Ramai la curent!

Cotidian

„Brasovul civic” îi cere prefectului Marian Rasaliu să transmită Guvernului că brașovenii o susțin pe Kovesi

Publicat

in

Grupul Brașovul Civic a transmis prefectului județului Brașov, Marian Rasaliu, o scrisoare deschisă,  prin care îi solicită ca, prin atribuţiile pe care le are, să acționeze  pentru menţinerea climatului de pace socială şi a unei comunicări permanente cu toate nivelurile instituţionale şi sociale, acordând o atenţie constantă prevenirii tensiunilor sociale.

„Vă solicităm un punct de vedere faţă de poziţia guvernului prezentată de către Ministrul Justiției, domnul Tudorel Toader, prin raportul publicat în data de joi, 22 Februarie 2018. Sustineţi propunerea de revocare a Procurorului Şef al DNA, doamna Laura Codruța Kovesi? Publicarea raportului înainte de sesizarea CSM a pus o presiune uriaşă pe instituţie şi constituie o lovitură împotriva justiţiei. Reamintim că procurorul-şef al Direcției Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, este una dintre cele mai reprezentantive figuri în lupta anticorupţie din ultimii cinci ani şi un profesionist recunoscut de toate organismele internaționale din care România face parte. Considerăm că motivele enumerate în raport nu justifică propunerea de revocare, iar raportul este profund subiectiv şi cu un singur obiectiv: de revocare a şefei DNA, nu de analiză a activității Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau a şefei sale după cum argumentează public şi practicienii în domeniu. Peste 1.000 de magistraţi au trimis o scrisoare deschisă către Ministrul Justiţiei pentru susținerea independenţei justiţiei. Totodată, astăzi secția de procurori a Consiliul Superior al Magistraturii a decis să respingă cererea de revocare a şefei DNA, Laura Codruța Kovesi. De asemenea, amintim că în municipiul Braşov au avut loc recent ample mişcări de protest în semn de susținere a luptei anti-corupţie şi a şefei Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cetăţenii braşoveni manifestându-şi nemulţumirea cu privire la propunerea de revocare amintită anterior şi a calităţii şi veridicităţii raportului întocmit în acest sens”, se arată în scrisoarea deschisă. 

De asemenea, protestatarii brașoveni i-au solicitat prefectului „transmiterea acestor nemulţumiri la nivelul guvernului exprimându-ne totodată îngrijorarea legată de implicarea decidenţilor politici în lupta anti-corupţie. Separarea puterilor în stat trebuie asigurată pentru a avea o democrație reală, iar actul de justiţie trebuie desăvârşit de către profesionişti pe baza legilor existente şi acţionând cu bună credinţă”. 

 

Cotidian

Festivalul de plăcinte și căpșuni, în weekend la Lacul Noua din Brașov

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni aduce la Brașov trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor de sezon. Evenimentul are loc între 15 și 17 mai, la Lacul Nou, cu intrare liberă.

Publicat

in

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni 2026 va avea loc în perioada 15–17 mai, la Lacul Nou, acolo unde organizatorii pregătesc trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești.

Evenimentul va reuni comercianți și producători locali într-o zonă gastronomică amenajată în aer liber, care vor prezenta și comercializa fructe, deserturi și preparate de sezon. Vizitatorii vor putea găsi plăcinte cu căpșuni și brânză dulce, înghețată artizanală, clătite, gogoși, cheesecake-uri, tarte cu fructe și băuturi răcoritoare pe bază de fructe, anunță organizatorii de la Autentic Events.

De asemenea, va exista și o zonă dedicată preparatelor tradiționale, unde vor fi pregătite grătare, pastramă, cârnați de casă, tocănițe și alte produse specifice târgurilor culinare. Atmosfera va fi completată de muzică și activități de relaxare, într-un format adresat atât familiilor, cât și publicului tânăr.

Accesul publicului la eveniment va fi gratuit.

Citește mai departe

Cotidian

Distribuție Energie Electrică extinde rețelele electrice din zona industrială Transilana din Ghimbav. Cele existente nu mai fac față nevoilor de consum

Publicat

in

Aflată în plină dezvoltare zona industrială din nord-estul Ghimbavului va beneficia de investiții semnificative în rețelele electrice. Proiectul va fi derulat de Distribuție Energie Electrică SA – Sucursala Brașov, iar investiția este acum în etapa obținerii acordului de mediu.

Conform proiectului rețeaua de distribuție a energiei electrice va fi extinsă pentru asigurarea cu energie electrică a zonei de mică industrie, depozite și prestări servicii „Transilana II”, amplasată în zona nordică a orașului Ghimbav. Lucrările vor fi realizate pe străzile Avram Iancu, Calea Făgărașului, Gării, Aeroportului (actual Hermann Oberth), Iosif Silimon, Aviatorilor, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Dumitru Prunariu și Alexandru Șerbănescu.

Rețelele vor fi subterane  

Rețeaua electrică va fi subterană și va avea o lungile de 2.500 m. Cablurile electrice vr fi îngropate de-a lungul drumurilor publice de acces din zonă, în acostament sau zonă verde limitrofă carosabilului, pe domeniul public administrat de Primăria Ghimbav. De asemenea, cablurile electrice vor trece pe sub DN1, calea ferată Brașov – Sibiu și pârâul Ghimbășel.

Alimentarea cu energie electrică a proprietăților se va face prin intermediul a 19 cutii de distribuție amplasate conform proiectului. 

Alimentarea cu energie electrică se va face din Stația Ghimbav 110/20kV amplasată pe str. Făgărașului (DN1).

Citește mai departe

Cotidian

Cum îl face haina pe om: Sacoul lui Scripcaru, motiv de dispută în „războiul bulelor”

O dispută online pornită de la sacoul purtat de primarul Brașovului, George Scripcaru, readuce în atenție felul în care rețelele sociale transformă subiecte minore în teme centrale de dezbatere publică, în timp ce probleme importante rămân în plan secund.

Publicat

in

Zilele trecute, pe plan local, rețelele sociale au fost luate cu asalt, după o postare în care era prezentat un „caz revoltător” pentru Brașov. Primarul municipiului, George Scripcaru, a mers pe teren cu un sacou. „Bula USR” a reacționat instantaneu pe rețelele sociale, „dezvăluind” că haina primarului costă peste 8.200 de dolari. Mesajul subliminal, nescris, al acestei postări se dorea probabil să fie acela că „în timp de poporul moare de foame, primarul aruncă mii de dolari pe haine de lux”…

Această acuzație deosebit de gravă a fost „combătută cu fermitate” de edil, tot pe rețelele de socializare. Scripcaru a spus – cum altfel decât tot printr-un reel, că haina a costat „undeva la 300 de euro” și că este veche de trei ani.

Ba mai mult, s-a oferit să își vândă haina de pe el cu 400 de euro, pentru a avea și un profit.

Astfel de non-subiecte sunt frecvente în spațiul public, pentru cei care derulează campanii de acest tip fiind mult mai ușor să „agațe” audiența. De altfel, exemple recente în acest sens sunt și ceasurile lui Grindeanu. La fel cum, în trecut, vizate de astfel de „dezvăluiri” erau pantofii sau poșetele Elenei Udrea.

În tot acest timp, atât pe plan local, cât și pe plan național, trec „pe sub radar” subiecte și decizii importante, iar când acestea „explodează” este prea târziu.

Citește mai departe

Trending