Ramai la curent!

Cotidian

Parcări mai scumpe în municipiul Brașov, de la începutul anului viitor. Noul regulament va fi supus aprobării Consiliului Local

Publicat

in

Scos de pe ordinea de zi a ședinței de plen a Consiliului Local Brașov din luna martie, pentru noi, discuții, noul Regulament de atribuire a locurilor de parcare de reședință din oraș va fi supus aprobării în plenul de miercuri, 29 aprilie.

Principala noutate a regulamentului este scumpirea abonamentelor pentru parcările de reședință (cele nominale, numerotate), începând cu data de 1 ianuarie 2027. Astfel, dacă în prezent, pentru un loc de pacare ce nu a fost licitat, se plătesc sume cuprinse între 120 și 156 de lei pe an (în funcție de zonă), de la începutul anului viitor, un loc de parcare nelicitat va costa, indiferent de zonă, 500 de lei.

O altă noutate a regulamentului ce va fi supus aprobării este introducerea „parcării nenominale”. Mai exact, șoferii pot plăti o taxă de parcare și își pot lăsa mașina în sectoare de parcare nenominale cu taxare. Pentru a putea parca într-un astfel de sector, deținătorii de autoturisme pot plăti un tarif zilnic în valoare de 10 lei sau pot achiziționa abonamente, valoarea celui lunar fiind de 80 lei, iar a celui anual de 250 lei.

Un singur loc pentru un apartament  

Atribuirea/licitarea locurilor de parcare de reședință și actualizarea datelor, se face numai cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

– autoturismele, motocicletele, mopedurile, triciclurile și cvadriciclurile trebuie să aibă masa maximă autorizată sub 3,5 tone;

– autoturismele, motocicletele, mopedurile, triciclurile și cvadriciclurile trebuie să aibă lungimea de maxim 5,2 metri;

– autoturismele, motocicletele, mopedurile, triciclurile și cvadriciclurile trebuie să aibă inspecția tehnică periodică valabilă;

– autoturismele, motocicletele, mopedurile, triciclurile și cvadriciclurile trebuie să aibă RCAul valabil.

În parcările de reședință unde locul de parcare este situat până la o distanță de 200 de metri de domiciliul/sediul social/punctul de lucru al solicitantului, se poate atribui, contra cost și pentru folosință, câte un loc de parcare pentru fiecare apartament/imobil cu destinația de locuință, conform încadrării/delimitării stabilite de administratorul parcărilor de reședință.

Nu se acceptă atribuirea/utilizarea mai multor locuri de parcare de reședință pentru același autoturism.

Se va atribui direct sau prin licitație un singur loc de parcare pentru un apartament/imobil cu destinația de locuință, indiferent de numărul de persoane fizice/juridice care locuiesc/au sediul social/punctul de lucru în acestea sau de numărul de autoturisme pe care le dețin persoanele respective, cu excepția persoanelor care deţin garaje autorizate, pe domeniul public sau privat al Municipiului Brașov, au un loc de parcare în curte de familie ori parcare privată.

Cine poate solicita un loc de parcare

Pentru a participa la procedura de atribuire/licitație a unui loc de parcare de reședință, solicitantul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  1. să aibă domiciliul/sediul social/punctul de lucru în municipiul Brașov, în zona de arondare a parcării solicitate (locul de parcare să fie la max. 200 de metri față de domiciliul/sediul social/punctul de lucru al solicitantului);
  2. să depună o solicitare/cerere pentru un loc de parcare;
  3. să nu figureze cu debite restante la bugetul local;
  4. autoturismul să fie înmatriculat în Municipiul Brașov, pe numele solicitantului sau să dețină contract de comodat autentificat ori autoturismul să fie în leasing pe persoană fizică/juridică, înmatriculat la sediul firmei de leasing;
  5. să aibă inspecția tehnică periodică (ITP) și polița RCA valabile;
  6. să nu aibă deja alt loc de parcare de reședință în Brașov (o persoană fizică/juridică poate beneficia de un singur loc) sau pentru apartamentul de domiciliu/sediu social/punct de lucru să nu fie deja atribuit 1 loc, maxim 2 locuri de parcare pe alte persoane fizice/juridice);
  7. să nu dețină: garaj amplasat pe domeniul public/privat al Municipiului Brașov; loc de parcare în curte – loc de parcare privat.

