Terminalul Aeroportului Brașov, gata în luna noiembrie a anului 2020. Constructorul a anunțat că în luna februarie poate începe lucrările

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a anunțat joi că în luna februarie a anului viitor vor începe lucrările la terminalul aeroportului de la Ghimbav.  

„Constructorul care a obţinut contractul pentru proiectarea şi construirea terminalului aeroportului ne-a asigurat că în luna februarie a anului viitor, după ce vor exista toate avizele şi autorizaţia de construire, va începe construirea terminalului aeroportului Braşov”, a declarat Veștea. 



Lucrările vor dura 9 luni 

Contractul pentru proiectarea și construirea terminalului Aeroportului Internațional Brașov a fost semnat în 22 august, cu Asocierea cu Asocierea SC Bog’art Srl – Uti Grup SA – Uti Facility Management SA.  În contract se menționează că termenul de implementare a proiectului este de 12 luni, dintre care 3 pentru proiectare şi 9 pentru lucrări. Practic, dacă șantierul se deschide în luna februarie a anului 2020 (cel mai probabil în a doua jumătate, având în vedere că este iarnă), dacă se respectă graficul de lucru va fi respectat, terminalul va fi gata în luna noiembrie a anului viitor.  



Valoarea contractului încheiat cu asocierea amintită are o valoare de 45.581.179 lei, inclusiv TVA. Terminalul va avea o suprafață desfășurată de  11.780 mp și va fi construit pe trei nivele.

 

1 Comentariu

  1. Ha Ha Ha, mai voi sunteți cofetari sau constructori!!! Cum poți termina asa un obiectiv în 9 luni ??? Fac pariu ca nici în 2021 noiembrie Nu va fi gata !!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.