Ramai la curent!

Cotidian

Ce măsuri s-au luat în Brașov pentru reducerea poluării în oraș. Autobuzele Menarini, pe lista de realizări

Publicat

in

Consilierii locali brașoveni au aprobat în ultima ședință plen măsurile de îmbunătățire a calității aerului, luate de municipalitatea brașoveană în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2019. Acestea sunt incluse în Planul integrat de calitate a aerului în municipiul Braşov  pentru perioada 2018 – 2022,  aprobat în luna octombrie a anului trecut de Consiliul Local Brașov. 

 Setul de măsuri cuprins în Planul integrat de calitate a aerului în Municipiul Braşov este corelat cu proiectele cuprinse în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană Brașov (SIDU) a Polului de Creştere Braşov, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Polul de Creștere Brașov (PMUD), Planul de Acţiune pentru Energie Durabilă Brașov 2010-2020 (PAED), Strategia Locală pentru Încălzire în Municipiul Brașov şi Lista de proiecte prioritare ale Municipiului Braşov pentru perioada 2019-2023,  aprobate prin hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Braşov.

Ce a fost trecut în raportul pe trimestrul II 2019 

   55 de autobuze diesel Euro 6 pe străzi 

Măsura 1.1.1 din planCreșterea ponderii utilizării transportului public ecologic – achiziţionarea de mijloace de transport ecologice prin contractul BERD, respectiv, în  trimestrul II : intrarea în parcul RATBV a 55 de autobuze Euro 6 din cele 105 contractate, care se adaugă la cele 50 de autobuze intrate în parcul RATBV în anul 2018 și în trimestrul I 2019. Cele 105 autobuze Euro 6  sunt puse în circulație pe traseele RATBV din municipiul Brașov, fiind înlocuite autobuzele vechi.

Măsura 1.1.7 din planGestionarea traficului prin introducerea de restricţii – accesul autovehiculelor în zonele cu restricții numai în baza autorizațiilor emise de primărie (permis de liberă trecere) – prin serviciul de specialitate , în  trimestrul II din 2019,  s-au eliberat 272 Permise de liberă trecere (lunare, trimestriale, semestriale și anuale), respectiv 1.797 Permise LT zilnice.

Măsura 1.1.13 din planContinuarea modernizării centralelor termice de cvartal – reabilitare rețele de distribuție a agentului termic – prin implementarea proiectului Reabilitarea reţelelor de transport şi distribuţie energie termică în zona rezidenţială Tractorul Braşov, proiect cofinanţat prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român. Aceste lucrări de investiţie sunt în curs de realizare, termenul de execuție este de 8 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, dar nu mai târziu de 31 august 2019. În trimestrul II din 2019 s-au montat aproximativ 3.080 m de conductă de transport, care se adaugă la cei 3.150 m conductă raportata anterior, din totalul de 7.696 m. 

Mai multe giratorii și intersecții verzi 

Măsura 1.1.16 din planCreșterea suprafeței spațiilor verzi și gestionarea corespunzătoare a celor existente. În perioada 01.04.2019 -30.06.2019 s-a alocat suma de 2.319.437 lei pentru servicii de amenajare şi întreţinere a zonelor verzi și suma de 417.798,79 lei pentru achiziţie material dendrofloricol (1.240 mp extindere zone verzi pe domeniul public în sensuri giratorii și intersecții străzi; 434 de arbori si arbuști  plantați; 2.780 ml gard viu plantat; 3.360 mp plantați cu flori si gazon). 

Măsura 1.1.17 din planCreşterea eficienţei salubrizării urbane-salubrizarea străzilor-Aspirarea carosabilului și spălarea acestuia – conform contractelor încheiate, în perioada 01.04.2019 – 30.06.2019 s-au realizat lucrări de măturat mecanizat pe o suprafața de19.759.208 mp ; spălat stăzi și trotuare – 666.692 mp ; stropit străzi și trotuare – 611.476 mp, fiind alocată suma de 475.035,8 lei. 

Cotidian

Festivalul de plăcinte și căpșuni, în weekend la Lacul Noua din Brașov

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni aduce la Brașov trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor de sezon. Evenimentul are loc între 15 și 17 mai, la Lacul Nou, cu intrare liberă.

Publicat

in

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni 2026 va avea loc în perioada 15–17 mai, la Lacul Nou, acolo unde organizatorii pregătesc trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești.

