Brașovul a dat directorul general al CFR Infrastructură

Ioan Pintea este noul director general al CFR SA, compania care se ocupă de infrastructura feroviară din România. Mandatul lui este unul interimar, pe patru luni, până la organizarea concursului de ocupare a funcției de manager al CFR SA. De altfel, Pintea și-a exprimat intenția de se înscrie la acest concurs. 

Până la numirea pe funcția de director general al CFR SA, Pintea a fost director al Regionalei CF Brașov. Printre altele, el a propus proiectul de modernizare a Gării CFR, dar a și lansat o licitație pentru reabilitarea zonei exterioare. Tot Pintea a început demersurile pentru închirierea spațiilor comerciale din Gara mare, cu obligarea chiriașilor să modernizeze interiorul gării. Prima licitație, la care a fost invitată să participe și Primăria Brașov a fost lansată în luna ianuarie a acestui an, însă nu a fost depusă nici o ofertă. Zilele trecute, când încă era director al regionalei brașovene, Pintea a anunțat că va relua licitația, dar cu un preț de pornire mai mic cu 10%, așa cum prevede legislația. 

1 Comentariu

  1. Gara Brasov era o minunatie noaptea, fatada transparenta conferea prestanta si bun gust. Acum cineva a decis…tricolorul, absolut fara nici o noima. Cin’ sa fie,cin’sa fie, oare acest dom’Pintea ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.