Pasionații de sporturi de iarnă pot schia în zona superioară Masivului Postăvarul, pârtiile de schi fiind deschise în 2 ianuarie 2026, începând cu ora 9.00. Mai exact, primăria Brașov a anunțat că se schiază în zona superioară a pârtiilor Lupului și Drumul Roșu, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), precum și pe pârtiile Kanzel și Doamnei, cu ieșire în Drumul Roșu, apoi către telescaunul Ruia. În partea inferioară a domeniului schiabil din Poiana Brașov se schiază pe pârtiile pentru începători Bradul și Stadion.
În ceea ce privește transportul pe cablu, reprezentanții municipalității brașovene au anunțat că sunt funcționale Telegondola, Telecabina Capra Neagră, Telescaun Ruia, Teleschiurile Stadion și Bradul.
Facilități în sezonul de schi 2025 – 2026
Cetățenii care au domiciliul în Brașov beneficiază, în fiecare zi de miercuri, de o reducere de 50% la ski-pass-urile de o zi, cele valabile 4 ore, precum și cele cu valabilitate de la orele 11.00, 13.00 și 14.00.
Cartelele achiziționate în sezonul 2024 – 2025 și rămase neconsumate la finalul acestuia, atât pentru puncte, cât și pentru cele cu ore sau zile, vor putea fi utilizate și în acest sezon.
Cum se pot procura biletele pentru transportul pe cablu
Pentru achiziționarea ski-pass-urilor, există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră). La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.
Pentru recuperarea garanției de 20 lei, plătită pentru ski-pass, în plus față de casierii vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă.
Cei care doresc să își încarce ski-pass-urile o pot face și online, pe platforma www.skibv.ro. Utilizatorii își pot încărca online ski-pass-urile și cu abonamente, nu doar cu puncte, fie cu intervale orare, fie cu ore sau zile. Utilizatorul trebuie să-și creeze un cont, care presupune doar introducerea adresei de e-mail. Sistemul generează automat un link de confirmare, trimis pe e-mail, care permite apoi setarea unei parole și înregistrarea în cont. Mai multe detalii, inclusiv un tutorial care prezintă modul de creare a contului și de încărcare a ski-pass-ului, găsiți pe www.skibv.ro.
De asemenea, accesarea opțiunilor valabile pentru „Miercurea brașovenilor“, se poate poate face și online, pe site-ul skibv.ro. Site-ul a implementat un sistem în care utilizatorul, care are deja un cont înregistrat, trebuie să încarce un selfie în care să apară clar portretul și cartea de identitate, ținută în apropierea feței. Validarea solicitării durează câteva minute, iar ulterior acesteia în urma unui refresh al browserului, utilizatorul vede pe site mesajul „Cont eligibil pentru Miercurea brașovenilor“. Reducerea de 50% se va aplica automat în pagina Finalizare comandă, doar pentru produsele incluse în acest program. Mai multe detalii sunt oferite pe site.
TARIFE DE ACCES LA TRANSPORTUL PE CABLU ÎN POIANA BRAȘOV: SEZON 2025-2026
| TIP CARTELA | ADULŢI | COPII 6 – 12 ANI |
| TELECABINE | ||
| URCARE SIMPLĂ | 40 LEI | 25 LEI |
| URCARE ŞI COBORÂRE | 70 LEI | 40 LEI |
| COBORÂRE | 40 LEI | 25 LEI |
| TELECABINE, TELEGONDOLĂ, TELESCAUNE ŞI TELESCHIURI | ||
| 10 puncte | 75 LEI | 45 LEI |
| 20 puncte | 140 LEI | 70 LEI |
| 30 puncte | 195 LEI | 110 LEI |
| 60 puncte | 350 LEI | 185 LEI |
| 80 puncte | 415 LEI | 230 LEI |