Procedura de atribuire în trei etape

Etapa I:

  1. persoane fizice domiciliate la adresa menționată pentru atribuire/licitație proprietare ale unui autoturism înmatriculat în Municipiul Brașov, utilizatoare ale unui autoturism în leasing.
  2. persoane juridice cu sediul social/punctul de lucru la adresa menționată pentru atribuire/licitație, proprietare ale unui autoturism înmatriculat în Municipiul Brașov, la sediul social/punctul de lucru – utilizatoare ale unui autoturism în leasing.

Etapa II:  

  1. persoane fizice cu domiciliul în Municipiul Brasov, utilizatoare ale unui autoturism înmatriculat în Municipiul Brașov, cu contract de comodat, autentificat; cu contract de închiriere înregistrat la Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru adresa menționată pentru atribuire/licitație, proprietare ale unui autoturism proprietate personală, în leasing sau pentru care deține contract de comodat autentificat, pentru autoturisme înmatriculate în România;
  2. persoane juridice cu sediul social/punctul de lucru la adresa menționată pentru atribuire/licitație, utilizatoare ale unui autoturism înmatriculat în Municipiul Brașov, cu contract de comodat, autentificat.
  • Etapa III:

Pentru locurile rămase libere, după atribuirea prin licitație persoanelor prevăzute la punctul III, se organizează procedură de atribuire/licitație și pentru persoanele fizice/juridice care dețin un al doilea autoturism înmatriculat în Municipiul Brașov, în proprietate/folosință sau care sunt utilizatoare.

Tariful de parcare pentru utilizarea locului în parcarea de reședință este de 500 lei/an pentru autoturisme și 250 lei pe an pentru motociclete/mopede/triciclu/cvadriciclu (cu excepția locurilor licitate unde valoarea de atribuire este mai mare decât acesta, caz în care se va achita în continuare valoarea de atribuire).

 Plata tarifului de parcare/valorii de atribuire se va achita în termen de 30 de zile de la data atribuirii, proporțional cu perioada rămasă până la finalul anului calendaristic și dau dreptul folosirii locului de parcare 24 de ore/zi.

Cotidian

Fostul director al societății Aro Palace SA, Nicolae Albu, a încetat din viață. El era la conducerea societății în perioada modernizării aripii noi a hotelului Aro Palace

Publicat

in

Fostul director al SC Aro Palace SA Brașov,  Nicolae Albu, a murit miercuri. El era în Turcia, iar cauza morții a fost un infarct. Potrivit Biz Brașov, fostul director era în vacanță în Turcia, însă apropiați ai lui spun că el era, ca în fiecare an, în această perioadă, la tratament.

Nicolae Albu a fost la conducerea societății brașovene din anii 1990 și și-a încetat mandatul în anul 2013.

Printre altele, în perioada în care era Nicolae Albu la conducerea societății, la începutul anilor 2000, au fost realizate lucrările de modernizare a aripii noi a Hotelului Aro Palace.

După ce nu a mai fost director al Aro Palace, Albu a lucrat la SIF Transilvania (devenită ulterior Transilvania Investments).  

Nicolae Albu s-a născut în anul 1952, în satul Vad, comuna Șercaia și a rămas atașat de satul natal. De altfel, conform sătenilor, Nicolae Albu ar fi cel care a reușit să obțină de la Elena Udrea fondurile pentru construirea unui pod nou pe drumul care duce spre Poiana Narciselor.

Citește mai departe

Cotidian

Vola.ro lansează zborurile direct pe WhatsApp: AI-ul GoVola găsește bilete de avion în conversațiile cu prietenii

Vola.ro a lansat o funcționalitate prin care utilizatorii pot căuta și rezerva bilete de avion direct din WhatsApp, cu ajutorul unui asistent AI. Sistemul oferă recomandări în timp real, adaptate bugetului și preferințelor.

