Ramai la curent!

Cotidian

80 de teze de doctorat au dispărut din arhiva Academiei de Poliție. Nu există o evidență clară a persoanelor cărora li s-a acordat titlul de doctor

Publicat

in

80 de teze de doctorat susținute în perioada 2011-2016 nu se regăsesc în format electronic în arhiva Academiei de Poliție, iar alte trei teze nu există nici în format tipărit. Acestor teze dispărute li se adaugă și lucrările științifice a doi decani din Academia de Poliție: cel al Facultății de Poliție și cel al Facultății de Științe Juridice și Administrative, care și-au obținut titlurile înainte de 2011, scrie jurnalista Emilia Șercan în PressOne.

Constatările se regăsesc în Raportul Corpului de Control al ministrului de Interne, care timp de două luni a făcut verificări extinse asupra tezelor de doctorat susținute după anul 2011, raport obținut în exclusivitate de Emilia Șercan. Rămâne o necunoscută, însă, numărul total de teze care nu se regăsesc în arhiva Academiei de Poliție din toate cele susținute vreodată în această universitate. 

Verificările de la Academia de Poliție scot la suprafață și alte informații de-a dreptul șocante: la nivelul instituției nu există o evidență clară a persoanelor cărora li s-a acordat titlul de doctor și nici a dosarelor de doctorat ale acestora.

La 21 martie 2019, Consiliul de Administrație al Academiei de Poliție a decis ca tezele de doctorat ale rectorului, prorectorilor, decanilor și șefilor de servicii să fie verificate de Comisia de Etică. În total, 14 persoane. Până la finalizarea controlului Ministerului de Interne, la finalul lunii mai 2019, doar 10 din cele 14 persoane și-au pus tezele de doctorat la dispoziția Comisiei de Etică. Cei patru care au refuzat să își pună tezele de doctorat la dispoziția Comisiei de Etică a Academiei de Poliție sunt: Cristian Eduard Ștefan, decanul Facultății de Poliție; Bogdan Țonea, decanul Facultății de Științe Juridice și Administrative; Ștefan Trache, decanul Facultății de Pompieri și Iulia Cheșcă, decanul Facultății de Arhivistică. 

Cealaltă constatare surprinzătoare din Raportul Corpului de Control al ministrului de Interne se referă la 80 de teze de doctorat susținute în intervalul 2011-2016 care nu se regăsesc în format electronic, mai exact în versiune word, în arhiva Academiei de Poliție. Cele 80 de teze reprezintă un procent de 30,5% din totalul celor 262 de lucrări științifice susținute în intervalul 2011-2016 la Academia de Poliție. 

Aceste teze de aflau în Academia de Poliție în martie 2016 “atât în format letric cât și electronic”. La acea dată, toate tezele au fost trimise în format pdf Consiliul Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), fapt consemnat în registrele de corespondență dintre Academie și CNATDCU verificate de reprezentanții Ministerului de Interne. 

Lipsa tezelor de doctorat în format electronic a făcut ca cele 80 de lucrări științifice să nu poată fi verificate cu softul de analizare a similitudinilor.

Conducerea Academiei de Poliție a făcut adrese oficiale doar pentru autorii a 46 de teze de doctorat care nu au fost găsite în arhiva instituției în format electronic, și nu pentru toate cele 80, cum mai iese din Raportul Corpului de Control.
 
Tot din Raportul Corpului de Control reiese că nici cele 51 de tezele existente în format pdf nu au fost verificate cu programul de stabilire a similitudinilor, deși softul achiziționat de Academia de Poliție – Sistem Antiplagiat – permitea analizarea versiunilor pdf.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Avertizare la Dumbrăvița: Apă nepotabilă în sistemul public! Ce le recomandă primăria cetățenilor care nu au alte surse de alimentare

Primăria Dumbrăvița a anunțat că apa din rețeaua publică a localităților Dumbrăvița și Vlădeni nu este potabilă. Până la noi analize și confirmarea conformității, autoritățile recomandă să nu fie folosită pentru băut, prepararea alimentelor sau spălatul pe dinți.

