Primăria Brașov se protejează de coronavirus cu covorașe dezinfectante. Ce măsuri au mai luat autoritățile locale, pentru serviciile și instituțiile proprii

Pentru a reduce riscul infecțiilor, în perioada următoare se vor pune în aplicare, la nivelul Primăriei Brașov și al instituțiilor subordonate, câteva măsuri de protecție. 

Astfel, începând de azi, cursurile sunt suspendate în toate unitățile de învățământ și în toate creșele din Brașov, iar în această perioadă, autoritățile vor profita și vor desfășura cea de a doua etapă de dezinfecție la școli și grădinițe. De asemenea, se va face o dezinfectare frecventă a suprafeţelor expuse din instituții, respectiv holuri, căi de acces al publicului, săli de şedinte, mese şi birouri, aparatură electronică şi clanțele ușilor. 

Alte măsuri puse în aplicare de azi: 

  • Asigurarea covoraşelor impregnate cu dezinfectant la intrările în instituţie;
  • Amplasarea de dispensere suplimentare pentru dezinfecţia mâinilor;
  • Afişarea măsurilor de protecţie personală;
  • Instruirea personalului pentru dezinfecţia meselor, birourilor;
  • Limitarea accesului în clădirea Primăriei a cetățenilor, excepție face Centrul de Informații pentru Cetățen

Recomandări pentru cetățeni: 

  • utilizarea comunicării online, inclusiv pentru depunerea actelor;
  • folosirea telefonului pentru obţinerea de informaţii 0268-405.000 sau a e-mail-lui contact@brasovcity.ro;
  • evitarea locurilor aglomerate, ca de exemplu sălile de așteptare de la Serviciul de Evidență a Persoanei sau de la Centrul de Informații pentru Cetățeni;
  • evitarea accesului cu copii în aceste zone aglomerate;
  • respectarea măsurilor de protecţie personală.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.