul 2021, când Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov a anunțat începerea urmăririi penale față de Flavia-Ramona Boghiu, la acel moment viceprimar al municipiului Brașov, și față de Cristine Manolache, șef al Serviciului Administrarea Patrimoniului și Urbanism Comercial (SAPUC) din cadrul Primăriei Brașov.

Procurorii DNA le-au cercetat pe cele două sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, în forma în care funcționarul public ar fi obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Potrivit comunicatului oficial al DNA, transmis la momentul începerii urmăririi penale, în perioada 1 aprilie – 10 august 2021, cele două ar fi permis, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu și fără aprobarea Consiliului Local Brașov, folosirea cu titlu gratuit a imobilului „Catacombe Brașov”, aflat în proprietatea municipalității, de către asociația AMURAL, pentru organizarea unor evenimente. DNA a susținut că, prin aceste demersuri, ar fi fost produs un prejudiciu Primăriei municipiului Brașov în valoare de 304.010 lei, sumă care ar reprezenta, totodată, un folos necuvenit obținut de asociația respectivă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.