Publicat

in

Primăria Dumbrăvița a anunțat ieri că apa din rețeaua publică a comunei nu este potabilă. Informarea a fost făcută după ce au fost primite rezultatele analizelor  probelor de apă prelevate în 2 iunie din punctele de monitorizare aflate în localitățile Dumbrăvița și Vlădeni.

„Până la remedierea situației și comunicarea oficială a rezultatelor conforme, vă rugăm să nu utilizați apa pentru băut, prepararea alimentelor, spălatul pe dinți. În lipsa unei surse alternative de apă potabilă, se recomandă consumul apei numai după fierbere, timp de 3–10 minute, urmată de răcirea acesteia”, a anunțat Primăria Dumbrăvița.

Autoritățile locale precizat că  se vor efectua noi analize ale calității apei, iar când rezultatele vor confirma că apa se încadrează în parametrii legali pentru consumul uman, cetățenii vor fi informați printr-un nou anunț oficial.

Citește mai departe

Cotidian

Trei seri de muzică la Biserica Neagră: Turneul Stradivarius, un cor din Germania și un nou concert la Festivalul Organ Nights

Biserica Neagră găzduiește, în ultima săptămână din iunie, trei evenimente muzicale importante: un concert coral susținut de Nürnberger Hauptstadtchor, Turneul Internațional Stradivarius cu Alexandru Tomescu și un nou recital din cadrul Festivalului Organ Nights.

Publicat

in

De

 În perioada 23 – 27 iunie, Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov organizează o serie de concerte ce reunesc registre și stiluri muzicale diverse, oferind publicului oportunitatea de a se bucura de experiențe artistice variate.

Matineu la Biserica Neagră cu corul mixt de amatori Nürnberger Hauptstadtchor

Marți,  23 iunie, ora 12.00, în Biserica Neagră va avea loc un matineu susținut de Nürnberger Hauptstadtchor, din Germania, un cor mixt de amatori, fondat în anul 2011. Acesta s-a format în jurul ideii de comuniune, socializare și timp petrecut împreună prin muzică, spun organizatorii. Concertele sale pun accent pe caracterul accesibil și bucuria interpretării, atât pentru coriști, cât și pentru public, abordând repertorii diverse. Repertoriul corului este variat și cuprinde atât lucrări clasice, cât și piese pop germane, imnuri africane, gospel, prezentate într-o interpretare proprie, adesea fără utilizarea partiturilor, în câteva apariții live anual. Dirijorul corului, Franz-Xaver Reinprecht, este un pasionat al muzicii corale, implicat în compunerea și realizarea de aranjamente pentru cor, pe care le abordează cu sensibilitate și entuziasm. 

Accesul la matineu se va face în baza biletului de vizitare, care se poate achiziționa în aceeași zi, de la magazinul de cadouri al Bisericii Negre, INSPIRATIO Gift Studio, situat vizavi de intrarea în Biserica Neagră.

Turneul Internațional Stradivarius ajunge și la Biserica Neagră

Miercuri, 24 iunie, ora 19.00, are loc un concert extraordinar de vioară, chitară clasică și bandoneon, parte a Turneului Internațional Stradivarius, ediția a XIX-a. Sub titlul „MUZELE”, evenimentul aduce în prim-plan un program unic, dedicat lui Constantin Brâncuși, la celebrarea a 150 de ani de la nașterea sa.

Concertul va fi susținut de cunoscutul violonist Alexandru Tomescu, la vioara Stradivarius Elder-Voicu, de talentatul chitarist Dragoș Ilie, la chitară clasică, și de artistul de origine argentiniană, Omar Massa la bandoneon, prezenți pentru prima dată în această formulă, în Biserica Neagră.

