Pavilionul Mîrzescu al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu două centrale termice noi, pentru corpul vechi, respectiv pentru aripa nouă. Investiţia este necesară având în vedere că spitalul nu are autorizaţie ISCIR pentru cele două cazane pe care le are în prezent pentru producerea apei calde. În plus, clădirea actualei centrale termice nu respectă condiţiile de funcţionare a acestor cazane
Cele două centrale termice noi care vor fi cumpărate sunt estimate la 464.042 de lei fără TVA și vor fi achiziționate printr-o licitație pe care Consiliul Județean a lansat-o deja. Ofertele vor putea fi depuse până la data de 17 octombrie. Firma care va câştiga contractul va trebui să demonteze centralele vechi din subsolul clădirilor, să amenajeze spaţiul unde vor fi instalate cele noi şi apoi să se ocupe de instalarea propriu-zisă şi punerea în funcţiune.
Fii primul care comentează