| 120 puncte | 600 LEI | 330 LEI |
| 240 puncte | 1.020 LEI | 530 LEI |
| Cartela de sezon personalizata si netransmisibila | 5.500 LEI | 3.300 LEI |
| ABONAMENTE | ||
| De la ora 11.00 | 190 LEI | 115 LEI |
| De la ora 13.00 | 150 LEI | 75 LEI |
| De la ora 14.00 | 100 LEI | 60 LEI |
| 4 ore (de la prima intrare în ziua cumpărării) | 180 LEI | 110 LEI |
| 1 zi | 240 LEI | 140 LEI |
| 2 zile | 400 LEI | 210 LEI |
| 3 zile | 560 LEI | 290 LEI |
| 4 zile | 680 LEI | 360 LEI |
| 5 zile | 800 LEI | 410 LEI |
| 6 zile | 900 LEI | 480 LEI |
| 10 zile din sezon(consecutive sau nu) | 1.690 LEI | 970 LEI |
| 20 de ore din sezon (timp minim 1 h ) | 800 LEI | 430 LEI |
| 1 oră bandă | – | 40 LEI |
| 2 ore bandă | – | 50 LEI |
| 10 puncte bandă | – | 55 LEI |
| 20 puncte bandă | – | 100 LEI |
| 30 puncte bandă | – | 120 LEI |
| 4 ore bandă | – | 75 LEI |
| 6 puncte bandă | – | 40 LEI |
| 1 zi covor rulant | – | 100 LEI |
| GARANTIE CARTELA | 20 LEI | 20 LEI |
NUMĂR PUNCTE ANULATE PE TIP DE INSTALAȚIE DE TRANSPORT PE CABLU: SEZON 2025 – 2026
| INSTALATIE DE TRANSPORT PE CABLU POIANA BRASOV | LUNI -DUMINICA In perioadele 20.01.2026 –20.02.2026 | VINERI -DUMINICA In perioadele 02.01.2026 – 04.01.2026 09.01.2026 – 11.01.2026 16.01.2026 – 18.01.2026 20.02.2026 – 22.02.2026 27.02.2026 – 01.03.2026 | LUNI – JOI In perioadele 05.01.2026 – 15.01.2026 23.02.2026 – 19.03.2026 | LUNI –DUMINICA In perioada 02.03.2026 – 29.03.2026 |
| TELECABINA CAPRA NEAGRĂ | 6 PUNCTE | 6 PUNCTE | 5 PUNCTE | 5 PUNCTE |
| TELEGONDOLA POSTAVARUL | 6 PUNCTE | 6 PUNCTE | 5 PUNCTE | 5 PUNCTE |
| TELECABINA KANZEL | 5 PUNCTE | 5 PUNCTE | 4 PUNCTE | 4 PUNCTE |
| TELESCAUN RUIA | 4 PUNCTE | 4 PUNCTE | 3 PUNCTE | 3 PUNCTE |
| TELESCAUN LUPULUI | 3 PUNCTE | 3 PUNCTE | 2 PUNCTE | 2 PUNCTE |
| TELESCHI BRADUL | 2 PUNCTE | 2 PUNCTE | 2 PUNCTE | 2 PUNCTE |
| TELESCHI RUIA | 2 PUNCTE | 2 PUNCTE | 2 PUNCTE | 2 PUNCTE |
| TELESCHI SUBTELEFERIC | 2 PUNCTE | 2 PUNCTE | 2 PUNCTE | 2 PUNCTE |
| TELESCHI STADION | 1 PUNCT | 1 PUNCT | 1 PUNCT | 1 PUNCT |
Cu autobuzul de la Gara Brașov la telecabină
Odată cu deschiderea părții superioare a domeniului schiabil, RATBV a reluat circulația pe linia sezonieră cu indicativul 100. Această linie expres asigură legătura directă între Gara CFR Brașov și capătul de linie situat în imediata apropiere a Telecabinei Poiana Brașov.
Plecările din Gara Brașov sunt la orele: 9.15; 10.45; 12.15; 15.45 și 17.15, iar plecările din Poiana Brașov sunt la orele: 10.00; 11.30; 13.00; 16.30 și 18.00.
Stațiile de pe sensul Gara Brașov – Poiana Brașov sunt: Gară, Camera de Comerț, Livada Poștei, Bellevue Residence, Warthe, Facultativă, Facultativă II, Poiana Mică, Poiana Brașov, Telecabină.
Pe sensul Poiana Brașov – Gara Brașov, autobuzele care circulă le linia 100 opresc în stațiile: Telecabină, Poiana Brașov, Poiana Mică, Facultativă II, Facultativă, Warthe, Bellevue Residence, Livada Poștei, Hidro A, Terminal Gară.
De asemenea, pentru accesul în Poiana Brașov sunt disponibile liniile 20 (Livada Poștei – Poiana Brașov) și 60 (Silver Mountain – Poiana Mică – Poiana Brașov – Telecabină).
Fii la curent cu cele mai importante știri din Brașov, direct pe telefonul tău. Descarcă aplicația BrasovMetropolitan pentru iphone-ul tău!


Fii primul care comentează