Turneul Internațional Stradivarius – „MUZELE” – ediția a XIX-a, 2026, dorește să continue să surprindă și să creeze publicului emoții și experiențe memorabile, care conectează oamenii dincolo de bariere lingvistice și culturale, creând o conexiune valoroasă, care stimulează prin energia unui sentiment de unitate și emoții împărtășite. Printre caracteristicile distinctive ale operei lui Brâncuși se numără obsesia pentru alb și lumină, care a transformat modul în care percepem sculptura și arta în general. Brâncuși a integrat această obsesie în creațiile sale și a redefinit conceptul de formă și lumină în sculptură, iar muzele lui sunt împărțite în surse de inspirație și muze protectoare.

În program se regăsesc lucrări de Erik Satie (1866-1925), George Enescu (1881-1955) și Astor Piazzolla (1921-1992), într-o transcripție pentru vioară, chitară clasică și bandoneon.

Biletele se pot achiziționa începând cu data de 12 iunie, din magazinul de cadouri al Bisericii Negre, INSPIRATIO Gift Studio (situat vizavi de Biserica Neagră, la adresa Curtea Johannes Honterus, nr. 8), sau online de pe https://booktes.com/bilet/turneul-international-stradivarius-muzele-editia-a-xix-a. Prețul unui bilet este de 100 lei pentru toate categoriile de vârstă. 

Organistul Bazilicii Nostra Signora della Rosa din Santa Margherita Ligure (Italia), la ORGAN NIGHTS

Sâmbătă, 27 iunie, ora 18.00, cel de-al patrulea concert din cadrul Festivalului ORGAN NIGHTS 2026 îl va avea ca invitat pe Rodolfo Bellatti, organist al Bazilicii Nostra Signora della Rosa din Santa Margherita Ligure (Italia), artist cu o bogată activitate concertistică și didactică în Europa, precum și cu preocupări în domeniul cercetării muzicologice și al construcției de orgi. 

Programul va cuprinde lucrări de Arcangelo Corelli, Bernardo Pasquini, Bernardo Storace, Nicolaus Bruhns, Johann Sebastian Bach, Marco Enrico Bossi și Johannes Brahms.

Costul unui bilet este de 35 lei, iar copiii sub 18 ani beneficiază de gratuitate. Biletele pot fi achiziționate începând cu data de 22 iunie, de la casa de bilete aflată în incinta magazinului INSPIRATIO Gift Studio, sau online, accesând linkul https://booktes.com/bilet/organ-nights-rodolfo-bellatti-la-biserica-neagra.

Citește mai departe

Cotidian

Fostul director al societății Aro Palace SA, Nicolae Albu, a încetat din viață. El era la conducerea societății în perioada modernizării aripii noi a hotelului Aro Palace

Publicat

in

Fostul director al SC Aro Palace SA Brașov,  Nicolae Albu, a murit miercuri. El era în Turcia, iar cauza morții a fost un infarct. Potrivit Biz Brașov, fostul director era în vacanță în Turcia, însă apropiați ai lui spun că el era, ca în fiecare an, în această perioadă, la tratament.

Nicolae Albu a fost la conducerea societății brașovene din anii 1990 și și-a încetat mandatul în anul 2013.

Printre altele, în perioada în care era Nicolae Albu la conducerea societății, la începutul anilor 2000, au fost realizate lucrările de modernizare a aripii noi a Hotelului Aro Palace.

După ce nu a mai fost director al Aro Palace, Albu a lucrat la SIF Transilvania (devenită ulterior Transilvania Investments).  

Nicolae Albu s-a născut în anul 1952, în satul Vad, comuna Șercaia și a rămas atașat de satul natal. De altfel, conform sătenilor, Nicolae Albu ar fi cel care a reușit să obțină de la Elena Udrea fondurile pentru construirea unui pod nou pe drumul care duce spre Poiana Narciselor.

Citește mai departe

Trending