Ramai la curent!

Cotidian

Profesor-scriitor, fost director al Colegiului Naţional „Andrei Şaguna“, propus pentru titlul de Cetăţean de onoare al Braşovului

Publicat

in

Consiliul Local Braşov va supune aprobării acordarea unui nou titlu de Cetăţean de Onoare. De aceastădată, cel care va fi „onorat“ este scriitorul Ion Popescu Topolog. Popescu Ion Topolog s-a născut în data de 27 decembrie 1933 în comuna Berislaveşti, judeţul Vâlcea şi este absolvent al Facultăţii de Filologie, specialitatea româna-istorie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. 

În anul 1956 lucrează ca ziarist la ziarul Făclia din Cluj, fiind totodată şi profesor de limba şi literatura română la Liceul Şt. O. Iosif din Rupea, unde a predat până în anul 1960. Timp de doi ani a fost secretar studii muzicale la Teatrul Muzical Braşov urmând ca din 1962 să fie profesor la Colegiul Naţional Andrei Şaguna pâna în 2001. În perioada 1991-1996 a fost şi director al acestui colegiu. În anul 1996 predă Estetica pentrul anul IV de studii la Facultatea de Filologie Braşov, devenind profesor colaborator. În 1998, Ion Popescu Topolog a devenit director fondator al Editurii şi Revistei Dealul Melcilor, iar din 2002 până în 2004, lector universitar la Facultatea de Jurnalism a Universităţii Româno-Canadiene din Braşov.

„În privinţa activităţilor culturale se remarcă prin funcţia de preşedinte al Comisiei de Cultură, Învăţământ, Culte, Ştiinţa, Sport din cadrul Consiliului Local al Municipiului Braşov în perioada 1990-2000, iar timp de 4 ani (2000-2004) este secretar al Comisiei de Cultura, Învăţământ, Culte, Ştiinţă din cadrul Consiliului Judeţean Braşov“, se arată în raportul care însoţeşte propunerea de acordare a titluliui de Cetăţeande Onoare al Braşovului.

În ceea ce priveşte activitatea literară şi ştiinţifica, Ion Popescu Topolog este autorul mai multor romane, povestiri şi poeme. Prima lucrare importantă este romanul istoric „Lovituri din umbră“, publicat în 1967. Anul următor publică la Editura pentru Literatura, Colecţia Luceafarul povestirile „O parte din continent“. Alte lucrari de seamă sunt romane precum „Denisa“, „Torna Torna Fratre“, „Paşii“, „Cicoarea“, „Urmaşii lui Euclid“, „Chemarea şarmului la Acvileia“, „Tatăl şi Fiul“. Ion Popescu Topolog a primit în mai multe rânduri distincţii ale Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România. În anii 1977, 1995 şi 2005 a primit premiul pentru proza, în 1982 Premiul la literatura pentru copii ,iar în 2004 Opera Omnia. Premiul „Cartea anului 2015” îl primeste pentru romanul „Judith“.

Cotidian

Doliu în fotbalul românesc. Inima lui Mircea Lucescu a cedat

Publicat

in

Astăzi, marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului Mircea Lucescu”. Anunțul a fost făcut de Spitalul Universitar de Urgență București, printr-un comunicat de presă.

Tehnicianul român a fost internat la spitalul din București în 29 martie, după ce a leșinat în vestiarul naționalei, din cauza unei tahicardii ventriculare, în timp ce ținea ședința tehnică alături de jucători. Vneri, înainte de a fi externat, selecționerul a suferit un infarct miocardic acut. 

Spitalul Universitar comunicase marți dimineață că Lucescu a avut aritmii severe peste noapte și starea sa se înrăutățise

Lucescu și-a început cariera de antrenor în anul 1979 și a antrenat în România, Italia, Turcia, Ucraina și Rusia.

Mircea Lucescu fost primul antrenor care a calificat echipa naționala a României la un Campionat European, în anul 1984. 

Citește mai departe

Cotidian

Se întorc mai puțini bani la comunitățile locale. Studiu de caz: La Săcele este al doilea an consecutiv cu alocări mai mici

Publicat

in

Temerile unor primari, care anticipau că Guvernul va distribui mai puțini bani către autoritățile locale din cotele defalcate din impozitul pe venit și din taxa pe valoarea adăugată (care sunt procente din banii colectați din teritoriu la bugetul de stat) par a se adeveri. De exemplu, municipiul Săcele este în al doilea an consecutiv în care primește mai puțini bani din cele două surse.

