Ramai la curent!

Cotidian

Doar șapte brașoveni cu dizabilități și-au găsit un job în ultima perioadă. În ciuda facilităților, firmele evită să angajeze persoane cu nevoi speciale

Publicat

in

Chiar dacă pot primi stimulente financiare pentru angajarea persoanelor cu dizabilități pot beneficia stimulente financiare, firmele brașovene nu au fost interesate de această o oportunitate. 



 

Concret, potrivit directorului Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov, Liliana Dragomir, de când a intrat în vigoare legislația privind acordarea acestor stimulente, în județul nostru au fost angajați 7 tineri cu dizabilități.  

Potrivit legii, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, acordă facilităţi şi angajatorilor care încadrează angajaţi cu dizabilităţi. Suma primită de firme pentru fiecare salariat cu dizabilități poate ajunge la 2.250 de lei pe lună, timp de un an, condiția fiind ca angajatul în cauză să fie ținut în firmă cel puțin 18 luni.
 

Firmele nu vor „să se lege la cap”? 

Cel mai probabil, după ce au făcut unele calcule, firmele au ajuns la concluzia că angajarea unor persoane cu nevoi speciale nu este rentabilă, chiar dacă statul plătește o parte a salariului. De exemplu, în cazul în care au un salariat care se deplasează cu ajutorul scaunului cu rotile, trebuie amenajate rampe de acces și este nevoie cel puțin de reconfigurarea grupului sanitar. De asemenea, având un astfel de angajat, nu este exclus ca firmele să se teamă că vor avea parte de mai multe controale, iar managerii consideră că „nu merită să te legi la cap”. Nu în ultimul rând, există și percepția că o persoană cu nevoi speciale nu este la fel de productivă ca una „normală“, chiar și în situațiile în care dizabilitatea nu are nicio legătură cu sarcinile pe care le-ar avea de îndeplinit un astfel de salariat. 
  

Cotidian

Mai multe primării județul Brașov ar putea face angajări și după reorganizare. Chiar dacă li se taie posturi, rămân cu posturi vacante

Publicat

in

Restructurarea primăriilor, anunțată încă de anul trecut de Guvernul României, nu va avea ca efect reducerea de personal în toate localitățile din județul nostru. Planul Guvernului era să se reducă 30% din posturile prevăzute în organigramă (tăierea posturilor vacante dar și concedierea unor funcționari), iar numărul maxim de posturi la nivelul unei primării a fost calculat de Prefectura Brașov. Numai că în unele situații, primăriile vor rămâne cu posturi vacante și după ce pun în aplicare normativul transmis de Prefectură.

Astfel, la Primăria Zărnești, numărul maxim de posturi a fost redus de la 183 la 132.

„În prezent, structura de personal este de 157 de posturi plus 2 funcții de demnitate publică, dintre care 51 de posturi sunt vacante. În urma aplicării noilor prevederi legale, structura va fi ajustată la 130 de posturi plus 2 funcții de demnitate publică, dintre care vor rămâne 24 de posturi vacante. În mod concret, această modificare nu presupune disponibilizarea personalului existent”, a declarat primarul orașului Zărnești, Alexandru Igrișan.

Peste 50 de posturi vacante la Săcele

Și primăria Săcele ar putea face angajări după „reorganizare”. Mai exact, primarul din Săcele, Virgil Popa, a declarat că, în prezent, în organigramă sunt prevăzute în jur de 270 de posturi, iar după primirea adresei de la Prefectură, vor mai rămâne 203.

La Săcele, în prezent, sunt ocupate aproximativ 150 de posturi, astfel că, teoretic, Primăria Săcele va mai putea angaja 53 de persoane.

După restructurare, Primăria Codlea va avea 32 de posturi vacante

Nici la Primăria Codlea nu se vor face concedieri după restructurare.

„Vom avea aproximativ 32 de posturi vacante, ceea ce înseamnă că, teoretic, mai putem face angajări”, susține primarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu.

Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului, restructurarea la nivelul primăriilor trebuie realizată până până în 1 iulie.

Citește mai departe

Cotidian

Record pe Aeroportul Brașov: trafic aproape dublu față de anul trecut. De azi apare o nouă rută, iar spre finele săptămânii, și cursele charter

Publicat

in

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav încheie luna martie cu cele mai bune cifre de până acum, după ce a înregistrat atât un record de zboruri într-o singură zi, cât și o creștere spectaculoasă a numărului de pasageri.