Evenimentul va reuni comercianți și producători locali într-o zonă gastronomică amenajată în aer liber, care vor prezenta și comercializa fructe, deserturi și preparate de sezon. Vizitatorii vor putea găsi plăcinte cu căpșuni și brânză dulce, înghețată artizanală, clătite, gogoși, cheesecake-uri, tarte cu fructe și băuturi răcoritoare pe bază de fructe, anunță organizatorii de la Autentic Events.

De asemenea, va exista și o zonă dedicată preparatelor tradiționale, unde vor fi pregătite grătare, pastramă, cârnați de casă, tocănițe și alte produse specifice târgurilor culinare. Atmosfera va fi completată de muzică și activități de relaxare, într-un format adresat atât familiilor, cât și publicului tânăr.

Accesul publicului la eveniment va fi gratuit.

Citește mai departe

Cotidian

Distribuție Energie Electrică extinde rețelele electrice din zona industrială Transilana din Ghimbav. Cele existente nu mai fac față nevoilor de consum

Publicat

in

Aflată în plină dezvoltare zona industrială din nord-estul Ghimbavului va beneficia de investiții semnificative în rețelele electrice. Proiectul va fi derulat de Distribuție Energie Electrică SA – Sucursala Brașov, iar investiția este acum în etapa obținerii acordului de mediu.

Conform proiectului rețeaua de distribuție a energiei electrice va fi extinsă pentru asigurarea cu energie electrică a zonei de mică industrie, depozite și prestări servicii „Transilana II”, amplasată în zona nordică a orașului Ghimbav. Lucrările vor fi realizate pe străzile Avram Iancu, Calea Făgărașului, Gării, Aeroportului (actual Hermann Oberth), Iosif Silimon, Aviatorilor, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Dumitru Prunariu și Alexandru Șerbănescu.

Rețelele vor fi subterane  

Rețeaua electrică va fi subterană și va avea o lungile de 2.500 m. Cablurile electrice vr fi îngropate de-a lungul drumurilor publice de acces din zonă, în acostament sau zonă verde limitrofă carosabilului, pe domeniul public administrat de Primăria Ghimbav. De asemenea, cablurile electrice vor trece pe sub DN1, calea ferată Brașov – Sibiu și pârâul Ghimbășel.

Alimentarea cu energie electrică a proprietăților se va face prin intermediul a 19 cutii de distribuție amplasate conform proiectului. 

Alimentarea cu energie electrică se va face din Stația Ghimbav 110/20kV amplasată pe str. Făgărașului (DN1).

Citește mai departe

Cotidian

Cum îl face haina pe om: Sacoul lui Scripcaru, motiv de dispută în „războiul bulelor”

O dispută online pornită de la sacoul purtat de primarul Brașovului, George Scripcaru, readuce în atenție felul în care rețelele sociale transformă subiecte minore în teme centrale de dezbatere publică, în timp ce probleme importante rămân în plan secund.

Publicat

in

Zilele trecute, pe plan local, rețelele sociale au fost luate cu asalt, după o postare în care era prezentat un „caz revoltător” pentru Brașov. Primarul municipiului, George Scripcaru, a mers pe teren cu un sacou. „Bula USR” a reacționat instantaneu pe rețelele sociale, „dezvăluind” că haina primarului costă peste 8.200 de dolari. Mesajul subliminal, nescris, al acestei postări se dorea probabil să fie acela că „în timp de poporul moare de foame, primarul aruncă mii de dolari pe haine de lux”…

Această acuzație deosebit de gravă a fost „combătută cu fermitate” de edil, tot pe rețelele de socializare. Scripcaru a spus – cum altfel decât tot printr-un reel, că haina a costat „undeva la 300 de euro” și că este veche de trei ani.

Ba mai mult, s-a oferit să își vândă haina de pe el cu 400 de euro, pentru a avea și un profit.

Astfel de non-subiecte sunt frecvente în spațiul public, pentru cei care derulează campanii de acest tip fiind mult mai ușor să „agațe” audiența. De altfel, exemple recente în acest sens sunt și ceasurile lui Grindeanu. La fel cum, în trecut, vizate de astfel de „dezvăluiri” erau pantofii sau poșetele Elenei Udrea.

În tot acest timp, atât pe plan local, cât și pe plan național, trec „pe sub radar” subiecte și decizii importante, iar când acestea „explodează” este prea târziu.

Citește mai departe

Trending