Connect with us

Fapt divers

FOTO. Al doilea accident de planor din acest an. Pilotul a scăpat cu viață

Published

on

Un echipaj SMURD intervine în jurul orei 18.00 în zona aerodromului de la Sânpetru, acolo unde un planor a ratat aterizarea. 

În urca accidentului a rezultat o victimă, care este conştientă, dar încarcerată, spun reprezentanții Inspectoratului pentru situații de Urgență Brașov.

 

Potrivit realitatea.net, care citează ISU Brasov, s-au deplasat la faţa locului un echipaj SMURD, altul pentru descarcerare şi unul cu apă şi spumă.

UPDATE ora 19.50. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov,  Marius Leonte,  pacientul a fost adus la spital cu plăgi faciale multiple. De asemenea,  pilotul avea contuzie toracică și abdominală, dar și o fractură,  prima estimare fiind ca nu a fost afectată măduva osoasă. Totodată, pacientul prezenta și o contuzie la peroneu”. Se așteaptă rezultatul de la computerul tomograf,  pentru a vedea dacă are și leziuni craniene.  Pacientul va fi internat la terapie intensivă”, a anunțat Leonte. 

Acesta este al doilea accident de planor produs anul acesta în județul Brașov.  Primul s-a produs în primăvara,  când un planor decolat de la Sânpetru a aterizat forțat într-un lan de porumb. 

Fapt divers

Accident tragic într-o pădure din județul Brașov. Echipele de intervenție nu au mai putut face nimic

Published

on

Salvatorii montani din Zărnești au avut parte, luni, de o misiune în care nu le-a rămas decât să constate decesul.

În jurul orei 16.30, ei au fost solicitați prin numărul unic de urgență 112 să intervină în zona Bârsa Groșetului – Pârâul lui Boboc, unde un lucrător forestier a suferit un accident.

„La intervenție au fost mobilizate în regim de urgență un echipaj terestru, precum și elicopterul din POA Brașov. Din păcate, la fața locului nu s-a mai putut face nimic pentru victimă, fiind doar constatat decesul acesteia”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Cauzele accidentului urmează să fie stabilite de organele de anchetă.

Continue Reading

Cotidian

Activitatea Spitalului Militar Brașov, afectată de un incendiu. Flăcările au distrus materiale sanitare depozitate într-un container

Published

on

Un incendiu a izbucnit luni dimineață în curtea Spitalului Militar din municipiul Brașov, la un container în care erau depozitate materiale sanitare, a anunțat ISU Brașov. Potrivit Europa FM, nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului.

Incendiul a pornit la un container în care erau depozitate mai multe materiale sanitare. Acesta se manifestă cu degajare mare de fum care poate fi văzut de la câțiva kilometri distanță.

Pompierii au menționat că nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului, iar în urma incendiului nu au rezultat victime. În schimb, activitatea în mai multe pavilioane ale Spitalului Militar este întreruptă.

De asemenea, incendiul a fost localizat și nu există pericol de extindere la alte spații sau clădiri aflate în apropiere, precizează ISU Brașov.

Pentru stingerea incendiului, pompierii au intervenit cu trei autospeciale.

Continue Reading

Fapt divers

Accident feroviar în Brașov: tren încărcat cu motorină, în coliziune cu un autoturism

Published

on

Un accident feroviar grav s-a produs azi, în municipiul Brașov, după ce o garnitură de tren care transporta motorină a intrat în coliziune cu un autoturism, pe strada Borzești, în zona dinspre Bartolomeu. La fața locului au fost mobilizate de urgență mai multe echipe de intervenție ale ISU.

Am fost anunțați despre producerea unui accident feroviar în municipiul Brașov, pe strada Borzești, unde o garnitură de tren a intrat în coliziune cu un autoturism”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.

Potrivit ISU, în urma impactului nu au fost înregistrate victime, însă intervenția a fost una complexă, având în vedere natura încărcăturii transportate de tren.

Intervenție cu autospecială CBRN, din cauza riscului de incendiu

La locul accidentului au fost trimise un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN (pentru riscuri chimice, biologice, radiologice și nucleare) și un echipaj SMURD.

Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, întrucât garnitura de tren era formată din mai multe vagoane încărcate cu motorină, existând un potențial risc major în cazul producerii unor scurgeri sau al izbucnirii unui incendiu.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente.

Continue Reading

Trending