Ramai la curent!

Fapt divers

Bărbat mutilat de o petardă, la Brașov. Dr. Dan Grigorescu, Spitalul Județean: „Utilizarea acestor pocnitori de mizerie ar trebui interzisă pentru publicul larg“

Publicat

in

Pe ambalajul petardelor ar trebui să apară avertismentul că pot produce mutilări, la fel cum ambalajele pachetelor de țigări sunt marcate cu avertismente în legătură cu riscurile pentru sănătate la care se expun fumătorii, afirmă medicul Dan Grigorescu, șeful Secției de Chirurgie Plastică și Reconstructivă de la Spitalul Județean din Brașov și unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi plasticieni din România. Medicul brașovean face de asemenea apel ca utilizarea „acestor pocnitori de mizerie” să fie interzisă pentru publicul larg. 
 



Apelul său vine după ce în această săptămână la Secția de Chirurgie Plastică și Reconstructivă a spitalului a fost internat primul pacient din acest „sezon“ accidentat grav la o mână, de o petardă. Bărbatul a venit cu două degete grav afectate de explozia petardei.  „La noi, la Brașov, tocmai s-a internat primul petardat rămas în viață din acest «sezon». E deja operat.“, a amintit dr. Grigorescu, 
 
 



Dr. Dan Grigorescu spune că „la fel ca pe pachetele de țigări, așa ceva (un averitsment, n.n) ar trebui să se găsească pe ambalajul petardelor! Pe cine ar deranja oare?“, se întreabă medicul brașovean.
 
 
El subliniază și faptul că utilizarea „acestor pocnitori de mizerie“ ar trebui interzisă pentru publicul larg: „Legiutori mari și mici! Interziceți naibii utilizarea de către cei din publicul larg a acestor pocnitori de mizerie. Dar definitiv! Că nu s-o face gaură-n cer! Și nici în buzunarul comercianților de ocazie!”
 
„Comemorez (că de aniversat nici nu poate fi vorba!) împlinirea unui cincinal de când încerc, la fiecare sfârșit de an, să atrag atenția în spațiul public asupra riscului pe care și-l asumă (mai ales ignorându-l!) cei care, utilizând petarde, își mutilează mâinile. Uite că anul ăsta ‘realitatea bate filmul’ în cazul recent sinucisului care a încercat (sunt sigur că involuntar) să devină primul înghițitor (și stingător) de petarde din lume rămas în viață după o asemenea tentativă. I-a rămas totuși doar satisfacția (sic!!!) de a fi primul care încearcă la nivel mondial o astfel de aroganță care incumbă o astfel de maximă ignoranță”, spune șeful Secției de Chirurgie Plastică și Reconstructivă de la Spitalul Județean din Brașov.



 
Medicul Dan Grigorescu, șeful Secției de Chirurgie Plastică și Reconstructivă de la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Brașov, a reușit să amenajeze, în secția pe care o conduce, prima unitate funcțională de arși înființată în țară după Colectiv, cu un sector pentru mari arși care are două paturi perfect izolate, fiecare în câte un salon dedicat.
 
Dotările din acest sector au fost cumpărate dintr-o importantă sponsorizare primită inițial de medic, completată ulterior cu alte două, mai mici. Sectorul pentru mari arși de la Brașov este funcțional de la începutul acestui an. Anterior, în România existau, pentru pacienții cu arsuri grave, 11 paturi performante la Spitalul de Arși și Spitalul Floreasca din București, însă, potrivit medicilor consultați de HotNews.ro, acestea nu sunt paturi de siguranță pentru mari arși.
 



În toamna acestui an au fost inaugurate, la Timișoara și Iași, două unități funcționale pentru mari arși, care au, în total, 10 paturi. Alături de unitatea de la Brașov, acestea sunt cele mai performante structuri pentru pacienții arși grav din România.

Fapt divers

Adolescent din Săcele, reținut după ce a lovit violent un bărbat, într-un magazin. Victima a ajuns la spital

Publicat

in

Un incident violent petrecut într-un magazin din Săcele a dus la reținerea unui adolescent în vârstă de 16 ani, după ce acesta ar fi lovit un bărbat care i-a atras atenția asupra limbajului folosit.

