Un localnic din Sânpetru a încercat să-și rezolve problemele pe care le are cu un vecin, sunând la 112 pentru a raporta că are suspiciuni ferme că acesta și-a sacrificat 3 porci cu pestă porcină. Pentru această alertare falsă a autorităților din Brașov, reclamantul din Sânpetru riscă o amendă consistentă.
Cazul a fost relatat de prefectul Brașovului, Marian Rasaliu, care a descris situația ca pe una de tip „capra vecinului”, iar în ecuație a fost inclusă și pesta porcină.
„Luni seara, un locuitor din Sânpetru a sunat la numărul unic de urgență, anunțând că unui vecin i-au murit subit 3 porci, lăsând de înțeles că ar putea fi vorba de pestă porcină. Am mers personal la fața locului, împreună cu primarul comunei, reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare, ai Comisariatului Județean Brașov al Gărzii Naționale de Mediu, pentru a vedea care este situația. Acolo am constatat că proprietarul sacrificase cei trei porci. S-au luat probe de carne, iar în urma analizării lor, constatarea a fost că animalele nu erau bolnave. Practic, prin apelul lui, locuitorul a reuși să pună pe jar autoritățile județene și, având în vedere acest lucru, noi ne vom îndrepta împotriva reclamantului”, a declarat prefectul.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a mai spus că „încurajăm sesizarea oricărei probleme, dar să nu se facă ce s-a făcut la Sânpetru”.
Fii primul care comentează