În 31 martie, aeroportul brașovean a avut 14 curse regulate într-o singură zi, cel mai mare număr de zboruri operat până acum, către șapte destinații, dintre care trei capitale europene. În total, 2.266 de pasageri au tranzitat terminalul în doar 24 de ore.

Peste 113.000 de pasageri în primele trei luni din 2026

Luna martie s-a încheiat cu 41.207 pasageri, iar bilanțul pe primul trimestru al acestui an a ajuns astfel la 113.178 de persoane care au zburat spre sau dinspre Brașov. Comparativ cu aceeași perioadă din 2025, traficul de pasageri a crescut cu 99%, practic aproape s-a dublat. Față de primul trimestru din 2024, creșterea este și mai mare: 306%.

Aceste cifre confirmă că aeroportul de la Ghimbav începe să atragă tot mai mulți pasageri nu doar din Brașov, ci și din județele din jur, spun autoritățile județene:

„Ne aflăm în fața unui nou record pe Aeroportul Brașov, aeroportul nostru de suflet. Practic, în primul trimestru din 2026 am reușit să dublăm traficul de pasageri comparativ cu perioada similară a anului trecut. Ceea ce se va întâmpla în perioada următoare în ceea ce privește cursele regulate, destinațiile noi și inclusiv cele de vacanță va demonstra că Brașovul este un aeroport de succes. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în noi și în acest obiectiv extrem de important nu doar pentru brașoveni, ci pentru întreaga regiune și pentru România. Un mare «Mulțumesc!» tuturor companiilor aeriene care au avut încredere în Aeroportul Brașov și în special partenerului nostru Wizz Air, dar și tuturor pasagerilor care au utilizat facilitățile noastre aeroportuare în deplasările lor”, a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.

Brașovul are o nouă rută: zboruri spre Katowice

Tot marți a fost inaugurată și ruta Brașov – Katowice, operată de Wizz Air, cu trei zboruri pe săptămână.

Astfel, în acest moment, de la Brașov se poate zbura regulat către nouă orașe din cinci țări – Anglia, Ungaria, Germania, Italia și Polonia. Lista destinațiilor va continua să crească, prin lansarea, din 9 iunie, a rutei către Varșovia, care va deveni a zecea destinație operată de la Brașov.

În plus, odată cu trecerea la ora de vară, operatorul Wizz Air a crescut frecvența curselor, astfel că aeroportul brașovean a ajuns la 31 de curse regulate dus-întors pe săptămână, spre următoarele destinații:

  • Londra și Budapesta – zboruri zilnice;
  • Nürnberg, Roma și Katowice – operate de trei ori pe săptămână;
  • Dortmund și Napoli – curse de două ori pe săptămână;
  • Memmingen și Milano – de două ori pe săptămână;

Din aprilie încep și cursele charter

Pe lângă zborurile regulate, din 3 aprilie încep și cursele charter de pe Aeroportul Brașov. Prima destinație de vacanță va fi Hurghada (Egipt), operată de Anima Wings, cu două curse pe săptămână. Această extindere este importantă mai ales pentru sezonul turistic, în condițiile în care tot mai mulți brașoveni și locuitori din centrul țării aleg să plece direct din Ghimbav, fără a mai merge la București sau Sibiu.

Citește mai departe

Cotidian

Aproape un milion de lei pentru curățarea drumului forestier de la Pietrele lui Solomon, blocat după alunecarea de teren produsă în 19 martie

Publicat

in

Drumul forestier de la Pietrele lui Solomon, acoperit de alunecare de teren din 19 martie va mai rămâne o periadă închis. Eliberarea acestuia a început la finalul săptămânii trecute, iar lucrările sunt realizate de o firmă brașoveană, contractată prin atribuire directă de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstat pentru suma de 900.033 lei, fără TVA.

Pentru eliberarea drumului, firma a adus pe șantier utilaje grele, acestea fiind folosite pentru mutarea rocilor și pământului de pe drumul forestier. De asemenea, municipalitatea brașovenă a anunțat că vor fi dislocate toate stâncile instabile de pe versant și vor fi extrași arborii care riscă să se prăbușească.

Până la finalizarea lucrărilor, drumul forestier, folosit foarte mult de turiști, va fi închis.

Citește mai departe

Trending