Petiție online pentru salvarea parcului din Centrul Civic: fără catedrală

Brașovenii sunt invitați să semneze o petiție pentru salvarea parcului din Centrul Civic, în care nu ar trebui să apară o catedrală. Petiția NU VREM CATEDRALĂ ÎN CENTRUL CIVIC! Salvați Parcul din Centrul Civic Brașov!” a fost lansată în 28 februarie, iar până marți dimineața a fost semnată de 394 de persoane. 

Petiția se găsește AICI.

Autorii petiției au amintit că proiectul Catedralei Înălțarea Domnului, despre care s-a vorbit încă din anul 1992, a revenit actual după ce o asociație a obținut o decizie favorabilă din partea instanței, care obligă Primăria Brașov să includă lăcașul de cult în PUZ-ul Centrul Civic. 



 

Mesajul autorilor petiției este „Implică-te! votează pentru salvarea parcului din Centrul Civic!”

Reamintim că Asociaţia pentru Construirea Catedralei „Înălţarea Domnului“, care în 1992 a luat un teren în concesiune de la Primăria Brașov pentru construcția unei catedrale, cere Municipalității să modifice Planul de Urbanism Zonal al Centrului Civic, astfel încât să includă și această clădire. Terenul se află lângă biserica de lemn, din Centrul Civic. Asociația a obținut o decizie favorabilă în instanță, pentru a obliga Municipalitatea să modifice PUZ-ul.  În schimb, Primăria Brașov vrea să arate, tot în instanță, că o asociaţie se dizolvă de drept prin imposibilitatea constituirii adunării generale sau a consiliului director, pe o perioadă de cel puțin un an, conform statutului. Iar exact în această situație s-ar afla Asociația pentru Construirea Catedralei, după cum spun reprezentanți Primăriei.

2 Comentarii

  1. Adevărul e că primarul vrea să scape de ăștia cu catedrala pentru simplul motiv că cam tot parcul ăsta a fost scos demult la vânzare pentru noi construcții aducătoare de șpăgi groase. Punct.

  2. Unii vor mall, gata e deja la jumatate, eu vreau catedrala. Cine imi poate mie ingradi dreptul de a avea acea constructie?
    Da, VREAU CATEDRALA SI PUNCT. Nu-mi trebuie parc, si asa e inutil dupa finalizarea mall-ulu, va fi o poluare de domeniul criminal, daca acolo nu se face catedrala sigur va fi parcare pentru mall.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.