Ramai la curent!

Stiri Brasov

Brașovul investește 3,2 milioane de lei în stații de încărcare pentru mașinile electrice. 80% din bani fin de la Administrația Fondului de Mediu

Publicat

in

Primăria Brașov va primi finanțare de la Administrația Fondului de Mediu, pentru amplasarea a 15 stații de încărcare a mașinilor electrice. Inițial, Municipalitatea a solicitat finanțare pentru 17 stații, dar în urma reanalizării proiectului, s-a renunțat la două dintre ele, propuse pentru Livada Poștei. Suma alocată de AFM pentru aceste stații de încărcare este de 3,2 milioane de lei.

„ Aceste staţii vor fi amplasate în mai multe locaţii din oraş, astfel încât să asigurăm braşovenilor şi turiştilor posesori de astfel de maşini un acces facil la acest sistem de încărcare. Odată cu adoptarea planului privind calitatea aerului, încercăm să implementăm cât mai multe soluţii alternative la transportul cu maşina, fie că vorbim de transportul în comun, transportul cu bicicleta sau chiar de facilităţi pentru acest tip de autoturisme, prietenoase cu mediul. Cred că amplasarea acestor stații va contribui și ea la schimbarea modului în care noi brașovenii, dar și turiștii, privim implicarea noastră în reducerea poluării și în decizia de a achiziționa astfel de autoturisme. Dacă acum doi ani erau doar 9 autoturisme electrice în Brașov, acum am ajuns la 59, iar proporția între deținători s-a schimbat, în favoarea persoanelor fizice. La sfârșitul anului 2018, dintre cele 19 mașini, 12 aparțineau persoanelor juridice, acum din 59, 30 aparțin persoanelor fizice”, a declarat primarul George Scripcaru.

Stații de încărcare la terminalele RAT și în parcările etajate

Din această investiție, 2,850 milioane lei, TVA inclus, respectiv 86,41% din valoare proiectului. Astfel vor fi instalate stații cu încărcare rapidă, care vor suporta încărcarea la curent continuu de 50 KW și la curent alternativ de 22 KW. Stațiile vor fi echipate cu control de la distanță și sunt operate individual sau integrat. Stațiile de 50 KW vor deservi mașini care se încarcă în curent continuu (ex: Tesla) iar racordul de 22 KW, în curent alternativ, va deservi mașini cu racord pe curent alternativ (ex : Renault Zoe).

Cele 15 stații vor fi amplasate în următoarelor locuri:

  • Parcarea  Regina Maria (4 staţii);
  •  Parcare multietajată Poiana de jos (o staţie);
  • Strada 13 Decembrie, zonă terminal RAT (3 staţii);
  • Strada Poienelor, zonă terminal RAT (2 staţii);
  • Stadionul Municipal, zonă terminal RAT (3 staţii);
  • Gara Braşov (2 staţii).

În cadrul programului au fost aprobate 7 dosare de finanțare, depuse de municipiile Slatina, Galați, Brașov, Timișoara, Alba Iulia, Deva, Suceava.  

„Prin acest program ne dorim îmbunătăţirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin stimularea utilizării vehiculelor electrice și reducerea emisiilor rezultate din transporturi”, a declarat președintele AFM, Mihail-Dan Dojană.

Totodată, reprezentanții AFM le-au reamintit reprezentanților unităților administrativ – teritoriale – reședință de județ, care încă nu au reușit să depună un dosar de finanțare, că sesiunea de depunere a acestora în cadrul Programului este deschis până la data de 31 martie 2020.

Prima Pagina

Jerome France a câștigat Marele Premiu al Brașovului la viteză în coastă

Publicat

in

Pilotul Jerome France (Nova NP01), campionul național en titre, a câștigat, duminică, Marele Premiu al Brașovului, etapa a doua a Campionatului Național de Viteză în Coastă.

Pe locul secund s-a clasat Elias Răduță (Wolf Mistral), la 04 sec 186/1000, podiumul fiind completat de Cărpinișan Benea (Ferrari 488 Challenge Evo), la 11 sec 541/1000.

Campionul național de raliuri Simone Tempestini (Porsche 997 GT3 RS) s-a clasat pe locul șapte, la 14 sec 680/1000 de învingător.

Jerome France și Elias Răduță au câte 43 de puncte, urmați de Cărpinișan Benea, cu 28 de puncte, Costel Cășuneanu, cu 24 de puncte.

Etapa a treia a sezonului, Harghita Challenge, va avea loc în perioada 12-14 iunie.

Citește mai departe

Cotidian

Pui te urs, foarte slăbit, capturat pe traseul Brașov Marathon

Un pui de urs extrem de slăbit și deshidratat a fost capturat de echipa de intervenție pe Tâmpa, după mai multe încercări nereușite de alungare. Animalul, despre care autoritățile cred că a fost abandonat de ursoaică, a fost transportat la rezervația de urși din Zărnești pentru îngrijiri.

Publicat

in

Un pui de urs foarte slăbit și deshidratat a fost capturat azi pe Tâmpa, a anunțat Primăria municipiului Brașov. Puiul se afla pe traseul Brașov Marathon, după cum au transmis autoritățile și a fost prins de către echipa de intervenție după ce mai multe acțiuni de alungare au rămas fără succes.

„Având în vedere starea lui de sănătate, se pare ca a fost abandonat de ursoaica de mai mult timp”, a transmis Primăria municipiului Brașov.

Puiu a fost predat pentru îngrijiri reprezentanților rezervației de urși de la Zărnești.

Acest eveniment vine după ce ieri, Primăria municipiului Brașov anunâase că un exemplar de urs, care a apărut de mai multe ori în zonele locuite, a fost împușcat, în Valea Cetății. Cu o zi înainte, vineri, o ursoaică de patru ani a fost capturată într-o cușcă amenajată în Noua, și eutanasiată, după ce s-a constatat că ea fusese relocată anterior și revenise în zpna locuită din oraș.

Citește mai departe

Stiri Brasov

Încă un urs – problemă eliminat din Brașov. Animalul a fost împușcat în Valea Cetății

Publicat

in

Primăria Brașov a anunțat că a mai fost eliminat încă un urs-problemă din Brașovului. Astfel, în cursul serii de joi, 28 mai, echipa de intervenție a împușcat un urs din zona străzii Jepilor. În primă fază s-a încercat alungarea lui prin mijloace acustice și vizuale, dar acesta nu doar că nu a reacționat, dar a continuat să mănânce inclusiv în prezența oamenilor.

Având în vedere că acesta mai fusese semnalat și în zilele anterioare în aceiași zonă și lipsa lui de reacție la prezența omului, a fost luată decizia împușcării, în momentul în care s-au îndeplinit condițiile de siguranță pentru acest lucru.

În această dimineață, un alt urs a fost semnalat în aceeași zonă, urșii fiind animale teritoriale.

„În cursul nopții de ieri s-au primit 25 de alerte, acesta fiind cel mai mare număr de sesizări a prezenței ursului într-o singură noapte”, a anunțat Primăria Brașov.

Acesta este al treilea urs – problemă eliminat în această lună din municipiul Brașov.

Citește mai departe

Trending