Publicat

in

Platforma de rezervări Vola.ro introduce o nouă funcționalitate prin care utilizatorii pot căuta și cumpăra bilete de avion direct din WhatsApp, cu ajutorul unui asistent bazat pe inteligență artificială, denumit GoVola. Serviciul le permite călătorilor să introducă cereri în limbaj natural, iar sistemul returnează automat opțiuni de zbor în timp real, cu prețuri actualizate și recomandări adaptate bugetului, perioadei sau destinației.

Bilete de avion căutate direct din WhatsApp

Noua funcție elimină pașii clasici de căutare pe platformele de rezervări, utilizatorii putând discuta direct cu AI-ul GoVola într-o conversație de tip chat. Exemplele oferite de companie includ mesaje precum „Weekend prelungit în iulie, sub 150 de euro de persoană” sau „ceva cald în august, plecare din Cluj”, pe baza cărora sistemul generează oferte disponibile în acel moment.

Opțiunile pot fi comparate direct în WhatsApp, iar utilizatorii pot continua discuția până la finalizarea rezervării.

Cum funcționează serviciul

Accesul la noua funcționalitate se face printr-un link dedicat, după care utilizatorul poate începe conversația cu asistentul AI.

„Căutarea unui zbor nu mai trebuie să fie un proces complicat, cu filtre, tab-uri deschise și zeci de comparații manuale. Cu AI-ul GoVola pe WhatsApp, aducem biletele de avion acolo unde oamenii oricum își planifică vacanțele, ca să propună el opțiunile care funcționează pentru tot grupul, fără ca cineva să fie nevoit să facă toată munca de unul singur. Este un pas firesc în direcția în care merge travel tech-ul – mai rapid, mai intuitiv, mai aproape de modul real în care oamenii iau decizii de călătorie”, a declarat Claudia Tocilă, director de comunicare Vola.ro.

Serviciul este gratuit și nu necesită instalarea unei aplicații suplimentare, funcționând direct în WhatsApp.

Utilizare în special pentru grupuri de călători

Una dintre funcțiile vizate este planificarea călătoriilor în grup, unde mai mulți utilizatori pot discuta într-un singur chat, iar AI-ul propune variante de zbor care se încadrează în bugetul și perioada stabilită de participanți. În locul schimburilor multiple de mesaje, capturi de ecran și comparații individuale, sistemul centralizează opțiunile și le prezintă direct în conversație.

Cum se folosește GoVola pe WhatsApp

  1. Utilizatorul accesează linkul dedicat: https://whatsapp.vola.ro/
  2. Introduce cererea în limbaj natural (destinație, buget, perioadă)
  3. AI-ul generează oferte de zbor disponibile în timp real
  4. Utilizatorul poate ajusta cererea și continua până la rezervare

Vola.ro activează pe piață din 2007 și oferă acces la zboruri operate de peste 500 de companii aeriene, inclusiv Wizz Air, Ryanair, TAROM, Lufthansa, KLM, Emirates sau Qatar Airways.

Citește mai departe

Cotidian

Unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România a fost redeschis. Pe Transfăgărășan se va putea circula doar ziua

Publicat

in

După o amânare de câteva ore, cauzate de codul portocaliu de ploi, Transfăgărășanul, a fost deschis traficului rutier pe sectorul alpin. Înainte de ase da la o parte panoul de beton care bloca drumul, drumarii l-au mai verificat o dată, pentru a se asigura că pe suprafața carosabilă nu au ajuns bucăți de rocă.

Conform reprezenților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Ruriere, drumul va fi deschis doar pe timp de zi, între orele 07.00 – 21.00.  

Drumul este închis în timpul iernii din cauza avalanșelor și este deschis la începutul verii după lucrări ample de deszăpezire. De altfel, anul acesta, în unele zone, stratul de zăpadă avea o grosime de 5 metri. De asemenea, pe drum au ajuns și bucăți de rocă ce au fost dislocate în timpul topirii zăpezii.

Citește mai departe

Trending