Oraşele Victoria şi Zărneşti primesc 7,3 milioane de lei de la Fondul de Mediu, pentru închiderea depozitelor neconforme de deşeuri

Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat miercuri 2 dosare de finanţare depuse de unităţile administrativ teritoriale, pentru închiderea depozitelor de deşeuri municipale neconforme, în aplicarea prevederilor deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pronunţată în Dosarul C-301 /17.

Proiectele aprobate în cadrul şedinţei de astăzi aparţin oraşelor Victoria şi Zărneşti.

Pentru proiectul său de închidere a depozitului neconform de deşeuri, oraşul Victoria va beneficia de suma de  4.477.280,65 lei, iar oraşul Zărneşti,  de 2.822.487,71 lei;

Suma alocată sesiunii de finanţare a pentru acest program este de 100.000 mii lei, de la Adminiistraţia Fondului de Mediu, iar finanţarea se acordă în procent de până la 100% din cheltuielile eligibile.

Sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare este în desfăşurare până la data de 30 august 2019, iar proiectele eligibile sunt cele din Lista depozitelor de deşeuri municipale care trebuie închise, conform deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, furnizată de către Ministerul Mediului şi publicată pe site-ul AFM.

Printre localităţile aşteptate să solicite finanţare pentru închiderea depozitului neconform de deşeuri este şi municipiul Braşov, însă în prezent, unitatea administrativ-teritoriale are de clarificat câteva chestiuni de natură juridică cu municipiul Săcele, pe teritoriul căruia se află o parte din depozit. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.