Arhitectul-şef al judeţului Braşov, Mihai Sârbu, a pierdut azi lupta cu boala. Priveghiul va avea loc mâine de la ora 18.00 la domiciliul său din strada Ecaterina Varga, iar miercuri de la ora 14.00, va fi condus pe ultimul drum.
Arhitecul judeţului Braşov, Mihai Sîrbu, s-a născut în 1953 şi a absolvit în 1973 Liceul de Arte Plastice de la Cluj-Napoca, urmând apoi trei ani de studii la Facultatea de Arhitectură din cadrul Institutului Politehnic Cluj, şi alţi trei ani la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1979. Activitatea de arhitect şi-a început-o la Atelierul de proiectare judeţean Miercurea Ciuc, iar din 1983 a început să lucreze ca designer la IAR Ghimbav. Între anii 1987-1993 a lucrat la Consiliul Popular şi Consiliul Judeţean Braşov, ca inspector, iar între 1994 şi 2001 a fost şef serviciu urbanism la SC Proiect Braşov SA şi asociat unic la SC Dasaro SRL şi la SC Agenţia Sîrbu SRL. Din mai 2001, Mihai Sârbu a devenit arhitect-şef la Consiliul Judeţean Braşov, coordonînd toate activităţile de amenajare a teritoriului judeţului, activităţile de dezvoltare urbanistică a judeţului şi a localităţilor componente.
La sfârşitul lunii martie, Mihai Sârbu a primit titlul de cetăţean de onoare al judeţului Braşov, ca recunoaştere a meritelor sale în activităţile de dezvoltare urbanistică a judeţului Braşov.
Fii primul care comentează