Astfel, primarul din Săcele, Virgil Popa, a anunțat că din cotele defalcate din impozitul pe venit și din sumele defalcate din TVA – principalele surse care alcătuiesc bugetul local – municipiul a primit în 2026 cu 6,5 milioane lei mai puțin față de anul 2025.

„Vă reamintesc că și în anul 2025 am avut o diminuare semnificativă, de aproximativ 10 milioane lei față de 2024. Astfel, dacă privim în ansamblu, în doar doi ani, municipiul Săcele a pierdut aproximativ 17 milioane lei din aceste alocări. Banii din cele două surse nu îi cerșim, ci ni se cuvin, potrivit legislației”, a declarat primarul.

El a precizat că aceste diminuări afectează strategia municipiului privind investițiile și angajarea altor cheltuieli.

„Deocamdată suntem «în grafic», dar va trebui să analizăm cu atenție planurile de investiții. În primul rând va trebui să asigurăm cofinanțarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă accesată prin Programul Operațional Regional sau Planul Național de Redresare și Reziliență”, a încheiat primarul.

Citește mai departe

Cotidian

Consiliul Județean Brașov își „subțiază” aparatul administrativ: 181 de posturi dispar din schemă, dar bugetul nu se modifică. Ce instituții scapă de reducere

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov intră în etapa de reorganizare administrativă, după ce Prefectura a transmis oficial noul plafon maxim de posturi acceptat pentru aparatul propriu și instituțiile din subordine. Proiectul va fi discutat și supus votului în ședința de plen de miercuri, 8 aprilie, însă așa cum arată acum, reducerea este mai degrabă una teoretică, fiindcă în practică, posturile care dispar oricum nu sunt acoperite nici în prezent.

O organigramă mai „suplă” dar fără concedieri

Potrivit noilor calcule, numărul maxim de posturi pentru structurile aflate în coordonarea CJ Brașov va fi de 421, față de 602 cât era până acum. Asta înseamnă o reducere de 181 de posturi, adică aproximativ 30%. Deși cifrele pot părea spectaculoase, administrația județeană subliniază că nu este vorba despre disponibilizări efective.

Mai exact, conform documentației care însoțește proiectul de hotărâre, posturile eliminate din organigramă nu erau ocupate și nici bugetate, fiind oricum neutilizate în prezent, în urma unor măsuri anterioare de eficientizare.

Cu alte cuvinte, pentru brașoveni, schimbarea este mai degrabă una de „curățare” administrativă a schemelor de personal, decât una care să producă modificări vizibile în cheltuielile de personale din Consiliul Județean și în instituțiile publice din subordine.

Aparatul propriu al CJ Brașov rămâne la fel

Din documentația aferentă proiectului de hotărâre reiese că aparatul de specialitate al Consiliului Județean Brașov nu va avea nevoie de restructurări suplimentare, întrucât structura actuală, de 246 de posturi, se încadrează deja în noul plafon impus de Instituția Prefectului.

În plus, în acest an sunt prevăzute și 10 posturi temporare pentru implementarea proiectelor cu fonduri europene nerambursabile, precum și un post dedicat activității de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman.

Tot la același nivel ca anul trecut rămâne și Direcția Județeană Comunitară de Evidență a Persoanelor (DJCEP), cu o schemă de personal, cu 43 de posturi.

Direcția de Pază și Ordine, printre cele mai afectate

Una dintre cele mai vizibile schimbări apare, în schimb, la Direcția de Pază și Ordine a Județului Brașov, unde organigrama va fi redusă de la 126 la 99 de posturi. Cele 27 de posturi vor dispărea până la 1 iulie, conform documentației aferente proiectului de hotărâre.

Instituții protejate de reorganizare

O serie de servicii din subordinea Consiliului Județean sunt însă protejate de această reorganizare a personalului, dictată de reducerea cheltuielilor cu resursa umană.

Ele sunt exceptate prin legislația națională, astfel că nu vor fi afectate de această tăiere administrativă:

  • instituțiile de cultură din subordinea CJ Brașov (muzeele, Centrul Cultural Reduta, Biblioteca Județeană „George Barițiu”, Școala Populară de Arte și Meserii)
  • Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Brașov;
  • unitățile de învățământ special;
  • spitalele din subordinea județului;
  • Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.

În administrația județeană, doar instituțiile de cultură și Salvamontul însumează 328 de posturi – 307 posturi în zona culturală și 21 de posturi la Salvamont.

Citește mai departe

Trending