Din relatării victimei, citate de Știrile Pro TV, conflictul ar fi izbucnit după ce bărbatul a intrat în magazin și l-a auzit pe tânăr înjurând. În momentul în care i-a cerut explicații, adolescentul ar fi reacționat agresiv și l-ar fi lovit direct și violent.

Scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere din magazin.

În urma loviturilor, bărbatul a căzut la pământ și și-a pierdut cunoștința pentru câteva minute, fiind ulterior preluat de un echipaj medical și transportat la spital.

Medicii au stabilit că leziunile suferite de victimă nu i-au pus viața în pericol, însă cazul a intrat în atenția polițiștilor, care au dispus reținerea minorului.

Citește mai departe

Fapt divers

Trafic feroviar blocat între Brașov și Sighișoara după ce un copac a căzut pe linie, între două stații din județul Brașov. Mai multe trenuri, oprite pe traseu

Publicat

in

Circulația feroviară pe ruta Brașov – Sighișoara a fost dată peste cap miercuri, după ce un copac s-a prăbușit în zona căii ferate, afectând infrastructura și oprind temporar traficul în sectorul Augustin – Racoș. Incidentul a dus și la întreruperea alimentării cu energie electrică a firelor de contact, ceea ce a blocat deplasarea mai multor garnituri.

„Astăzi, 08 aprilie 2026, circulaţia feroviară este întreruptă temporar între haltele Augustin – Racoş (de pe secţia Braşov- Sighişoara), din cauza căderii unui copac în gabaritul liniei de cale ferată, fapt care a generat întreruperea alimentării cu energie electrică a firelor de contact”, a anunţ CFR Călători.

În urma incidentului, patru trenuri au rămas staționate pe traseu, iar pasagerii sunt nevoiți să aștepte reluarea circulației. Printre garniturile afectate se numără:

  • IR 531 București Nord – Cluj-Napoca
  • 16021 București Nord – Timișoara Nord
  • IR 1734 Cluj-Napoca – București Nord
  • R 3503 Brașov – Mediaș

Intervenția este în desfășurare, iar echipele CFR SA lucrează pentru eliberarea zonei și repunerea sub tensiune a liniei.

„Circulaţia în zona afectată se desfăşoară în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. Detalii privind intervenţia aflată în desfăşurare, pot fi solicitate managerului infrastructurii feroviare, compania care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată”, precizează compania.

Reprezentanții CFR avertizează că efectele incidentului s-ar putea resimți și după redeschiderea traficului, existând riscul apariției unor întârzieri în lanț și pentru alte trenuri care circulă pe această magistrală.

În funcţie de momentul redeschiderii, este posibil să apară decalări de orare şi în circulaţia altor trenuri de pe secţia Braşov – Sighişoara.

Citește mai departe

Fapt divers

Incendiu puternic la o cabană de pe Valea Râșnoavei: flăcările amenințau și o pensiune din apropiere

Publicat

in

Un incendiu violent a izbucnit duminică seară la o cabană aflată pe Valea Râșnoavei, mobilizând de urgență mai multe echipaje de intervenție. Flăcările s-au extins rapid, iar pompierii au intervenit contracronometru pentru a împiedica propagarea focului la o pensiune situată în imediata vecinătate, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov (ISU(, citat de agerpres.ro.

Alarma a fost dată în jurul orei 21:00, moment în care Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a fost sesizat cu privire la izbucnirea incendiului. Din fericire, nu au fost raportate victime. La fața locului au fost trimise șase autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD, intervenția fiind una de amploare.

Potrivit reprezentanților ISU Brașov, focul s-a manifestat violent la nivelul etajului și al mansardei cabanei. Situația a fost cu atât mai gravă cu cât întreaga construcție era realizată din lemn, ceea ce a favorizat dezvoltarea rapidă a incendiului. Misiunea salvatorilor este îngreunată și de lipsa surselor de alimentare cu apă din zonă.

Pompierii continuă intervenția pentru localizarea și lichidarea incendiului, în timp ce zona rămâne sub atentă supraveghere din cauza riscului ridicat de extindere a flăcărilor.

Citește mai departe

Trending